Trei soldaţi NATO ucişi în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile de la Kabul au anunţat că trei soldaţi NATO au fost ucişi într-un atac al insurgenţilor talibani, în partea de est a Afganistanului, potrivit relatării BBC.

Cei trei făceau parte din structurile NATO ale Forţelor Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (FIAS). Incidentul a avut loc în provincia Paktia, care se învecinează cu Pakistanul.

Mai mult de 100 de soldaţi străini au fost ucişi în Afganistan în acest an. Aproape 80 dintre aceştia erau americani. FIAS are în prezent echipe operative în 50 de state, majoritatea din acestea fiind alcătuite din soldaţi americani.

Până la sfârşitul anului 2014, toate trupele de luptă ale NATO din prezent vor fi înlocuite – dacă sunt de acord cei din guvernul afgan – de o un număr mai mic de echipe militare, care se vor ocupa doar cu instruirea afganilor şi consilierea lor.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite