În lume

articolul anterior articolul urmator

Tribul insular care-l consideră zeu pe prinţul Philip. Membrii săi vor organiza un ritual de jelire

5
10 Apr 2021 12:01:07
Autor: Cristina Morozan
Credinţa locuitorilor ar putea continua cu prinţul Charles, care a vizitat cel mai recent Vanuatu în 2018 FOTO EPA - EFE
Credinţa locuitorilor ar putea continua cu prinţul Charles, care a vizitat cel mai recent Vanuatu în 2018 FOTO EPA - EFE

Un trib din statul insular îndepărtat Vanuatu, care l-a considerat un zeu pe prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va organiza un ritual de jelire şi dansuri ceremoniale pentru a marca decesul acestuia, a declarat un expert citat sâmbătă de DPA/PA Media. Ducele de Edinburgh a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 99 de ani.

Grupul, care trăieşte în satele de pe insula Tanna din fosta colonie anglo-franceză, îl venera pe ducele de Edinburgh, despre care credea că este o reîncarnare a unui războinic străvechi care a părăsit insula pentru a lupta într-un război, conform Agerpres.

Potrivit credinţei tribului din Yaohnanen şi din satele din jur, pentru care tradiţiile spirituale sunt deosebit de importante, liderul luptătorilor urma să revină în insule însoţit de o soţie albă, bogată. 
 
Kirk Huffman, o autoritate în aşa-numitul cult "Mişcarea prinţului Filip", a declarat pentru Daily Telegraph: "Îmi imaginez că vor avea loc unele jeliri ritualice, unele dansuri speciale". 
 
Huffman a declarat că în cadrul acestor ritualuri "bărbaţii vor bea kava (o infuzie din rădăcina unei plante de ardei), cheia deschiderii uşii către lumea intangibilă". 
 
"Pe Tanna nu se bea ca mijloc de îmbătare. Se conectează lumea materială cu lumea imaterială", a explicat expertul. 
 
Credinţa locuitorilor ar putea continua cu prinţul Charles, care a vizitat cel mai recent Vanuatu în 2018, a adăugat el. 
 
În timpul vizitei, prinţul de Wales l-a întâlnit pe Jimmy Joseph, din satul Yaohnanen, cu ocazia unui tur al ţării, cunoscută anterior sub numele de New Hebridies. 
 
Potrivit sursei citate, prinţul i-ar fi strâns cu căldură mâna lui Joseph, atunci când i-a fost oferit un dar. Iar cu această ocazie, Joseph ar fi declarat: "I-am oferit un baston pentru tatăl său, realizat de mâinile celor din "Mişcarea prinţului Filip". I-am spus că mulţi oameni din mişcare au murit, dar mai sunt unii rămaşi în viaţă. Prinţul a replicat că va transmite mesajul personal".

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Marcu Ilie
10.04.2021, 12:16:10

"Ritual de jelire" ???? Habar nu au aia cum se face! Le dam noi niste pirande sa o faca asa cum trebuie ! Cu smuls par din cap, urlete si funduri date de pamant!

+2 (2 voturi)
Noah Scanteia
10.04.2021, 13:44:24

La fel se va intampla cu zeul Putler... va fi ritual de jelire pe forum...

+1 (1 vot)
Index 4.2.2
10.04.2021, 19:15:25

deja la ordinul kremlinului se fabrica chiloti de dama in Rusia , ce au o poza a lu Vladutz, pe care scrie in dreptul "alunitzei" : Put in!

+2 (2 voturi)
Index 4.2.2
10.04.2021, 18:48:32

In secolul XXI inca mai exista fiinte ce se uita la un Impostor si un bagabond ca Philip ca la un zeu?!

-1 (3 voturi)
Utilizator Adevărul
10.04.2021, 20:20:27

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările