Trump va anunţa „Acordul Secolului“ pentru Orientul Apropiat. Ce va urma?
0
E sigur că-l va anunţa. Întrebarea e când anume, înainte sau după alegerile anticipate programate în Israel pe 9 aprilie.
Disputa este reală deoarece se pare că Preşedintele Trump este nerăbdător să dea publicităţii textul acordului redactat de Jared Kushner şi Jason Greenblatt, tocmai pentru că este convins că va putea astfel compensa efectul dezastruos provocat de anunţul retragerii trupelor americane din Siria asupra aliaţilor din zonă şi nu numai. Surse diplomatice vorbesc acum despre o posibilă ceremonie de prezentare a planului de pace peste doar câteva zile, la finele perioadei Ramadanului. Dar există şi informaţii care vorbesc că ar exista şi opinia contrarie care spune că apariţia acum a textului respectiv ar fi o lovitură importantă dată şanselor lui Netanyahu care îşi joacă acum cariera politică.
Este de înţeles presiunea exercitată acum de preşedintele Trump care l-a sfătuit pe Netanyahu să facă din acest plan de pace tema principală a campaniei sale electorale, transformând momentul din 9 aprilie într-un vot de încredere pentru planul american, angajând populaţia să-l urmeze pe viitor. Permiţând în acelaşi timp prim-ministrului israelian să explice prevederile textului cu ocazia vizitelor externe, încercând chiar o coaliţie de sprijinire a Planului Trump, aducând la aceeaşi masă şi căţiva dintre liderii lumii arabe, cei pe care-i poate convoca Arabia Saudită, noul aliat al Israelului.
Posibil? Desigur. Numai că există o precondiţie: să vrea şi palestinienii, cei a căror poziţie s-a radicalizat substanţial în ultima perioadă, iar tensiunile cu Israelul continuă să evolueze îngrijorător. Iar criza majoră vă amintiţi că a fost declanşată de anunţul unilateral al SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Statului Israel, ceea ce a declanşat în teritoriile palestiniene mişcări de protest violente şi reprimate pe măsură de armata israeliene, furtuna diplomatică fiind de atunci în continuă desfăşurare, cu acuzaţii dintre cele mai grave (liderul grupului fiind preşedintele Erdogan al Turciei), mergând până la cele de genocid şi crime împotriva umanităţii. Pe de altă parte, este limpede că s-a schimbat fundamental şi echilibrul tradiţional de securitate din Orientul Mijlociu, odată cu apariţia alianţei Rusia-Turcia-Iran care încearcă acum să definitiveze propriul său plan de reconstrucţie pentru Siria, asta după ce spaţiul respectiv a fost securizat şi preşedintele Trump a confirmat definitiv că cei 2200 de soldaţi americani vor părăsi regiunea de nord-vest a ţării.
Deocamdată, planul american este devoalat doar de discrete surse diplomatice, dar indicaţiile sunt interesante. Pe de o parte, avem declaraţia neaşteptată a lui Trump care, pentru prima dată, spune că este favorabil „soluţiei celor Două State“ şi, în consecinţă, în acest spirit sunt concepute propunerile cu care ar trebui să fie de acord palestinienii. Iar preşedintele Trump se declară convins „în proporţie de 100%“ că palestinienii vor reveni la masa de negocieri.
Şi asta se poate, numai că avem, de cealaltă parte, declaraţia lui Mahmoud Abbas, Preşedintele palestinian, care a spus că palestinienii se află acum „în cea mai primejdioasă etapă a istoriei lor“ şi a promis solemn că se va opune la modul absolut oricărei propuneri de rezolvare a conflictului israelo-palestinian care să vină din partea preşedintelui Trump, comparând „Acordul Secolului“ cu Declaraţia Balfour din 1917 prin care guvernul britanice afirma că este în favoarea stabilirii unui „cămin naţional al evreilor“ în Palestina, pe atunci aflată sub dominaţia Imperiului Otoman: „dacă Declaraţia Balfour a fost adoptată, acest plan de acum nu va trece!“.
În aceste condiţii, sunt cam departe de a se îndeplini precondiţiile pentru semnarea unui acord de tip Camp David 1978 care a asigurat intrarea în istorie a preşedintelui Carter alături de prim-ministrul Menachem Begin şi preşedintele Anwar al Saadat. Dar nici nu este imposibil ca, sub o intensă presiune internaţională, să fie găsit un compromis final. Căci oferta americană are în primul rând meritul de a compensa Declaraţia Balfour: va exista un paragraf special care, în oglindă, la un secol distanţă, ar urma să recunoască Statul Palestinian drept „cămin al Palestinienilor“, alături de Israel, „căminul poporului evreu“.
Ideea centrală a documentului ar fi aplicarea unui concept comun de securitate între Israel şi Palestina ca parteneri ai procesului de pace. Saeb Ereka, Secretarul General al OLP, afirmă că ar fi vorba despre un Stat palestinian demilitarizat (propunere cred extrem de dificil de acceptat), dar cu o poliţie puternică şi un sistem de cooperare în domeniul securităţii, bilaterală cu Israel şi internaţională cu participarea Iordaniei, Egiptului şi SUA, ofertă însă deschisă tuturor statelor care ar vrea să participe ulterior; prezenţa forţelor israeliene de-a lungul celor două maluri ale Iordanului şi pe colinele din centrul Cisiordaniei pentru asigurarea protecţiei celor două state.
Planul, conform aceleiaşi surse, ar mai însemna şi o retragere a Israelului şi o plecare graduală din zona A (actualmente plasată sub controlul Palestinienilor) şi din zona B (sub control comun) din Cisiordania precum şi transferul către palestinieni a unor noi teritorii din zona C (acum sub control israelian) şi astfel, cândva , în aceste noi frontiere se va forma Statul Palestinian.
Acceptând asta cu toate rezervele de rigoare, inclusiv referinţa la ceea propunerea de constituire a unei capitale palestiniene în cartierul Abou Dis din Ierusalim, întrebarea tuturor analiştilor este dacă ansamblul planului va putea fi acceptat de lideri dar şi de populaţia celor două state sau, dimpotrivă, ar putea genera un sentiment real de revoltă şi să ducă la noi violenţe.
Poate tocmai pentru a preveni o asemenea dezvoltare a situaţiei, Jason Greenblatt, unui dintre autorii proiectului, declara că „nu avem în vedere modelul confederativ... planul va conţine o soluţie pentru fiecare dintre problemele principale, inclusiv chestiunea refugiaţilor şi se va concentra pe preocupările de securitate ale Israelului... va fi foarte serios focalizat pe această temă dar vrem să fim şi drepţi faţă de palestinieni. Am încercat să respectăm un echilibru corect. Dar fiecare dintre părţi va găsi în acest plan lucruri care să nu-i placă“. Sigur, teoretic, se poate. Dar, în teren, provocarea este enormă şi nimeni nu poate oferi garanţii asupra reacţiei, spre exemplu, a celor peste 400.000 de evrei care vor trebui să-şi abandoneze locuinţele din Zona C, acolo unde se află zeci de colonii prospere.
Chestiunea cea mai dificilă este că, indiferent de varianta finală acceptată, se pare că nu există cu adevărat o soluţie decât dacă se acceptă principiul unei supravegheri/coordonări de securitate internaţionale care, de facto, oricât de dificil ar fi de acceptat acest termen, ne întoarce la principiile protectoratelor. Şi dacă va fi aşa, mergem oare spre reîmpărţirea zonelor de influenţă care să fie pacificate prin presiune externă? Asta ar însemna rescrierea hărţilor de putere din Orientul Mijlociu, cu noi puteri garante care să-şi împartă teritoriile. Dacă despre asta e vorba, atunci poate fi foarte simplu şi toate dilemele din ultima perioadă îşi vor găsi un răspuns natural. Dacă nu, cu alt preţ şi cu alte mijloace, tot se va găsi un răspuns. Diferenţa o va face numărul de morţi pe care-l presupune fiecare dintre scenarii.
Se întrevăd orizonturi tulburi la acest început de 2019.
Se încarcă comentariile...
