Turbulenţe, război, reforme, proteste, reaşezări ale actorilor regionali în perspectiva noilor bătălii pentru Orientul Mijlociu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF
FOTO 123 RF

Începutul de an 2018 ne găseşte într-o deplină furtună de magnitudinea unui uragan în orientul Mijlociu. Şi totul nu a pornit de la declaraţia lui Donald Trump despre recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel, nici de la rivalităţile marilor puteri implicate pe teren în Siria, nici măcar de la reaşezările determinate de ambiţiile kurde la independenţă după dispariţia de pe teren a Daesh Stat islamic.

Vorbim aici strict despre războaiele în curs în regiune – israeliano-palestinian şi israeliano-arab, rivalitatea şi confruntarea israeliano-palestiniană, Siria, Yemen, războiul economic şi politic al monarhiilor Golfului cu Qatarul şi Frăţia Musulmană – despre reforme şi schimbări tectonice în sânul actorilor regionali.

În Iran, manifestaţiile de protest din noul val au tulburat puternic situaţia regională, odată ce subiectul a ajuns imediat în Consiliul de Securitate, adus de Rusia, care a acuzat ingerinţele SUA în problemele interne, dar subliniind semnalarea de către Washington a faptului că nu e dispus ca reprimarea protestatarilor (21 morţi, răniţi şi peste 1000 de arestaţi) să mai fie ignorată ca în Siria lui Al Assad. Peste programul electoral al preşedintelui Donald Trump, care acuza fosta administraţie şi dorea anularea oricărui acord cu Iranul, respectiv revenirea la sancţiuni, perspectiva relaţiilor cu Teheranul se anunţă una problematică chiar din acest an.

În Arabia Saudită, valul de reforme şi schimbări masive economice, prin diversificare şi renunţarea la preeminenţa petrolului, a dus la proteste puternice şi arestări în sânul familiei regale, dar şi între cei mai bogaţi membri ai guvernului şi oameni de afaceri din Regat. Mohammad bin Sultan, omul forte al reformelor, atrage sprijinul populaţiei educate printr-o formulă de dictatură de dezvoltare în favoarea populaţiei care vitregeşte prinţii saudiţi din familie şi reaşează bătălia pentru putere, poziţionând Arabia Saudită alături de Occident, într-o postură tot mai asertivă şi cu o rivalitate tot mai pronunţată cu Iranul, şi după cele două rachete balistice interceptate, lansate din Yemenul controlat de mişcarea Al Huthi către Riyadh.

Mai nou, şi Turcia îşi marchează ieşirea din ambiguitatea constructivă a relaţiei cu Rusia şi Iranul, determinată de situaţia din Siria, prin afirmaţii clare despre regimul Al Assad, preşedintele sirian fiind calificat drept terorist şi împins spre retragere, în timp ce apropierea turco-franceză şi turco-europeană marchează revenirea, cel puţin strategică, a Turciei în Occident, chiar dacă integrarea europeană se transformă, tot mai accentuat, în parteneriat, iar principiile democratice rămân subiect de critică a regimului Erdogan post-puci.

Prin redesenarea şi reaşezarea actorilor regionali şi a relaţiilor lor se prefigurează un nou cadru de negociere a Orientului Mijlociu, cu o viitoare întâlnire a miniştrilor de Externe pe axa americano-europeano-arabo-turcă cu convergenţa pe temele legate de Siria şi contracararea tot mai pertinentă a celorlalţi actori regionali implicaţi pe speze şi pentru interese proprii, precum Iran şi Rusia. Fireşte, e greu de spus astăzi despre suprapunerea fără cusur a intereselor puterilor regionale cu înţelegerile existente între marii actori, cu precădere pe axa Washington-Moscova, dar ruptura evidentă a formatelor ruso-iraniano-turce de la Astana şi Soci, sau măcar intrarea lor în planuri secunde, semnalează reaşezarea în acest an a întregii regiuni după eliminarea Daesh – Stat Islamic.


Proteste antiguvernamentale în Iran FOTO EPA

image

Proteste în Iran: moderaţi şi conservatori sau stat religios retrograd?

Proteste, peste 21 de morţi, răniţi şi peste 1000 de arestaţi pe tot cuprinsul Iranului, în urma manifestaţiilor de stradă începute la 28 decembrie 2017 în oraşul Mashhad, declarate de Garda Revoluţionară Iraniană ca încheiate la 3 ianuarie, dar care continuă şi astăzi, în ciuda contramanifestaţiilor regimului. Dacă, la bază, protestele au avut raţiuni economice, ele au răbufnit în contestări politice masive ale regimului ayatolahilor şi autocraţiei religioase a statului islamic şiit iranian, culminând cu manifestaţii de susţinere a fostului şah Reza Pahlavi, alungat de Revoluţia din 1979, şi a urmaşului dinastiei Reza, şi cu injurii la adresa Liderului Suprem Religios iranian, Ali Khamenei.

Desfăşurate la 8 ani de la Revoluţia Verde şi la 6 ani de la valul de proteste anterior, din 2011, manifestaţiile de protest au cuprins o arie vastă şi s-au răspândit cu precădere în marile oraşe, acoperind, practic, întreg teritoriul iranian, cu manifestaţii zilnice de peste 1000 de oameni la Mashhad, Neyshabour, Kashan, Kerman, Kermanshah, Kashmar, Rasht, Esfahan, Arak, Bandar Abbas, Ardabil, Qazvin, Hamedan, Sari, Babol, Amol, Shahinshahr, Shahrekord, Shiraz, Khorramabad, Zanjan, Gorgan, Zahedan, Urmia, Dorud, Yazd şi Shahroud. Autorităţile au blocat internetul şi reţelele sociale. Inflaţia, şomajul, zone cu peste 60% neangajaţi, sărăcie şi foamete, cu precădere în rândul tinerilor, sunt ingredientele accentuării confruntării cu regimul, în timp ce peste 40% din cetăţeni au acces la smartphone-uri şi la internet şi peste 80 milioane au abonamente telefonice şi de date în tot Iranul.

Marea dezbatere actuală este dacă în Iran avem de a face cu confruntarea între moderaţi şi radicali-conservatori.

La nivel internaţional, manifestaţiile publice şi mai ales ciocnirile cu autorităţile, soldate cu morţi şi răniţi, au determinat discutarea subiectului în Consiliul de Securitate al ONU, o reuniune solicitată de Rusia săptămâna trecută, în care SUA a susţinut că reprimarea populaţiei nu este acceptabilă şi că nu va mai sta deoparte pentru a vedea escaladarea războiului civil şi mai ales a represiunii regimului, ca în cazul Siriei. În dezbaterea din spatele uşilor închise, dar şi public, Rusia a reproşat ingerinţa SUA în afacerile interne iraniene. Aceste reproşuri au fost determinate, cu precădere, de poziţiile publice, la nivel de lideri, ale Israelului şi Statelor Unite, de susţinere a protestelor împotriva regimului iranian.

Pe de altă parte, marea dezbatere actuală este dacă în Iran avem de a face cu confruntarea între moderaţi şi radicali-conservatori. Cazul preşedintelui Rouhani, care a susţinut că iranienii sunt liberi să protesteze atât timp cât nu creează dezordini publice, este elocvent, acesta fiind criticat vehement de către regimul Ayatolahilor, după ce realegerea sa din luna mai anul trecut a determinat o bătălie de natură ideologică moderaţi-conservatori la fel de importantă. Pe de altă parte, poziţia actualei preşedinţii americane şi a administraţiei Trump este că Iranul în întregime este corupt, autarhic, trebuie reformat, accesul la reţelele sociale trebuie liberalizat, iar regimul să reflecte alegerile şi voinţa populaţiei, nesancţionată şi cenzurată de ayatolahi şi autoritatea religioasă de la Qom.

De altfel, poziţia preşedintelui Trump faţă de Iran este bine cunoscută şi a fost reafirmată din plin cu această ocazie: Barack Obama a fost slab, nu trebuia să încheie acordul nuclear cu Iranul şi să ridice sancţiunile, retrocedând Teheranului accesul oficial în conturi, Iranul având astfel resurse să se înarmeze şi să acţioneze în întregul Orient Mijlociu.

Ingerinţa iraniană în Siria şi Irak, cu precădere, dar şi în Liban, Yemen sau teritoriile palestiniene a determinat o reacţie vehementă a Washingtonului, susţinut tot mai vocal de către Tel Aviv şi Riyadh, mai ales. Pentru că, dincolo de rivalităţile de putere în Orientul Mijlociu, rivalitatea inter-musulmană sectară şiiţi-sunniţi, cea etnică arabi-perşi, cea geopolitică şi de putere Iran-Arabia Saudită domină reaşezările de astăzi din Orientul Mijlociu şi lumea arabă, de unde rivalitatea declarată şi agresivă între Teheran şi Riyadh în toată regiunea.


Emmanuel Macron şi Recep Tayyip Erdogan Foto: EPA/EFE

Macron Erdogan EPA EFE

Înţelegeri secrete franco-turce: Erdogan revine fără echivoc în Occident în privinţa Siriei

La finalul săptămânii, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, într-o vizită de relansare a relaţiilor, după schimburi de declaraţii nu tocmai măgulitoare între Paris şi Ankara. Agenda a fost bogată, a conţinut teme mergând de la Orientul Mijlociu la integrarea europeană a Turciei şi de la respectarea drepturilor omului la principiile libertăţii de opinie şi a mass mediei versus terorism. Cert este că, în spatele uşilor închise, cei doi lideri au avut şi o temă mai puţin reflectată public, dar, cu certitudine, mult mai relevantă.

Astfel, trecută în mare măsură sub tăcere de temele mult mai prizate de presă privind Turcia, întâlnirea de la Paris nu a relansat doar relaţiile franco-turce, nu a restabilit doar interesul parteneriatului turco-european (chiar şi fără componenta de integrare, pe care turcii o aşteaptă de 54 de ani deja), dar a marcat şi reconectarea Turciei la Occident în temele mari ale Orientului Mijlociu, cu precădere Siria. Aici trei au fost temele discutate de cei doi lideri.

Mai întâi, gestul făcut de Preşedintele SUA, Donald Trump, privind recunoaşterea formală a capitalei Israelului la Ierusalim a fost un punct de convergenţă relevat fără rezerve. A fost, de altfel, punctul care a marcat baza comună de relansare a relaţiilor turco-europene, mai ales că formatele Astana şi Soci (cu Rusia, Turcia şi Iran pe Siria) incomodau deja suficient de mult Turcia, prin enclavizarea şi antagonismul direct faţă de Occident, SUA şi UE şi printr-o ambiguitate deja deranjantă inclusiv în plan intern, în Turcia. De aceea, integritatea teritorială a Siriei, eliminarea lui Bashar al Assad şi a regimului său şi formule noi de negociere au fost temele înţelegerilor secrete Erdogan-Macron, aşa cum relatează secvenţial unele medii de presă.

Înainte de a ajunge la Paris, Erdogan lansase deja cele mai dure critici la adresa preşedintelui sirian, încă în funcţie pe partea de ţară pe care o controlează, cu ajutorul trupelor ruse, iraniene şi a miliţiilor şiite Hezbollah. Erdogan a spus despre Bashar al Assad că este „un terorist” şi a afirmat că eforturile de pace din Siria nu pot continua dacă acesta nu părăseşte imediat puterea. Declaraţiile îl repoziţionează pe Erdogan în marea confruntare de pe teren din Siria, acolo unde multă vreme s-a considerat că joacă un rol de a treia parte pe lângă Rusia şi SUA, dacă nu cumva are înţelegeri secvenţiale cu Rusia şi Iranul. Nu a fost cazul şi, prin această afirmaţie, Erdogan marchează revenirea deplină în Occident, fără echivocuri şi fără nuanţe. De altfel, reuniunea de la Paris a marcat ieşirea din această formă de ambiguitate constructivă a Ankarei, determinată de suma de interese diverse în regiune şi în raport cu Rusia şi Iran.

În privinţa Siriei, singura problemă majoră, constituind linie roşie, era independenţa kurzilor, o iniţiativă în care şi partea americană a participat în încercarea de a amâna un asemenea pas în Kurdistanul irakian.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că Turcia a luat iniţiativa unui nou format de dialog privind Siria, la care urmează să participe, în prima etapă, miniştrii de Externe ai aşa-numitelor „ţări cu afinităţi” - Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Uniunea Europeană, Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Iordania şi Qatarul. „Am perceput o comunitate de vederi şi de interese strategice şi îmi doresc să reuşim să colaborăm pentru a aduce o soluţie utilă şi durabilă în Siria”, a declarat Macron, după întâlnirea cu Erdogan. Este maximum ce a apărut public legat de această perspectivă occidentalo-arabo-turcă de soluţionare a crizei din Siria, cu state care gândesc la fel. E de observat absenţa din enumerare a Rusiei, Iranului şi a lui Al Assad, deşi Preşedintele francez a spus de curând că Franţa va insista pentru negocieri de pace şi iniţiative anul acesta pentru încheierea conflictului sirian, însă menţionând includerea lui al-Assad în formatul de negocieri.

Reuniunea miniştrilor de Externe în noul format urmează să aibă loc în februarie. Ulterior, „vom vedea cum putem progresa în acest dosar”, a precizat Erdogan. Anterior, Turcia era deja angajată în alte două procese de negocieri privind Siria la care participă şi Rusia şi Iranul, cel de la Astana (pentru limitarea conflictului armat), şi cel de la Soci (politic). Totuşi Macron a apreciat că aceste procese nu sunt imparţiale politic, deoarece părţile rusă şi iraniană „au mai mult interesul de a-şi construi influenţa, puterea sau propriile compromisuri bilaterale cu Siria, decât de a construi o stabilitate reală”. De aceea, potrivit preşedintelui francez, este necesară asocierea altor puteri din regiune şi reprezentarea tuturor facţiunilor siriene de opoziţie. Erdogan susţine însă că negocierile respective nu sunt „alternative”, ci „complementare” celor de la Geneva, coordonate de ONU.

Nu se ştie cât de coordonată este această iniţiativă şi cu SUA, ştiute fiind divergenţele turco-americane. Pe de altă parte, în privinţa Siriei, singura problemă majoră, constituind linie roşie, era independenţa kurzilor, o iniţiativă în care şi partea americană a participat în încercarea de a amâna un asemenea pas în Kurdistanul irakian. Dacă la nivelul discuţiilor şi înţelegerilor marilor actori, SUA şi Rusia, nu e cunoscută deschiderea şi convergenţa iniţiativelor, mutarea deplină şi fără echivoc a lui Erdogan în tabăra occidentală pe tema Siriei şi presiunile pe care le face insurgenţa siriană la baza rusă de la Hmeinim (unde a distrus o pleiadă de avioane şi a ucis numeroşi piloţi ruşi într-un atac recent, negat de Moscova) reaşează substanţial premizele din regiune şi perspectivele confruntării din Siria după dispariţia de pe teren a Daesh, autointitulată Stat Islamic.


Mohammad bin Salman Al Saud, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite FOTO AFP/Getty Images

Mohammad bin Salman Al Saud - printul mostenitor al Arabiei Saudite FOTO AFP/Getty Images

Cutremur în Arabia Saudită: reforme economice, arestări şi reaşezări de putere în Regat

Arabia Saudită trece prin cea mai puternică reaşezare şi prin cele mai rapide şi importante reforme pe care le-a văzut de la crearea regatului wahabbit. Este vorba despre o schimbare fundamentală într-una dintre cele mai conservatoare ţări din lume, bogată în petrol, dar care se pregăteşte abrupt pentru diversificare şi supravieţuire în epoca post-petrol care estimată pentru peste un deceniu, cel mult. Autorul reformelor este prinţul Mohammad bin Salman, moştenitorul tronului, care la 32 de ani a scuturat puternic din temelii Regatul Saudit.

Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol din lume, cu venituri anuale de circa 100 miliarde de dolari numai din activităţile gigantului petrolier de stat Aramco. Totuşi perspectiva încheierii epocii petrolului ca principal produs energetic a determinat introducerea reformelor care includ tăierea subvenţiilor, introducerea taxei pe valoare adăugată şi suspendarea indemnizaţiilor speciale pentru membrii familiei regale, în încercarea de a reduce deficitul bugetar estimat pentru anul acesta la 195 de miliarde de riali saudiţi (aproximativ 52 miliarde de dolari).

În plus, există şi reforme sociale importante: de la 1 ianuarie, femeile au dreptul să conducă maşinile, se redeschid cinematografele, iar turiştii sunt bineveniţi în Regat, în timp ce revoluţia socială şi culturală implică şi scăderea rolului clericilor în stat, după un model apropiat Emiratelor Arabe Unite. Riyadhul vrea să construiască şi un nou mega-oraş capitalist modern şi să deschidă economia combătând corupţia caracteristică în Regat. De asemenea, au fost adoptate şi măsuri sociale, cu precădere pentru funcţionarii de stat, care primesc în plus 1.000 riali (circa 267 dolari), iar militarii din Yemen câte 5000 riali pe lună în plus. Studenţii au bursele crescute cu 10% de la 1 ianuarie, iar pensionarii au o creştere a veniturilor cu 500 de riali. Se mai adaugă asumarea de către stat a taxelor celor care investesc în asigurări private de sănătate şi pentru educaţie sau în locuinţe de până la 850.000 riali (226.660 dolari). De notat că regatul se confruntă şi cu o creştere la peste 12% a şomajului, din cauza scăderii preţului la petrol.

Arabia Saudită se afirmă cel puţin ca un actor major regional şi îşi impune tot mai puternic politicile şi interesele şi în negocierile cu SUA şi statele occidentale.

Deşi era obişnuită cu guvernarea prin consens, Arabia Saudită se confruntă acum cu reforme impuse şi sancţiuni dure pentru protestatarii din familia regală. Prinţul bin Salman mizează pe sprijinul populaţiei educate şi pe participarea la reforme, chiar dacă efectuate cu mână forte în raport cu membrii familiei sale. Au existat deja două valuri de arestări, primul în noiembrie (ca urmare a acţiunii de combatere a corupţiei, în care au fost arestaţi 11 prinţi, 4 miniştri, 12 foşti miniştri, între care miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, proprietarul firmei de investiţii Kingdom Holding, fostul ministru al Finanţelor, Ibrahim al-Assaf, membru al boardului Aramco, ministrul economiei, Adel Fakieh, fostul guvernator al Ryadului, Prinţul Turki bin Abdullah, Halid al-Tuwaijiri, şeful Curţii Regale în timpul Regelui Abdullah, Bakr bin Laden, Preşedintele firmei de construcţii Saudi Binladin şi Alwaleed al-Ibrahim, proprietarul reţelei de televiziune MBC). Ei au fost arestaţi în camere luxuoase la Hotelul Ritz Carlton, dar fără telefoane şi fără acces la room service sau la avocaţi. Şi-au negociat individual, pe baze financiare, libertatea.

Săptămâna trecută, însă, protestul a 11 prinţi în Palatul Regal Qasr al-Hokm din Ryad s-a soldat cu încarcerarea lor în închisoarea al-Hayer în aşteptarea unui proces. Ei au revendicat o compensaţie pentru executarea pedepsei cu moartea a vărului lor, Prinţul Turki bin Saud al-Kabeer, în 2016 (o altă premieră în familia saudită, în care prinţii nu au fost niciodată condamnaţi, nu mai vorbim să fie executaţi). De asemenea, ei ar fi protestat faţă de măsurile de austeritate, care includ suspendarea plăţii facturilor utilitare ale membrilor familiei regale de către stat.

Schimbări importante au loc şi în politica externă, după cum am putut vedea în ultima vreme. De la acutizarea rivalităţii cu Iranul şiit şi cu intermediarii săi din Yemen (rebelii Al Huthi) şi alawiţii sirieni, noul om forte al regimului, Prinţul moştenitor Mohammad bin Salman, a izolat rivalii din Qatar şi pe susţinătorii revoluţionarei şi republicanei Frăţii Musulmane, considerată organizaţie teroristă în multe regate, în timp ce şi în Siria se exercită presiuni asupra opoziţiei pentru a o întări şi a o reangaja împotriva regimului Assad, iar premierul libanez sunnit, Saad Hariri, ar fi fost sub presiune pentru a putea menţine ajutoarele saudite ale statului invadat de refugiaţi sunniţi din Siria. Arabia Saudită se afirmă cel puţin ca un actor major regional şi îşi impune tot mai puternic politicile şi interesele şi în negocierile cu SUA şi statele occidentale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite