Turcia, democraţie în stil propriu

Drumul refugiaţilor care doresc să devină emigranţi trece prin Turcia. În calea lor este un stat cheie, unul dintre cele mai tranzitate către exodul lor spre Germania. Stat membru NATO şi de asemenea, candidat la Uniunea Europeană din 1963. Turcia însă pare că se apropie mai mult de modelul sirian decât cel european. Europa nu pare preocupată de situaţia PKK sau a Statului Islamic.

Probabil ar deveni îngrijorată doar dacă aceştia şi-ar dori să emigreze.Secretarul general al ONU a condamnat atacurile şi şi-a exprimat încrederea că statul turc va rezolva situaţia. Cu un PKK în mare formă, cu stresul provocat de către Statul Islamic se pare că turcii nu fac altceva decât să-şi numere victimele, eventual să-i decoreze post-mortem. Iar ca practică, preşedintele şi prim-ministrul să le sune familiile şi să le transmită condoleanţe.

Coincidenţă sau nu, pentru AKP şi preşedintele său aceste lupte cu PKK îi favorizează în sondaje. De ce au început aceste atentate acum? De ce imediat după alegerile fade? De ce se intensifică atentatele în apropierea alegerilor anticipate? Decredibilizează aceste atentate partidul HDP, al kurzilor care, pentru prima dată în istorie, a reuşit să treacă pragul electoral de 10% şi să intre în Parlament? În cazul în care HDP cu cei peste 80 de parlamentari nu vor mai reuşi să treacă de 10%, voturile se vor duce către AKP, iar majoritatea mult dorită a lui Erdogan se poate aduna. Să fie o strategie?

Oficialii statului condamnă terorismul, ceea ce este un lucru normal dar nu se vede nicio îmbunătăţire a luptei împotriva PKK. Aşa afăm că în zona Hakkari, mai exact Dağlıca, într-o confruntare cu acelaşi PKK, conform datelor oficiale anunţate de către guvern au murit 16 soldaţi. O parte a presei crede că au fost în jur de 50. Presă care anuntă ştirea mult mai târziu, cu patru ore şi jumătate, în timpul meciului Turciei cu Olanda. Primii care au anunţat, au fost cei de la PKK, pe reţelele de socializare în jurul orei 18:00.

În timp ce primul ministru se afla pe stadion, Recep Tayyip Erdoğan era într-o emisiune la postul ATV unde a dat o declaraţie memorabilă. Conform acestuia: „dacă am fi avut 400 de parlamentari asemenea evenimente nu s-ar fi petrecut”. Cu alte cuvinte voi, popor sunteţi de vină că mor soldaţi, poliţisti etc. Aveţi grijă ce votaţi pe 1 noiembrie! (alegerile din 7 iunie nu i-au permis acestuia şi partidului său să formeze majoritatea şi implicit guvernul, dar urmează alegerile anticipate din 1 noiembrie unde preşedintele turc speră să câştige pentru a forma singur guvernul şi a schimba Constituţia care să-i confere puteri prezidenţiale).

Imediat după anunţul acestuia, într-o postare pe tweeter cotidianul Hürriyet a emis ştirea. După ştire un grup de simpatizanţi AKP, partidul preşedintelui au atacat sediul acestora din Istanbul în jurul orelor 23:00.

Nu a trecut bine ştirea că aflăm una la fel de tristă.

La Iğdır, oraş aproape de graniţa cu Armenia au murit într-o explozie 13 poliţişti. O altă ştire care produce panică este aceea că în prima explozie PKK a folosit explozibil în cantitate de aproximativ 400 kg. La explozia din Iğdır bomba, după câte spun specialiştii, a avut o tonă. Întrebarea principală este, dacă în două explozii şi-au permis să folosească atât de mult explozibil, rezultă că deţin suficiente rezerve pentru viitor. Perioada de aşa zisă înţelegere cu PKK a statului turc când au convenit să nu se mai tragă niciun foc se pare că a fost benefică pentru extremiştii kurzi în privinţa aprovizionării.

Pe site-urile din Turcia circulă un mic text pe care-l redau mai jos intitulat Revolta Martirului. Mesajul poliţistului decedat era centrat pe ideea: „la înmormântarea mea să nu vină preşedintele si prim-ministrul”

4 polişti şi-au pierdut viaţa în urma explozivului pus pe drum, de către PKK. În buzunarul poliţistului, Mehmet Akif Hatunoğlu, s-a găsit o scrisoare testament, în care se preciza că nu doreşte ca  prim-ministrul şi preşedintele ţării să participe la ceremonia de înmormântare:

„îmi doresc ca Dumnezeu să le dea să simtă durere de mii de ori mai mare, faţă de durerea, pe care au pricinuit-o ei în ţara mea”.

Testamentul poliţistului

„Dacă într-o  zi voi fi omorât, la înmormântare mea, să nu vină niciun reprezentant  oficial al statului (guvernator, ministru, prim-ministru sau preşedinte)!

Nu mă întrebaţi, de ce?....pentru  că  cei ca ei dorm, au murit foarte mulţi oameni.

Îmi doresc ca,  Dumnezeu să le dea să simtă şi ei  durere de mii de ori  mai mare,  faţă de durerea, pe care au pricinuit-o familiei şi  ţării mele.

Vă sărut-mâinile,  mămico şi tăticule!

Fetiţa mea, îngeraşul meu dulce, te iubesc foarte mult!

Îmi încredinţez fetiţa  lui Dumnezeu, mai apoi părinţilor mei! Şi în niciun caz nu o  las în grija statului.  Şi nu cumva  să iasa vreun reprezentant al statului să zică : “ce ai lăsat  în urmă,  este  în încredinţarea noastră!”

Eu nu am am încredere în acest guvern, în acest stat, au  trecut cu vederea la toţi  duşmanii  şi pe noi nu ne-au lăsat să ne facem datoria.Prietenii mei de arme, tovaraşii mei, fraţii mei, vă las în grija lui Dumnezeu ! Noi am murit pentru că statul  a adormit.

Statule Turc, tu nu adormii şi nu te lăsa subjugat! Să poată trăi soldaţii, polţiştii şi poporul nostru!”

Situaţia în Turcia este departe de a se încheia. Lupta pentru putere face victime din ce în ce mai des iar autoritatea statului turc este pusă la înercare de un PKK mult mai bine structurat, puternic, subversiv.