Turcia: politica şi terorismul

Turcia este, din păcate, statul ce a cunoscut cel mai mult fenomenul terorist de-a lungul istoriei sale moderne, situaţie creată ca urmare a dinamicilor din regiunea Orientului Mijlociu, referindu-ne atât la problema kurdă cât şi la gruparea Stat Islamic acuzată de regimul de la Ankara pentru atentatul terorist din Piaţa Sultanahmet, atentat ce a ucis cel  puţin 10 oameni, rănind alţi 15.

Foarte interesant, premierul  Ahmet Davutoglu a declarat că „actori secreţi se află în spatele atentatului”, iar cineva a folosit această grupare ca un „subcontractor”. Afirmaţia acuză voalat regimul condus de Bashar al Assad şi implicit, în mod indirect, Federaţia Rusă, actori ce ar putea fi intersaţi  a destabiliza scena politică turcă. Dincolo de acestea însă, Turcia a cunoscut patru atentate teroriste de mari proporţii în mai puţin de un an, atenţiile îndreptându-se inevitabil asupra MIT, principalul serviciu de intelligence, suspectat pentru ineficacitate de unele voci, în timp ce altele îl acuză că a permis această crştere a gradului de insecuritate ca o reacţie de împotrivire faţă de acţiunile regimului Erdogan prin care se doreşte controlul total al MIT.

Acest puzzle complicat de la Ankara este cu atât mai interesant cu fiecare piesă adusă în joc. În acest sens, în ciuda unor presiuni media (atât cât ele se  mai pot face în Turcia), nu există încă nicio informaţie oficială privind investigarea întreprinsă împotriva Dianei Ramazanova, tânăra în vârstă de 18 ani care a fost arestată la începutul lunii ianuarie 2015 pentru că plănuia un atac terorist în Istanbul.

Putem concluziona pentru moment este că întregul context vine ca urmare a politicii Turciei pe plan intern şi extern. Acordul de pace cu PKK, una dintre marile realizări ale vechiului guvern Erdogan, a eşuat în vara anului 2015 după ce partidul de guvernământ (AKP) a acuzat formaţiunea politică kurdă că doreşte destabilizarea ţării. În realitate, AKP a reuşit, prin retorica sa, câştigarea alegerilor anticipate din luna noiembrie şi poziţionarea sa ca unic partid de guvernământ. În ceea ce priveşte gruparea Stat Islamic, Turcia a fost acuzată în nenumărate rânduri pentru colaborarea cu jihadiştii, inclusiv că a permis tratarea medicală şi antrenarea luptătorilor în interiorul propriiilor graniţe. Astfel, în ciuda schimbării poziţiei Turciei, islamiştii au reuşit foarte probabil crearea unor grupuri şi reţele clandestine în această ţară, ceea ce îngreunează prevenirea acţiunilor teroriste de către forţele de ordine.

Ceea ce poate face regimul Erdogan în prezent este cenzura, privarea opiniei publice de orice informaţie legată de atacurile teroriste.

Decizia are nu numai acoperire juridică ci şi argumente concrete privind securitatea naţională, dar şi implicaţii politice, întrucât la nivelul mass-mediei ea poate fi aplicată în mod eficient în cadrul televiziunilor, controlate exponenţial de către AKP, partidul reuşind astfel menţinerea încrederii în cadrul populaţiei rurale aflate îndeosebi în partea asiatică a ţării şi unde acoperirea internetului este slabă. Acesta este şi electoratul dur al partidului, de suportul său fiind nevoie în ceea ce priveşte dorinţa lui Erdogan de schimbare a Constituţiei şi transformarea Turciei într-o republică prezidenţială.

Pentru toate acestea AKP preferă conştientizarea cât mai puţin de către populaţie a efectelor politicii interne şi externe întreprinse de guvern în ultimii ani, în timp ce găsirea unui adversar extern redutabil ar putea creşte şi mai mult sprijinul pentru actualul leadership politic.