Ucigaşii Occidentului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membru al grupării jihadiste SIIL FOTO frontpagemag.com
Membru al grupării jihadiste SIIL FOTO frontpagemag.com

Se produce în acest moment o mutaţie extrem de semnificativă în arta războiului: „Câinii războiului”, mercenarii care au populat dintotdeauna teatrele de conflict ale planetei, devin mai puţini şi solicitaţi mai ales în formula companiilor de securitate private, noua formulă „tip bussines” a uneia dintre cele mai vechi profesii din lume, cea de ucigaş plătit.

Le iau locul fanaticii „luptători străini”, miile şi miile de persoane - provenind cu deosebire din Europa occidentală - care se alătură formaţiunilor armate care se confruntă acum în spaţiul Orientului Apropiat.

Sunt cele două categorii total deosebite? Nu, dacă ne referim la statutul lor în raport cu tratamentul ce le este rezervat în cazul în care sunt luaţi prizonieri. Vor fi automat consideraţi a fi terorişti, scoşi în afara legilor războiului, lipsiţi de orice protecţie legală, naţională şi internaţională, pentru ei nu pot interveni nici organisme precum Crucea Roşie sau agenţii specializate ale ONU, nici nu vor putea cere să li se aplice prevederile Convenţiei de la Geneva privind prizonierii de război.

1. Un mercenar nu va avea dreptul de a fi considerat combatant sau prizonier de război

2. Un mercenar este orice persoană care:

- este în mod special recrutată pe plan local sau internaţional pentru a lupta într-un conflict armat

- ia parte în mod direct la desfăşurarea ostilităţilor

- motivaţia de a lua parte la ostilităţi vine în principal din dorinţa de a obţine un câştig personal sau în numele uneia dintre părţile implicate în conflict, compensaţie materială substanţial mai mare decât cea promisă sau plătită combatanţilor cu grade sau funcţii similare din forţele armate ale ţării implicate în conflict

- nu este cetăţean al uneia dintre ţările implicate ca parte a conflictului şi nici rezident pe teritoriul ţării respective

- nu este membru al forţelor armate ale uneia dintre ţările parte în conflict

- nu a fost trimis în zona de conflict de către un stat care nu este parte a conflictului ca parte a unei misiuni oficiale îndeplinite în calitate de membru al forţelor sale armate 

Protocol adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (Protocol I, 8 iunie 1977, art,47)

Ştiu la fel de bine, şi unii şi alţii, că situaţia lor în zonele de conflict este una cu totul specială, o situaţie-limită cu consecinţe extreme. Luptă cu conştiinţa că nu există alt drum de întors decât victoria, au disperarea celui pus cu spatele la zid şi ferocitatea celor pe care, în cel mai bun caz, îi aşteaptă procedura judiciară sumară a tribunalelor speciale, dacă nu tortură urmată de o execuţie rituală în spaţiul public, real sau virtual, ca lecţie exemplară dată duşmanilor.

Numai până aici merg asemănările. Deosebirile sunt esenţiale şi de substanţă. Dacă eficacitatea mercenarului se datorează tocmai detaşării sale extreme de natura conflictului, fiind o maşină profesionistă de ucis care acţionează identic, în aceeaşi paramateri, de orice parte îl solicită, în celălalt caz, eficienţa este motivată de intensitatea fanatismului. O a doua mare deosebire stă în faptul că mercenerii sunt, ca regulă aproape absolută, foşti combatanţi în armatele regulate, mai ales în forţele speciale, cu antrenament profesionist şi obişnuiţi să acţioneze după manualele de operaţiuni ale armatelor din care provin. De aici şi tendinţa ca unităţile de luptă să fie formate, în teren, din oameni care provin din aceeaşi armată sau care au luptat deja în operaţiuni comune, tocmai pentru a folosi la maximum reflexele operaţionale create în timp.

siil occidentali

De cealaltă parte, „luptătorii străini” sunt, în cea mai mare parte, proveniţi din mediul civil, fără antrenamente sau stagii de pregătire militare, fără o cultură specifică şi fără reflexele specifice. Pregătirea lor se face rapid, în perioade de câteva luni, în taberele de antrenament intermediare răspândite acum în Tunisia, Libia, Liban, Afganistan, Pakistan, Sudan, Yemen... Spre deosebire de mercenari, primesc o pregătire de tip unic, pentru un anume tip de arme sau pentru efectuarea unei anumite operaţiuni, restul urmând să fie învăţat în teren, dacă mai e timp pentru asta. Viteza de rotaţie este şi ea foarte mare, căci numeroasele echipe de voluntari care ajung în taberele de antrenament asigură posibilitatea ca echipele din teren să fie schimbate odată la câteva luni, permiţând celor rămaşi în viaţă să se întoarcă acasă la familii, să se odihnească şi să apoi fie să se întorcă în zona de lupt, fie, cel mai important, să ia parte la activitatea de recrutare pe plan naţional, în ţara lor de adopţie.

Mercenarii, fireşte, nu vor accepta niciodată să se pună sub ordinele directe ale unui şef religios fără niciun fel de pregătire militară. Chestiune de demnitate, de onoare şi de principii minimale de supravieţuire. De cealaltă parte, regula este exact inversă, molahii fiind acum şefii de necontestat ai tuturor mişcărilor teroriste fundamentaliste, cu puteri absolute, discreţionare, atât asupra membrilor mişcării, cât şi a întregii comunitâţi care trebuie să-i adăpostească şi să constituie "scutul civil" de protecţie.

Mercenarii, fideli unor principii mai vechi, ezită sau refuză să implice populaţia civilă în conflict, sunt antrenaţi să identifice şi să distrugă ţinta militară. Fanaticii terorişti ai reţelelor fundamentaliste încearcă să se oculteze în permanenţă în mijlocul civilililor, cât mai adânc integraţi în masa populaţiei locale, totalmente indiferenţi la ideea că ar putea exista represalii care să provoace masacre în rândul populaţiei civile. La rândul lor, sunt antrenaţi pe principiul loviturilor nediscriminatorii, mesajul care li se transmite fiind că toţi, de partea cealaltă, sunt de vină şi trebuie să fie puşi în faţa unei singure posibilităţi: te converteşti sau mori!

Ajungem aici la miezul răspunsului pe care Occidentul începe de-abia acum să-l intuiască, silit de circumstanţe din ce în ce mai dramatice cum au fost cele ale decapitării unui ziarist occidental de un jihadist, cetăţean britanic născut la Londra.

Occidentul descoperă acum, cu stupoare, că mii şi mii de tineri şi tinere au fost îndoctrinaţi de un Islam fanatic, care le-a propus setul simplu de valori de tip Sharia în locul a ceea ce li se explică a fi regulile unui sistem muribund, cu valori strict consumeriste.

Li se pune acestor tineri o întrebare simplă: vedeţi în jurul vostru ceva pentru care să merite să muriţi? Vreţi s-o faceţi pentru Obama, Cameron sau Hollande, pentru civilizaţia Coca Cola, sau vreţi să aveţi pentru prima dată în viaţă o cauză? Demagogie pură şi criminală? A mers întotdeuna, iar tineri care au confundat idealismul cu fanatismul sau au încercat să le combine s-au înrolat odată în Brigăzile Internaţionale pentru o cauză desprinsă din cărţi şi manipulată ordinar de păpuşarii morţii. Sute de situri islamiste în Europa duc acest mesaj al nevoii de redescoperire a valorilor esenţiale - naturală pentru cei proveniţi din comunităţile musulmane cărora li se spune că acum e momentul să revină la marea credinţă a pământurilor natale, descoperită prin convertire în cazul celor obosiţi de civilizaţia bunăstării şi în căutare de experimente noi, care iau calea Jihadului cu aceeaşi linişte cu care o altă generaţie avea să se înfunde în droguri pe drumul către Katmandou.

Europa a crezut că va fi doar un fenomen de mici dimensiuni, prezentat acum ca irelevant şi posibil de controlat cu mijloacele legale existente. Estimare falsă şi cumplit de periculoasă în naivitatea sa. Ce se întâmplă acum este foarte grav pentru că jocurile nu mai sunt numai exterioare Europei, ci ameninţă să intre în mijlocul vieţii noastre sociale. Atenţie, atunci când încercaţi să descifraţi dilema "luptătorilor străini", la strigătul de furie autentică şi de ameninţare implicită pe care-l transmit versurile unui foarte cunoscut câtec al celor de la AC/DC:

„I'm dirty, mean and mighty unclean/ I'm a wanted man/ Public enemy number one/
Understand?/
So lock up your daughter/
Lock up your wife/
Lock up your back door/
And run for your life/
The man is back in town/
So don't you mess around
/
Cause I'mT.N.T./ I'm dynamite/
T.N.T. and I'll win the fight
/T.N.T.. I'm a power load
/T.N.T. watch me explode” (AC/DC- TNT)

Acum, „the man is back in town”, venit din zonele de război din Orientul Apropiat, plin de ură, cu TNT-ul mereu la îndemână şi, din nefericire, Occidentul încă nu e în stare să-şi încuie uşa din spate. Costurile acestei inconştienţe, spun experţii în anti-terorism, urmează de-abia acum să se facă simţite.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite