Ultimele cuvinte ale jurnalistului asasinat în Consulatul saudit din Istanbul: „Mă sufoc...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful secţiei de investigaţii al publicaţiei turce Daily Sabah a declarat pentru Al Jazeera că ultimele cuvinte ale jurnalistului Jamal Khashoggi, asasinat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, au fost: "Mă sufoc ... Luaţi această pungă de pe capul meu, sunt claustrofob", potrivit unei înregistrări audio deţinute de anchetatorii turci din interiorul reprezentanţei diplomatice saudite.

Khashoggi a fost sufocat cu o pungă de plastic care i-a fost pusă pe cap, a declarat Nazif Karaman pentru Al Jazeera. Acesta a mai precizat că asasinarea a durat aproximativ şapte minute, potrivit înregistrărilor.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat sâmbătă existenţă unor înregistrări despre uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, petrecută pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, înregistrări pe care Ankara le-a transmis şi altor guverne, inclusiv celor de la Riad, Washington, Londra, Berlin şi Paris, informează AFP.

„Am dat aceste înregistrări, le-am dat Arabiei Saudite, le-am dat Washingtonului, germanilor, francezilor, englezilor“, a spus şeful statului turc în timpul unei conferinţe de presă televizate pe care a susţinut-o înainte să plece spre Paris, unde va participa la ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial.

Erdogan a precizat în continuare că înregistrările au fost ascultate, dar nu a fost transmis altor guverne niciun document scris.

Tot sâmbătă, cotidianul turc Sabah a scris că asasinii jurnalistului Jamal Khashoggi s-au debarasat de corpul său aruncându-l în canalizare după ce l-au dizolvat în acid. Analiza unor prelevări efectuate în sistemul de canalizare al reşedinţei consulului saudit din Istanbul a permis detectarea unor urme de acid, scrie această publicaţie, fără să citeze surse.

 Un oficial turc a afirmat, luni, că un chimist şi un expert în toxicologie, au fost trimişi la Istanbul pentru a şterge urmele uciderii jurnalistului.

Jamal Khashoggi a fost ucis pe 2 octombrie la consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde a mers pentru a efectua un demers administrativ în vederea viitoarei sale căsătorii.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite