Un astrofizician a suferit un accident amuzant pe când încerca să construiască un dispozitiv de ajutor pe timpul pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astrofizicianul Daniel Reardon a incercat sa faca un dispozitiv care sa-i împiedice pe oameni să-şi atingă feţele FOTO Daniel Reardon via The Guardian
Astrofizicianul Daniel Reardon a incercat sa faca un dispozitiv care sa-i împiedice pe oameni să-şi atingă feţele FOTO Daniel Reardon via The Guardian

Un astrofizician australian a ajuns la spital după ce patru magneţi i-au rămas în nas. Cercetătorul experimenta cu un dispozitiv care să-i atenţioneze pe oameni când încearcă să-şi atingă feţele.

Daniel Reardon, în vârstă de 27 de ani, cercetător la Universitatea din Melbourne, a suferit accidentul pe când încerca să construiască un dispozitiv de pus la gât care sună la momentul atingerii feţei. Astrofizicianul care studiază pulsari şi unde gravitaţionale, a recunoscut că nu este expert şi nici nu are experienţă în producerea unor asemenea circuite sau dispozitive şi că voia doar să scape de plictiseala izolării în casă experimentând cu cei patru magneţi din neodim.

 „Am un echipament electronic care detectează câmpuri magnetice. Mi-am imaginat că dacă construiesc un circuit  care poate detecta câmpul magnetic şi purtăm aceşti magneţi la încheieturi, se poate declanşa o alarmă dacă apropiem mâinile de faţă. Mă plictiseam puţin şi aşa mi-a venit ideea”.

Daniel Reardon şi-a dat însă seama că circuitul construit de el făcea exact opusul şi că acesta funcţiona de fapt în absenţa câmpului magnetic.

„Am inventat accidental un colier cu o alarmă care nu se opreşte decât când îţi apropii mâinile de faţă”, a spus el

„Am lipit magneţii de lobii urechii, de o parte şi alta, iar apoi de nări, iar lucrurile au început să o ia razna când am lipit a doua pereche de magneţi de nări”, spune el, care explică că în momentul când a îndepărtat magneţii din exterior cei din interiorul nării s-au lipit. 

Apoi s-a folosit de ceilalţi doi magneţi ca să-i scoată, dar n-a reusit. Mai mult, şi ceilalţi au ajuns în nas.

„După ce m-am chinuit vreo 20 de min, am căutat pe Google şi am descoperit un articol despre un băiat de 11 ani cu aceeaşi problemă. Soluţia a constat în mai mulţi magneţi, astfel încât cei din exterior să-i tragă pe cei dinăuntru”.

Fisa spital astrofizician FOTO via The Guardian

FOTO via The Guardian

Înainte să ajungă la spital a încercat să scoată magneţii cu o foarfecă, dar procedura a devenit dureroasă.

„Partenera mea m-a dus la spitalul unde lucrează pentru ca a vrut ca colegii ei să râdă de mine. Doctorii au fost foarte amuzaţi şi mi-au spusu lucruri de genul: iată un accident provocat de autoizolare şi plictiseală”.

Lucrurile s-au complicat şi la spital, după ce unul dintre magneţi i-a alunecat pe gât.

„După ce au scos cei trei magneţi din nară stângă, al patrulea mi-a alunecat pe gât. Ar fi putut fi complicat dacă îl înghiţeam, dar din fericire am putut să ma aplec şi să-l tuşesc. Nu mai e nevoie să spun că nu mă voi mai juca cu magneţi”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite