În lume

articolul anterior articolul urmator

Un câine surd şi parţial orb a stat 15 ore alături de o fetiţă care s-a rătăcit în Australia

4
22 Apr 2018 18:07:05
Autor: George-Andrei Cristescu
Max a rămas 15 ore alături de fetiţa dispărută FOTO The Australian
Max a rămas 15 ore alături de fetiţa dispărută FOTO The Australian

Max, un câine bătrân, surd şi parţial orb, dar extrem de loial, a rămas timp de 15 ore alături de o fetiţă de trei ani care s-a rătăcit în orăşelul australian Warwick.

Aurora a fost dată dispărută din faţa casei sale din Warwick vineri după-amiază, în jurul orelor 15.00. Animalul de companie al bunicilor ei, un câine de cireadă australian în vârstă de 17 ani, a urmat-o pe fetiţă după ce a părăsit curtea casei şi nu s-a despărţit de ea toată noaptea, dormind alături de micuţă când temperatura a scăzut la 15 grade Celsius, potrivit The Australian. 
 
În jur de 100 de poliţişti, voluntari şi membri ai serviciilor de urgenţă s-au mobilizat pentru a o căuta pe Aurora în preajma casei care se află într-o zonă montană. Sâmbătă dimineaţă, bunica fetiţei, care îşi striga nepoata, a auzit un răspuns slab. „Când am auzit-o strigând «bunico», am ştiut că e ea. Am urcat muntele şi când am ajuns sus, a venit câinele la mine şi m-a condus direct la ea“, a povestit bunica fetiţei.
 
Aurora a fost găsită la aproximativ doi kilometri de casă, pe un teren care se află tot în proprietatea familiei, prezentând câteva tăieturi şi zgârieturi minore. 
 
„Zona din preajma casei e muntoasă, terenul fiind destul de dificil de parcurs, aşa că a avut mult de mers alături de câinele care i-a fost loial. Şi ţinând cont că vremea a fost rece peste noapte şi că a plouat, suntem norocoşi că fetiţa este teafără“, a declarat şeful serviciului de urgenţă.
 
Max a fost declarat de Poliţia din Queensland câine de poliţie onorific. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Un cetăţean
22.04.2018, 19:24:02

Bravo, căţelu! O dovadă în plus că cei mai fideli prieteni ai omului sunt căţeii .

+3 (3 voturi)
Alexandru Preda
22.04.2018, 21:03:30

"Din bucata mea de pâine Am hrănit un om si un câine".

+5 (5 voturi)
🖕
22.04.2018, 21:10:40

Everyone is taught that angels have wings. The lucky ones of us find that they have 4 paws.

+1 (3 voturi)
OmTacut
23.04.2018, 01:19:16

Mult mai multa incredere am in cainele meu decit in multi, foarte multi oameni.

+4 (4 voturi)
Modifică Setările