Un deputat bulgar arestat pentru corupţie în ajunul raportului Bruxellesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un deputat bulgar a fost arestat marţi seară pentru că a primit mită de 50.000 de leva, în ajunul publicării unui raport al Bruxellesului asupra progreselor Bulgariei împotriva corupţiei şi criminalităţii, informează AFP.

Deputatul Dimităr Avramov, 34 de ani, de la partidul de centru-dreaptă la putere GERB, "a fost arestat pentru trafic de influenţă solicitând şi primind o donaţie de 50.000 de leva pentru a influenţa un funcţionar de la o direcţie regională de agricultură. Este vorba despre exploatarea terenurilor agricole pentru care sunt datorate subvenţii europene", a declarat purtătorul de cuvânt al parchetului general, Steliana Kojuharova.

Procurorul general Boris Velcev va cere miercuri parlamentului ridicarea imunităţii acestui deputat, membru al Comisiei parlamentare pentru agricultură, a adăugat purtătorul de cuvânt, notează Agerpres.

Ea a negat orice legatură între arestarea deputatului şi publicarea miercuri la Bruxelles a unui raport al Comisiei Europene ce evaluează efectul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit pentru Bulgaria şi România la aderarea lor la UE în 2007.

Potrivit presei bulgare, Comisia va critica sever ineficienţa justiţiei împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate.

Bruxellesul reproşează regulat Bulgariei absenţa de verdicte de corupţie în etajele superioare ale puterii, aminteşte AFP.

Printre altele, patru bărbaţi, dintre care doi poliţişti, au fost arestaţi marţi seară în legătură cu o altă mită de 50.000 de leva (echivalentul a 25.000 de euro), a anunţat pentru agenţia Focus şeful serviciului de luptă contra criminalităţii organizate Stanimir Florov.

Refuzând să precizeze motivul pentru care ei au primit această mită, comisarul Florov a spus că cei doi agenţi de poliţie arestaţi aparţin serviciului său, că al treilea bărbat arestat este un fost poliţist, iar al patrulea era înregistrat pentru activităţi criminale.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite