Un român s-a întors din Grecia cu malarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român care a stat pentru două luni în sudul Greciei a fost diagnosticat cu malarie. Starea bărbatului este stabilă şi viaţa sa nu se află în pericol.

Ministerul Sănătăţii (MS) atenţionează, miercuri, persoanele care doresc să călătorească în Grecia că au fost înregistrate cazuri de malarie în Peloponez (sud), precizând că un astfel de caz există şi în România, persoana respectivă îmbolnăvindu-se după ce s-a întors din Grecia.

Potrivit autorităţilor sanitare din Grecia, în sudul ţării au fost semnalate şase cazuri de malarie, din luna iunie şi până în prezent, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au spus că şi în România există un caz înregistrat cu malarie, persoana respectivă aflându-se pentru o perioadă de două luni în zona afectată din Grecia. Pacientul este în stare bună, în afara oricărui pericol vital.

"Având în vedere această situaţie, Ministerul Sănătăţii recomandă persoanelor care intenţionează să îşi petreacă vacanţa sau să călătorească în această zonă să fie mai atente în ceea ce priveşte măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor, respectiv să utilizeze produsele repelente care se aplică pe piele împotriva acestor insecte (creme, geluri, sprayuri)", se arată în comunicatul citat.

Ministerul Sănătăţii precizează că numărul cazurilor de malarie înregistrate este limitat, astfel că nu se recomandă profilaxia medicamentoasă antimalarică.

Din informaţiile primite de MS, Centrul Elenic de Control al Bolilor a intensificat activităţile de supraveghere a malariei, iar autorităţile locale au luat măsuri suplimentare de control a populaţiei de ţânţari.

În luna mai, doi tineri din Piteşti care s-au întors de la muncă din Guineea Ecuadoriană au fost internaţi la Institutul Naţional "Victor Babeş" din Bucureşti, fiind suspecţi de malarie.

La jumătatea lunii martie, o femeie în vârstă de 65 de ani diagnosticată cu malarie după ce a revenit în ţară din Ghana a murit la Spitalul Judeţean din Timişoara.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite