Ungaria se declară îngrijorată de acţiunile noului Guvern român privind minorităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recentele evoluţii ale situaţiei din România, inclusiv declaraţiile Guvernului referitoare la legea privind dreptul de vot şi la legea minorităţilor, reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Ungaria. Declarația a fost făcută pentru MTI de secretarul de stat din cadrul Ministerului ungar de Externe, Zsolt Németh, transmite Mediafax.

Secretarul de stat din cadrul Ministerului ungar de Externe, Zsolt Németh, a declarat joi că, în ultimii ani, relaţiile româno-ungare au fost caracterizate de un respect mutual şi o recunoaştere a intereselor reciproce, ceea ce a condus la realizarea multor proiecte de succes.

Ar fi o greşeală „dacă dezvoltarea promiţătoare a relaţiilor ungaro-române ar ajunge la final şi ar fi o greşeală nu numai în ceea ce priveşte cele două ţări, ci ar afecta şi stabilitatea Europei Centrale, creşterea şi prosperitatea", a declarat acesta.

Németh a adăugat, totuşi, că este încă posibilă evitarea pericolului, iar Guvernul ungar are voinţa politică să facă acest lucru.

MTI notează că una dintre primele măsuri luate de noul Guvern de stânga de la București a fost de a împiedica deschiderea unei secţii maghiare a Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş.

Reprezentanţii Guvernului au afirmat că sistemul de reprezentare proporţională va fi eliminat, noul sistem urmând să se bazeze pe votul uninominal într-un singur tur.

Ei au precizat, de asemenea, că legea minorităţilor va fi aprobată fără capitolul privind autonomia culturală.

Csaba Tabajdi, europarlamentar ungar din cadrul Partidului Socialist, aflat în opoziţie, a afirmat într-o declaraţie trimisă joi preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, că măsurile avute în vedere de noul Guvern român „nu par prea prietenoase cu minorităţile".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite