Unsprezece ţări din cadrul G20 sprijină un „răspuns internaţional puternic” împotriva regimului din Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unsprezece ţări reprezentate la G20 au îndemnat vineri, într-un comunicat, la un "răspuns internaţional puternic" în urma folosirii armelor chimice în Siria, oferind asigurări că responsabilitatea regimului Bashar al-Assad în atacul chimic de la 21 august este stabilită "în mod clar".

Australia, Canada, Franţa, Italia, Japonia, Coreea de Sud, Arabia Saudită, Spania (care nu este membru în mod oficial, dar este invitat permanent), Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite sunt semnatarele acestui apel difuzat de Casa Albă la finalul summitului G20 de la Sankt Petersburg (Rusia), relatează agenţia de ştiri France Presse.

„Condamnăm în termenii cei mai fermi atacul oribil cu arme chimice în suburbiile Damascului, pe 21 august, care a costat viaţa atâtor bărbaţi, femei şi copii”, afirmă aceste ţări. „Probele evidenţiază în mod clar responsabilitatea Guvernului sirian în acest atac”, declară semnatarii.

„Îndemnăm la un răspuns internaţional puternic faţă de această încălcare gravă a regulilor şi valorilor în vigoare în lume, cu scopul de a transmite un mesaj clar, pentru ca acest tip de atrocitate să nu se repete. Este necesar ca cei care au comis aceste crime să fie traşi la răspundere pentru ele”, continuă ei.

„Semnatarii au cerut întotdeauna o rezoluţie puternică a Consiliului de Securitate al ONU”, dar acesta „este paralizat, aşa cum a fost mereu în ultimii doi ani şi jumătate”, iar „lumea nu poate aştepta rezultatul unor procese interminabile, sortite eşecului”, se subliniază în document.

Europenii semnatari afirmă totodată că vor continua să caute o „poziţie comună”, în contextul în care la Vilnius începe o reuniune a miniştrilor de Externe din statele membre ale Uniunii Europene (UE). Acest text, care nu menţionează în mod explicit vreo intervenţie militară, este dovada negru pe alb a disensiunilor în rândul comunităţii internaţionale.

Summitul G20 s-a desfăşurat pe fondul escaladării tensiunilor între Statele Unite, principalele susţinătoare ale represaliilor militare, şi Rusia, susţinătoarea loială a regimului lui Bashar al-Assad, care respinge de doi ani şi jumătate, împreună cu China, orice rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU împotriva Damascului.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite