Unul dintre fiii fostului preşedinte al Egiptului a fost arestat pentru difuzarea de informaţii false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohamed Morsi în spatele gratiilor FOTO EPA-EFE
Mohamed Morsi în spatele gratiilor FOTO EPA-EFE

Poliţia Egipteană l-a arestat marţi dimineaţă pe fiul cel mic al fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, aflat la rândul său în spatele gratiilor.

Surse din serviciile de securitate au declarat pentru Reuters că Abdallah Morsi a fost arestat pentru „difuzarea de informaţii false“. El ar fi făcut acest lucru într-un interviu acordat săptămâna trecută agenţiei Associated Press şi în care a vorbit despre condiţiile de detenţie ale tatălui său.

Fratele său, Ahmed, a spus pentru Reuters că poliţiştii nu au prezentat un mandat de arestare şi că l-au săltat pentru „interogări“.

Ministrul egiptean de Interne nu a dat curs solicitărilor Reuters de a comenta acest caz.

Mohamed Morsi, primul preşedinte democratic ales al Egiptului, în 2011, după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, se află la închisoare din 2013. El a fost la rândul său înlăturat de la putere, în urma unei operaţiuni a armatei.

Unul dintre fiii săi, Oussama, se află de asemenea după gratii, la fel ca mii de membri ai Fraţilor Musulmani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite