„Urzeala tronurilor“ în Zimbabwe: Soţia lui Robert Mugabe este tot mai aproape de preluarea puterii. Acuzat de vrăjitorie şi demis, fostul succesor a fugit din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bătrânul dictator african Robert Mugabe, cunoscut românilor pentru relaţia de prietenie avută cu Nicolae Ceauşescu, şi-a demis vicepreşedintele pentru vrăjitorie şi lipsă de loialitate. Însă acest act ar avea în spate un calcul machiavelic al primei-doamne din Zimbabwe, în condiţiile în care concediatul era văzut drept următorul lider al ţării.

După ce a servit ca ministru şi vicepreşedinte, Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, a fost silit să se pensioneze. Considerat succesorul lui Mugabe, care va împlini în curând 94 de ani, Mnangagwa s-a văzut nevoit să plece de la vârful puterii. Oficial, a fost demis pentru comportament ruşinos, lipsă de respect şi neloialitate. Acuzat că a încercat să preia conducerea ţării prin vrăjitorie, Emmerson Mnangagwa a fugit în străinătate.

Însă această demisie este de fapt o epurare, survenind după luni bune de certuri între vicepreşedinte şi soţia dictatorului. Conform presei internaţionale, disensiunile dintre cei doi sunt legate de lupta pentru putere.

În vârstă de 52 de ani, Grace Mugabe nu-şi mai ascunde ambiţiile prezidenţiale. Ea capătă tot mai multă influenţă în viaţa politică a ţării, conducând în prezent puternica Ligă a Femeilor din partidul Zanu-PF, aflat la putere din 1980 încoace. Ea şi-a înmulţit în ultimele luni deplasările prin ţară, dar şi atacurile la adresa lui Emmerson Mnangagwa. Acesta din urmă a fost acuzat că încearcă să divizeze partidul şi complotează la înlăturarea de la putere a lui Robert Mugabe, premier între 1980-1987 şi preşedinte din 1987 încoace. Paharul s-a umplut în weekend, când Grace Mugabe a fost huiduită de susţinători de-ai lui Emmerson Mnangagwa.

image

FOTO AFP/ Getty Images

Acum toată lumea aşteaptă reacţiile poliţiei şi armatei. Fost ministru de Interne, al Apărării şi de Justiţie, Mnangagwa se bucură de sprijin în rândurile poliţiştilor şi militarilor. El are totodată susţinere din partea unor veterani din War Vets, care au luptat pentru independenţa ţării şi au avut un rol important în menţinerea lui Robert Mugabe la putere.

Predecesorul lui Mnangagwa la vicepreşedinţia Zimbabwe a demisionat tot din cauza unor certuri cu Grace Mugabe. Acesta şi-a făcut propriul partid şi intenţionează să se coalizeze cu un partid de opoziţie pentru următorul scrutin prezidenţial, prevăzut să aibă loc anul viitor.

Conform RFI, Grace Mugabe îşi pregăteşte de cinci ani încoace terenul pentru preluarea puterii, fiind interesată de continuitatea clanului său. Confirmarea ei în postul de vicepreşedinte este aşteptată la Congresul Extraordinar al Zanu-PF, care va avea loc luna viitoare. 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite