Vânătoare de „cleptocraţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micheline Calmy-Rey, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, a anuntat îngheţarea fondurilor deţinute în Elveţia de către fostul şef de stat al Tunisiei, Ben Ali, şi ale familiei acestuia, cu efect imediat.

Ea a subliniat că şi averile clanului Gbagbo au fost, de asemenea,  blocate. Autorităţile elveţiene au spus că restituirea fondurilor ilicite ascunse în Ţara Cantoanelor de „cleptocraţi" va constitui o prioritate pentru autorităţile elveţiene. Micheline Calmy-Rey consideră că imaginea ţării sale a fost pătată după ce a primit, fără a pune niciun fel de întrebări, bani provenind de la dictatori precum Ferdinand Marcos al Filipinelor, Mobutu Sese Seko al Zairului, Sani Abaca al Nigeriei sau Jean-Claude Duvalier din Haiti. 

„Baby Doc" s-a întors în Haiti şi a fost arestat şi pus sub acuzare pentru luare de mită, delapidare şi conspiraţie. Elveţia i-a îngheţat banii fostului dictator după căderea sa în 1986. Dar aceasta reprezintă doar o mică parte din activele sale adică 4,2 milioane de euro. Suma nu a fost nici acum returnată statului haitian. Motivul? Justiţia nu l-a judecat, iar până una alta , „Baby Doc"  este o persoană nevinovată.
Duvalier nu este un caz unic. În aprilie 2009, Elveţia a fost nevoită să restituie familiei Mobutu 5,4 milioane de euro, deoarece Kinshasa nu a luat măsurile necesare pentru a recupera bunurile de origine ilicită ale dictatorului. Elveţia a organizat patru întâlniri cu experţi internaţionali din partea Băncii Mondiale şi ONU pentru a încerca să găsească o soluţie.

Poate că Tunisia se va dovedi mult mai bătăiosă  pentru a recupera banii prădaţi de familia Ben Ali. Dar apoi se poate confrunta cu puternice firme internaţionale de avocatură, deoarece rar se poate dovedi că un şef de stat a dat ordin scris pentru delapidare. Se poate uşor imagina că apărătorii fostului preşedinte Ben Ali vor da vina pe un fost ministru de Finanţe sau pe un şef de personal. De exemplu, în 1986, la cererea Filipinelor, Elveţia a blocat 683 milioane de franci elveţieni aparţinând fostului dictator Ferdinand Marcos. Fondurile au fost restituite abia în  2003.

„Le Point" (Franţa) 20 ianuarie 2011

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite