Vara Vrajbei Noastre (Transatlantice)
0
Unele decizii luate la nivel global par, la o primă vedere, să nu ne afecteze. Dar, în această lume tot mai interconectată, efectele există. Deşi aşteptată, decizia preşedintelui Trump de retragere a SUA din acordul nuclear privind Iranul, aruncă scena mondială în necunoscut.
Nu ştim, deocamdată, care vor fi consecinţele acestei decizii luate împotriva lobby-ului frenetic făcut de liderii celor mai apropiaţi aliaţi europeni ai Americii. Lobby-ul premierului Netanyahu a fost mai eficient. Care va fi reacţia Iranului şi a celorlalţi semnatari ai Acordului? Se vor alinia Franţa, Germania şi Marea Britanie sancţiunilor „la cel mai înalt nivel“ conţinute în Ordinul Executiv semnat ieri de Donald Trump, sub privirea lumii întregi? Dar Rusia, China sau India, ţări care au profitat de relaxarea sancţiunilor impuse Iranului după semnarea Acordului în 2015? China a acordat linii de credit de peste 30 miliarde de dolari, Rusia a reintrat în forţă pe o piaţă de 80 milioane de consumatori, iar India importă în jur de 15% din necesarul de energie din Iran.
Care va fi impactul în Orientul Mijlociu? Va denunţa Iranul Acordul şi va reporni (dacă l-a oprit vreodată) programul de înarmare nucleară? Vom asista la un conflict militar între Israel, posibil SUA, şi Iran? Care vor fi consecinţele în Orientul Mijlociu, în special în Siria, Irak, Libam şi Yemen, unde Teheranul exercită o influenţă politică şi militară nemijlocită? (În Liban Hezbollah, miliţia shiită transformată în partid politic şi susţinută de Iran, a câştigat alegerile parlamentare de acum câteva zile).
Ca şi în situaţia negocierilor legate de Coreea de Nord, efectul deciziei SUA în cazul iranian poate influenţa rezultatul mult anticipatului Summit între preşedinţii SUA şi Coreei de Nord. E greu de crezut că liderul nord-coreean nu va cuantifica riscul de a renunţa la arma nucleară - garanţia şi şantajul rămânerii regimului la putere - pentru o înţelegere pe care viitorul preşedinte american o va putea denunţă, aşa cum o face Trump în cazul Iranului. Ca să nu mai vorbim de Ghadafi în Libia - un caz-şcoală de cum să îţi pierzi puterea şi viaţa pe mâna unei înţelegeri cu occidentalii.
Va fi o vară fierbinte. Teamă îmi este să nu devină şi Vara Vrajbei noastre.
Dar, mai aproape de cămaşa noastră, care va fi reacţia Europei, dincolo de dezamăgirea exprimată de liderii europeni? Preşedintele Macron, care şi-a utilizat toată puterea de persuasiune în recenta vizită de stat la Washington, va acuza direct şi personal acest eşec politic. La fel şi Cancelarul Merkel şi Theresa May, care au încercat până în ultima clipa să determine o schimbare de atitudine a preşedintelui american. Anticipez că Uniunea Europeană nu va denunţa Acordul şi nu va urma SUA pe linia reintroducerii de sancţiuni, ce va conduce la cea mai severă criză în relaţia transatlantică de la Criza Suezului din 1956 (la invadarea Irakului Germania şi Franţa s-au opus, dar Marea Britanie, Polonia sau România au fost alături de SUA).
Efectele acestei vrajbe transatlantice sunt de prost augur şi pentru noi. Un Summit NATO deja complicat de tema Rusiei din luna iulie va deveni şi mai greu de organizat în condiţii satisfăcătoare pentru interesele noastre de securitate. Dimensiunea de apărare europeană şi tendinţa de autonomizare strategică faţă de o America capricioasă se vor accentua. Coeziunea Alianţei va scădea, atât în plan transatlantic, cât şi între Vestul şi Estul Uniunii Europene şi al NATO. Tentaţia de acomodare a Rusiei de către unele capitale europene se amplifică. Turcia va fi şi mai mult înclinată să joace pe mai multe fronturi, intensificând relaţia deja structurată cu Rusia şi Iran.
Va fi o vară fierbinte. Teamă îmi este să nu devină şi Vara Vrajbei noastre.
Se încarcă comentariile...
