Vărsarea de sânge din Myanmar şi complicii dictaturii

Sute de protestatari, ucişi de forţele de ordine din Myanmar

Cine e de vină pentru sporirea înspăimântătoare a numărului victimelor juntei militare din Myanmar, de care, mai mult decât oricând, profită Rusia, în tentativa lui Putin de a-şi procura un nou parteneriat regional?

În timp ce în Bucureşti morţi ultramisterioase înlătură martorii faptelor comise de torţionarii cu trese şi grade ai secţiei 16 de poliţie din Bucureşti, forţele zise ”de ordine” din alte state au trecut la asasinate în masă. Criminalii din poliţia juntei militare birmaneze au tras în plin în demonstranţi paşnici, ucigând doar sâmbătă aproximativ 114 nevinovaţi.

Numărul militanţilor pentru democraţie asasinaţi de ciracii regimului dictatorial din Myanmar a depăşit, mai nou, după estimări foarte conservatoare, 500. Că dictatura militară de la Rangoon îşi permite săvârşirea abominaţiei acestor crime în masă nu e de mirare.

Îndărătul restaurării tiraniei militare după alegeri pierdute clar şi indiscutabil de militari, ale căror rezultate şefii armatei n-au vrut în ruptul capului să le accepte, nu e doar forţa armelor juntei la putere. E şi voinţa puterilor globale şi regionale anti-democratice.

După cum relevă azi Neue Zürcher Zeitung, umăr la umăr cu asasinii în masă de la Rangoon e Rusia lui Putin. Complicele său, ministrul rus al apărării, Şoigu, a fost ultimul demnitar străin de rang înalt care a vizitat capitala birmaneză Rangoon, zisă, oficial, Yangon, înaintea loviturii de stat militare. Cu o săptămână înaintea puciului, trimisul lui Putin a convenit cu barbarele sale gazde ample livrări militare. E vorba de drone, aparatură radar şi rachete sol-aer.

Potrivit ziarului din Zürich, Rusia încearcă să profite de presiunea militară şi economică occidentală exercitată asupra dictaturii din Myanmar, spre a se vârî în breşa creată şi a edifica un nou parteneriat strategic regional. Cu cine? Cu asasinii.

Care au avut decenii la rând şi mai au încă şi alţi aprigi susţinători, în frunte cu regimul comunist chinez, principalul garant al tiraniei de la Rangoon.

Din raţiuni politice ori militare regionale, criminalii în uniformă din Myanmar, care sunt vinovaţi şi pentru crimele în masă comise împotriva minoritarilor Rohingya, se bucură şi de toleranţa ori sprijinul altor state vecine. Între ele, Vietnam, Laos şi Tailanda. Nici democraţia indiană nu se comportă bine. În interesul liniştii la foarte lunga graniţă comună, autorităţile indiene au pus, vai, batista pe ţambal. Or, au de ce să-şi facă griji. Fiindcă oricât de profitabilă pe termen scurt ar părea, poziţia echer adoptată faţă de nişte criminali în masă nu are cum să aducă, pe termen mediu şi lung, beneficii. Dimpotrivă.

N-ajunge, în context, să li se bată obrazul căciuliţilor şi complicilor tiraniei. Nu ajunge admonestarea lor severă. E moral şi politic imperativ ca orice sprijin acordat asasinilor civililor birmanezi să fie activ condamnat şi fără subterfugii penalizat.

Comunitatea internaţională nu-şi poate permite excesul de prudenţă, rezerva şi pasivitatea într-o chestiune care nu ţine doar de libertatea şi demnitatea poporului birmanez ori de igiena etică a Occidentului, pentru care solidaritatea cu victimele ar trebui să fie elementară. Ea priveşte direct şi situaţia tactică şi strategică din spaţiul sud-est-asiatic.

Între altele, pentru că atrocităţile juntei nu vor întârzia să amplifice serios apetenţa grupurilor din opoziţie pentru trecerea la mobilizare şi rezistenţă militară. Riscă să se producă deci o destabilizare generală a unei regiuni oricum prea volatile. Ceea ce n-are cum fi în interesul comunităţii internaţionale sau al puterilor regionale. O dată în plus, lumea trebuie să ştie că împăciuitorismul în prezent va costa vieţi omeneşti în viitor.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle