Vicepreşedintele Afganistanului a scăpat nevătămat dintr-un atac care l-a vizat, soldat cu moartea unei gărzi de corp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abdul Rashid Dostum FOTO Getty Images / AFP
Abdul Rashid Dostum FOTO Getty Images / AFP

Vicepreşedintele Afganistanului, Abdul Rashid Dostum, a scăpat nevătămat dintr-un atac care l-a vizat, sâmbătă, soldat cu moartea uneia dintre gărzile sale de corp. Pentru Dostum este al doilea atac din care scapă, după ce a revenit din exil, anul trecut, relatează Reuters.

Potrivit purtătorului de cuvânt al partidului Junbish, Bashir Ahmad Tayenj, convoiul lui Dostum a fost atacat în timp ce se deplasa de la Mazar-i-Sharif, un oraş din provincia Balkh, către provincia Jawzjan, din nordul Afganistanului. O gardă de corp a murit, iar alte două au fost rănite.

Dostum ştia că se plănuieşte un atac împotriva sa, dar a decis să facă deplasarea.

Tentativa de asasinat încă nu a fost revendicată.

În urmă cu opt luni, Dostum a scăpat nevătămat după ce un atacator sinucigaş a detonat o bombă la aeroportul din Kabul. Atacul de atunci, revendicat de gruparea Stat Islamic, a avut loc după revenirea lui Dostum în Afganistan după o perioadă mai mare de un an de exil petrecută în Turcia, în contextul unor acuzaţii că ar fi torturat un rival politic.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite