Victorie sau eşec al Europei peste Mediterana?

Occidentul a pregătit îndelung ridicarea arabilor, dar aceasta s-a petrecut tot pe neaşteptate pentru occidentali.

FP România: Vin la putere în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, eventual pe cale democratică, mişcările islamiste mult timp reprimate?

Liliana Popescu: Dacă este să-mi expun o opinie aş spune următoarele. O serie de mari puteri ale lumii actuale au mize în această regiune (Africa de Nord şi Orientul Mijlociu) – şi au mize mari, după cum s-a văzut cu războiul din Irak, sau după cum se poate constata din investiţiile crescânde şi deja foarte mari ale Chinei de pe continentul african.
Uniunea Europeană a inclus toate statele din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu riverane la Marea Mediterană (plus Iordania şi Autoritatea Palestiniană) în Politica Europeană de Vecinătate (începând cu 2004). UE este interesată de menţinerea şi de construirea unui inel de securitate în jurul său – atât în partea continentală, cât şi cea maritimă. Există un proces aparte, Procesul Barcelona, prin care UE, cu deosebire Franţa dar şi alte state din sudul Europei, ţinteşte să sprijine dezvoltarea tuturor acestor state din bazinul Mării Mediterane. Procesul a evoluat, cel puţin ca rang, într-o ‘Uniune Mediteraneană’, la iniţiativa ultimei Preşedinţii franceze a UE. Pe scurt, mizele sunt mari în regiune, din multiple direcţii.
Nu în ultimul rând, trebuie să menţionăm Israelul şi miza fundamentală a acestui stat de a supravieţui. George Friedman, directorul Stratfor, are o întreagă analiză pe tema strategiei pe care trebuie să o adopte actualmente Israelul ca urmare a evoluţiilor din Egipt, şi care vizează schimbarea relaţiilor sale cu palestinienii. Evoluţiile din Egipt sunt de cea mai mare importanţă pentru Israel, având în vedere faptul că pacea obţinută la Camp David cu mai bine de trei decenii în urmă a permis Israelului să iasă din poziţia de stat a cărui existenţă este ameninţată. Jocurile de putere din interiorul Egiptului şi mai ales jocurile de putere din interiorul forţelor militare în raport cu actorii politici, inclusiv cei fundamentalişti precum Frăţia Musulmană, vor avea un impact major asupra conflictului din Orientul Mijlociu.
Având în vedere aceste mize mari pe care le au actori politici din afara zonei, dar şi ale unor actori puternici din regiune precum Israelul, tind să nu fiu prea pesimistă în ce priveşte venirea la putere a unor forţe politice islamiste în regiune. În plus, mai există un factor important: liderii princiari şi regali ai statelor arabe din Orientul Mijlociu (Iordania, Arabia Saudită ş.a.) au interesul menţinerii status-quo-ului sau cel puţin interesul unor schimbări graduale care să le permită să se menţină la putere.

Sunt revoltele populare din lumea arabă un semn al eşecului politicii europene în vecinătatea sudică?

Dimpotrivă, cred că mişcările recente din Tunisia şi Egipt indică succesul preluării unor valori europene, al adoptării unor atitudini de respect pentru libertate şi de dorinţă de a participa la decizia politică, al manifestării cetăţenilor acestor ţări ca oameni liberi. Aceste mişcări indică faptul că tunisienii şi egiptenii au ajuns la punctul în care refuză să fie dominaţi în stilul autoritar-sultanistic caracteristic regimurilor din regiune.
Protestele din Africa de Nord reprezintă un paradox, la care europenii nu cred că s-au aşteptat. Pe de o parte, politica de sprijin pentru dezvoltare a regiunii e clar că nu a dat roade prea mari, în măsura în care majorităţi largi ale populaţiilor din aceste ţări trăiesc sub pragul sau la limita sărăciei, şi poate fi considerată un eşec - mai ales în condiţiile în care mari puteri au sprijinit şi încurajat menţinerea unor regimuri autoritare în regiune - Mubarak, Gaddafi etc. Pe de altă parte, influenţa de sute de ani a britanicilor, francezilor, americanilor mai recent, combinată cu revoluţia mijloacelor de informare şi a reţelelor internaţionale de socializare precum Twitter şi Facebook - au generat valori şi atitudini, în rândul populaţiilor urbane în particular, care vizează crearea unei societăţi mai egalitare şi mai drepte.

Dr. Liliana Popescu este conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA.