VIDEO Asalt de şapte ore asupra unui complex guvernamental din Kabul: peste 40 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Abcnews
FOTO Abcnews

Un atac vizând un complex guvernamental, la Kabul, luat cu asalt timp de mai multe ore de către bărbaţi înarmaţi, s-a soldat cu cel puţin 43 de morţi, una dintre ofensivele cele mai sângeroase în capitala afgană în acest an, a anunţat marţi Ministerul afgan al Sănătăţii, relatează AFP.

Atacul, comis luni, are loc după anunţul - neconfirmat oficial - al viitoarei retrageri a aproximativ 7.000 dintre cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan, pe care unul dintre comandanţii talibani l-a salutat.

Asaltul, care încheie un an deosebit de sângeros în Afganistan, unde civili şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în număr mare, nu a fost revendicat.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că atacul ”nu are nimic a face cu insurgenţii”.

Atacul vizând complexul - în care se află clădiri aparţinând ministerelor Lucrărilor Publice, Muncii şi Afacerilor Sociale - a durat peste şapte ore.

Alte 25 de persoane au fost rănite în atac, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Waheed Majroh.

Bărbaţi înarmaţi l-au luat cu asalt luni după-amiaza, după ce au detonat o maşină-capcană la intrare. Funcţionari îngroziţi au rupt-o la fugă, iar alţii au sărit pe ferestre.

Sute de alte persoane au fost blocate în complex, iar confruntări aprige, punctate de explozii multiple au opus forţele de securitate şi asaltatorii.

Cel puţin patru agresori - inclusiv kamikazele care a detonat maşina-capcană - au fot ucişi. Peste 350 de persoane au fost eliberate, potrivit autorităţilor.

Cea mai mare parte a victimelor sunt civili, care au plătit un tribut greu în cei 17 ani de război ce au urmat intervenţiei americane, în 2001, prin care talibanii au fost îndepărtaţi de la putere.

Acesta este cel mai sângeros atac la Kabul după ce un kamikaze s-a detonat, luna trecută, la o adunare a unor prelaţi de rang înalt, soldat cu cel puţin 55 de morţi.

”HOTĂRÂRE”

Potrivit preşedintelui afgan Ashraf Ghani, al cărui Guvern este extrem de afectat de eşecuri în domeniul securităţii, ”teroriştii atacă ţinte civile pentru a-şi masca înfrângerea pe terenul luptelor”.

Premierul de facto Abdullah Abdullah s-a arătat de asemenea sfidător, acuzându-i pe talibani că se află în spatele acestui atac.

”Cu fiecare atac pe care-l comit împotriva poporului nostru, hotărârea noastră de a-i elimina nu face decât să crească”.

Însă aceste declaraţii maschează cu greu realitatea de pe teren. Insurgenţii şi-au intensificat atacurile vizând forţe de securitate în 2018, provocând un număr-record de victime în rândul acestora şi avansând decisiv.

Acest atac are loc după o săptămână tumultoasă în Afganistan, în urma anunţului unui oficial american, sub protecţia anonimatului, a viitoarei retrageri a aproximativ 7.000 din cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan.

Acest anunţ-surpriză - făcut pe fondul unor eforturi de relansare a negocierilor de pace cu talibanii - i-a luat din scurt pe mulţi diplomaţi şi conducători politici la kabul. Niciun alt detaliu nu a apărut după ce Casa Albă nu a confirmat nimic oficial.

Talibanii nu au făcut comentarii oficiale, însă unul dintre comandanţii lor a salutat, vineri, hotărârea americană.

Mulţi afgani se tem de o cădere a Guvernului afganori un eventual nou război civil.

Comandantul-şef al forţelor americane staţionate în Afganistan a anunţat duminică faptul că nu a primit ordinul retragerii trupelor din ţară, declaraţii confirmate luni de către Misiunea NATO Resolute Support.

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite