VIDEO Australia: incendiile de vegetaţie de la nord de Sydney sunt prea mari pentru a fi stinse

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendii majore de vegetaţie care se întind de-a lungul unei fâşii de 60 de kilometri, la nord-vest de oraşul Sydney nu pot fi stinse la acest moment, au avertizat pompierii din Australia.

Focul care a cuprins 300.000 de hectare de vegetaţie este la doar o oră de mers cu maşina de cel mai populat oraş al Australiei, notează BBC.

Persoanele care nu-şi pot proteja proprietăţile de flăcările care se apropie trebuie să plece imediat din zonă, au avertizat autorităţile.

Din octombrie până în prezent, şase oameni au murit din cauza incendiilor de vegetaţie care au distrus peste 700 de locuinţe din Australia. Gravitatea flăcărilor într-o atât de devreme în sezonul de incendii a provocat îngrijorare şi a dus la apeluri pentru acţiuni mai ferme care să combată schimbările climatice. 

Incendiile afectează şi Queensland, Victoria, Australia de Sud, Australia de Vest şi Tasmania. 

În cursul zilei de vineri, nouă incendii au fost ridicate la niveluri de urgenţă, deşi acestea au scăzut în intensitate, ca urmare a unei scurte îmbunătăţiri meteorologice de la sfârşitul zilei.

Flăcările de la nord de Sydney au trimis nori groşi de fum înspre oraş, cauzând o creştere a numărului de probleme medicale. Comisarul adjunct al Serviciului de Pompieri din New South Wales (NSW RFS), Rob Rogers, a declarat pentru postul naţional ABC:  „Nu putem opri aceste incendii, vor continua să ardă până când condiţiile se vor îmbunătăţi şi apoi vom încerca să facem ce putem ca să le limităm”.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite