VIDEO Mărirea şi decăderea industriei naţionale de apărare

Curând va avea loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din România, dar în trei săptămâni este greu de crezut că nu puţinii candidaţi la jilţul de la Palatul Cotroceni vor avea timp şi informaţii adecvate pentru a aborda dosarul industriei naţionale de apărare, implicit dotarea cu tehnică de luptă modernă a Forţelor Armate Române. În schimb, în dezbaterea pentru turul decisiv, această prioritate nu va putea fi ocolită.

Pornind de la această realitate am invitat în studioul postului 6TV doi compatrioţi, ingineri militari, în măsură să rescrie, pe înţelesul contribuabililor la bugetul naţional, ceea ce poate fi considerată mărirea şi decăderea industriei naţionale de apărare.

Primul interlocutor, ex-ministrul Apărării, Niculae Spiroiu, rămâne o probă de pasiune pentru o meserie deloc facilă, în care exactitatea matematică, rigoarea, creativitatea şi o tenacitate aparte explică reuşite incredibile pentru profani.

În perioada 30 aprilie 1991 - 6 martie 1994, generalul-locotenent Niculae Spiroiu a îndeplinit funcţia de ministru al apărării naţionale.

Un timp în care a refăcut autoritatea actului de comandă în organismul militar românesc, a readus, de la Mărăşeşti şi a instalat în Parcul Libertăţii/Carol, Mormântul Ostaşului Necunoscut, a sprijinit înfiinţarea Fundaţiei Culturale a Armatei "PRO PATRIA" şi a Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, a susţinut modernizarea, conform normelor FIFA, a Stadionului de Fotbal al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, a stabilit primele contacte cu secretarul general al NATO, a obţinut, pentru întâia oară, accesul militarilor români la instituţii de educaţie şi instrucţie din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, a dezvoltat relaţia cu trupele NATO prin intermediul Mil-to-Mil, a aprobat înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare, a promovat participarea la structurile militare ale parteneriatelor de cooperare cu NATO şi UE şi la Parteneriatul pentru Pace, a fost de acord cu trimiterea primilor ofiţeri, ca observatori militari ONU, la misiunea din Irak şi Kuweit şi a unui spital de campanie în Somalia.

De mandatul ministrului Spiroiu se leagă şi reorganizarea structurilor de comandă ale armatei, prin desfiinţarea comandamentelor de armată perimate, de tip sovietic, şi înfiinţarea statelor majore de categorii de forţe armate.

În cei trei ani cât a condus ministerul de resort, generalul, acum în rezervă, Niculae Spiroiu, a avut în subordine circa 290.000 de militari, dintre care 80.000 erau cadre militare şi personal civil, iar ceilalţi militari în termen şi angajaţi pe bază de contract.

Bugetul Ministerului Apărării Naţionale, în dolari americani, a fost de 900.000.000 în 1990 (aprobat în 1989), 710.000.000 în 1991, 520.000.000 în 1992 şi 418.000.000 în 1993.

Despre cele întreprinse în domeniul înzestrării sunt oferite informaţii, detalii şi explicaţii inedite în imaginile video inserate aici.

Pentru cei care nu au răbdarea sau interesul să le vizioneze redau câteva din afirmaţiile celor doi rezervişti. Cu precizarea că alături de ministrul Spiroiu a fost, în platoul de filmare, colonelul inginer Mircea Laslău, care a condus ani buni, cu inteligenţă, tact şi rezultate de excepţie, cinematografia militară.

Mircea Laslău:

@ Toate perfecţionările care s-au făcut, pentru tehnica militară au fost uşor de aplicat şi pentru produsele care au intrat în economia naţională.

@ Atunci când s-a pus problema de a dezvolta producţia proprie de tehnică militară, pentru a scăpa, probabil, şi de unele impedimente care veneau dinspre Est, s-a acţionat nu numai în domeniul producţiei de tancuri şi auto, ci şi în cel al artileriei, respectiv s-a făcut tunul de 130,  cel de 76 de munte, tunul de 100 antitanc, obuzierul de 152. Au fost multe realizări şi în ceea ce priveşte armamentul de infanterie. Apoi pentru genişti, s-a făcut podul de pontoane.

@ Produsele pe care noi încercam să le facem cu forţe proprii erau legate şi de faptul că unele ţineau de cooperare. De exemplu luam din URSS Mig21, Mig23, se vorbea de Mig29. Dacă se continua pe linia asta probabil că o anumită gamă a necesarului pentru aviaţie era asigurat din importul pe care îl făceam din Uniunea Sovietică. Iar noi ne străduiam să facem gama pe care nu o aveam acoperită.

@ După 1989 s-a pus problema dotării aviaţiei militare cu alte tipuri de avioane, precum Saab JAS 39 Gripen şi F-16 Fighting Falcon.

@ E foarte important, în contextul discuţiei, şi cum a fost până în 1989, dar şi cum se va desfăşura în continuare producţia de tehnică de luptă, deoarece este clar că singuri nu putem să acţionăm. Trebuie să încercăm să intrăm dacă nu la proiectantul general, măcar la constructorul general. Altfel este foarte greu acum să îţi dezvolţi această industrie, când nu mai ai piaţă.

@ Foarte mulţi ingineri militari români au trăit tragedia, ca să spun aşa, transformării armatei române, dintr-una de 350.000 de oameni, într-una de 75.000 de militari. Asta s-a simţit în toate domeniile.

@ O decizie proastă este mai bună decât niciuna. Faptul că nu s-a hotărât, la timp, să luăm un anumit tip de avion, un anumit tip de navă, a fost rău.

Niculae Spiroiu:

@ Noi aveam, înainte de 1989, peste 3.000 de tancuri. Asta însemna circa 100 de batalioane, toate bune gata de luptă. Aici e culmea!

@ Ceea ce se numeşte...mărirea industriei de apărarea a putut fi realizată şi ca urmare a faptului că a existat un număr de ingineri pregătiţi înainte de a se relansa industria. Pentru că, practic, industria naţională de apărare, în forma la care ne gândim noi...este cea care a început după 1968-1969.

@ Cred că prin anii 1985, 1986, 1987 a fost un moment în care s-a produs exact inversarea raportului de tehnică militară, de producţie sovietică, din dotarea armatei, cu cea românească.

@ Produsele complexe de tehnică militară au doi părinţi: proiectantul general şi constructorul general.

@ Fabrica de transportoare blindate Automecanica Moreni avea cea mai mare capacitate specializată de producţie de blindate uşoare pe roţi din Europa. Acolo am fabricat 10.500 de transportoare blindate pentru armata sovietică.

@ Restartarea industriei de apărare, azi, aşa cum a fost, nu mai este posibilă. Şi nici utilă. Asta pentru că nu mai sunt întrunite acele condiţii, care au fost atunci, afectate negativ de o serie întreagă de decizii, tot de la nivelul politic, care au produs decimarea industriei menţionate.

@ Decăderea industriei naţionale de apărare a început din 1990, când nu am mai avut comenzi.

@ La parada militară din anul 1984 a defilat cea mai mare cantitate de tehnică de luptă românească. 44 de modele asimilate în fabricaţie au intrat la această paradă. A fost uimitor.

@ Eficienţa economică era catastrofală, în această mărire a industriei de apărare.

@ Atunci însă s-a realizat primul avion subsonic românesc. Era un avion de atac la sol. Era pentru teritoriul naţional.

@ Era totuşi şi acea megalomanie. Practic noi devenisem o ţară ciudată. În ce sens? Erau câteva ţări în lume, care produceau toată gama de tehnică militară, în concepţie şi pe capacităţi proprii, fără colaborări şi acestea erau URSS, Franţa, China. Statele Unite îşi puteau permite, dar tunul de pe toate tancurile din NATO, de 105 mm, era tunul englezesc. Noi, românii, făceam tunul nostru la Reşiţa.

@ La nivelul ţării noastre, la întinderea sa, la capacitatea ei economică eram singurul stat din lume care vroia să facă tot.

@ Nu făceam submarine.

@ Uzina de apă grea de la Turnul Severin era făcută după tehnologiile cele mai moderne. Şi apa grea de la noi era de cea mai bună calitate.

@ Unul dintre miniştrii sovietici ai apărării i-a spus ironic ministrului Constantin Olteanu:”Am auzit că faceţi un avion mai slab decât Mig15, un tanc mai slab decât T34... ”

@ După 1989, singurele state care au acceptat să ne dea tehnologii deosebite au fost Elveţia şi Israelul, restul...nimic.

@ În momentul în care a căzut producţia de elicoptere, de la Ghimbav, majoritatea inginerilor s-au dus în Canada, la firma Bombardier.

@ Am avut specialişti de înaltă clasă, care îi uimeau pe cei din Vest.

@ Nu ni se permitea să luăm nimic din import.

@ Este foarte important să avem programe şi pe termen foarte lung, sustenabile.

@ Adeseori, cel care se aşază pe scaunul de ministru sau de prim-ministru nu se gândeşte la ceea ce ar trebui să fie continuitatea unor măsuri.

@ Reînchegarea industriei de apărare trebuie să fie pusă în operă de cei care ştiu despre ce este vorba.

@ Ceea ce a fost nu se mai poate şi nici nu este bine, pentru că nu totul era bun. Iar în momentul de faţă trebuie să fie o voinţă politică, cu un program conectat la tot ceea ce reprezintă realităţi politico-militare. Avem domenii în care putem să excelăm, precum cel al inteligenţei artificiale.