În lume

articolul anterior articolul urmator

Virus contra virus

52
24 Feb 2020 08:11:52
Traian Ungureanu
Străzi pustii în Wuhan China FOTO Guliver / Getty Images
Străzi pustii în Wuhan China FOTO Guliver / Getty Images

Nimic nu instruieşte mai adînc mintea omenească decît apariţia problemelor care promit o temeinică meditaţie postumă. Aşa, de pildă, înţelesul real şi nu recreativ al globalizării. Lecţia a plecat spre noi, purtată de virusul născut, acum 3 luni, într-o umilă piaţă chineză. Pînă la Coronavirus, globalizarea părea un cadou inevitabil, o zînă disponibilă şi infinit gonflabilă.

Învăluită într-un basm liberal cu happy-end comandat, globalizarea presupunea asocierea armonioasă a lumii într-o singură piaţă şi democraţie căţărătoare pe panta blîndă a comerţului. Virusul chinez a penetrat naivitatea acestei proiecţii. Faza entuziastă a globalizării a fost ajunsă din urmă de realitate. Oricine poate observa, mai ales post-mortem, că unificarea generală a vieţii şi a vieţilor presupun riscuri uriaşe.

Am început să aplaudăm livrările de fericire prin curieri liberali imediat după 1990. Căderea regimurilor comuniste părea să confirme metoda, deşi e de notat că, în Europa de Est, revoluţia economică a venit după revoluţia politică şi nu invers. Însă, directorii ideologiei globale au plusat: lumea e nu numai datoare, ci şi doritoare să se convertească la fericire. Adevărat, Partidul Comunist Chinez şi-a reconfirmat sîngeros monopolul, în iunie 1990. Cel mai populat stat al lumii a rămas o dictatură comunistă. Fixaţia occidentală nu s-a clintit.Prosperitatea galopantă a Chinei va crea o clasă de mijloc autonomă care va cuceri libertatea  politică.  

Corecte statistic, premisele acestei teorii suferă de o ignoranţă istorică scandaloasă. Într-adevăr, direcţia lansată de Deng Xiaoping la începutul anilor ’80 a fost un curent transformator la voltaj gigantic. În 1990, economia chineză avea o pondere mondială de sub 3%. După 20 de ani, ponderea trecea de 17%. Tot în 2010, China a depăşit Japonia şi a devenit a doua economie a lumii. Astăzi, China e, pur  şi simplu, cea mai mare industrie manufacturieră vreodată cunoscută şi satisface tot ce înseamnă nevoi de consum reale sau imaginate: de la hîrtia pe care sînt scrise odele globalizării, la acele de siguranţă care fixează respectivele documentele în capul vizionarilor occidentali branşaţi la computerele lor chinezeşti, aduse în containere chinezeşti şi aşezate pe birouri chinezeşti.

Noua economie chineză a inundat pieţele cu produse finite în cantităţi infinite. Anul trecut, exporturile chineze au atins 2,3 trilioane dolari. Dacă asupra numelui Creatorului mai există dubii, locul de fabricaţie e cunoscut: Universul e Made in China.

Confundată cu apoteoza capitalismului premergător democraţiei, această transformare uluitoare a provocat o orbire contagioasă şi a scos din atenţia generală două probleme esenţiale: schimbările impuse în societăţile occidentale şi natura fenomenului chinez.

Unificarea cu bazinul chinez a înlesnit accesul imediat la consum prosper al clasei de mijloc occidentale şi, chiar, al straturilor cu venituri mici. De aici, un nou contract politic prin care guvernele de dreapta sau de stînga au calmat dorinţele aşa numiţilor excluşi şi au cumpărat colaborarea clasei de mijloc. De la mijlocul anilor ’90, optimismul provocat de strămutarea praxis-ului industrial în China a luat forme agresive. Forţa de muncă occidentală a fost concediată sau abandonată în masă. Fostul proletariat era perfect inutil. Răsculaţii ”populişti” de astăzi sînt, în parte, repetenţii acestui curs gratuit de chineză la locul de muncă.  

A doua problemă esenţială trimisă în obscuritate e natura reală şi programatică a statului comunist chinez. Dependenţa de ”cel mai mare atelier al lumii” e atît de înrădăcinată, încît trăsăturile de bază ale fenomenului chinez sînt, în continuare negate sub presiunea prizonieratului economic-financiar. Grupuri influente de opinie continua să creadă sau să îşi imagineze că pericolul e, acasă, în presupusa alunecare spre autoritarism a ”iliberalilor” şi nu afară, în expansiunea briliantă şi anti-democratică a proiectului chinez. Euforia globalizării a acoperit adevărul. Avea cu ce. În momentul în care virusul plecat din China a alunecat spre Occident pe culoarele deschise ale lumii integrate, 4 miliarde de persoane călătoreau anual de oriunde pînă oriunde, cu servicii aeriene accesibile.

În descrieri sumare, aşa numitul ”miracol chinez” e un salt fără detalii interne. Numai că vechea supersitţie liberală care vede în China o putere imitativă, sortită, prin asta, democratizării, e depăşită. Formula ”cel mai mare atelier al lumii” a  descris bine China, în anii de după deschiderea adusă de contactele Nixon-Mao. Astăzi, expansiunea formidabilă a economiei chineze remorchează un imperialism subtil şi şocant. Fierarul Universului are pretenţii demiurgice.

China e sigură că va stăpîni lumea, că o poate reciviliza, înlocuind dubiile democraţiei occidentale cu un sistem infailibil în care libertatea e dreptul de a fi parte disciplinată a proiectului, iar surplusul comercial, producţia şi rezervele valutare nesfîrşite dau sensul vieţii. În plus, înţelepciunea pragmatică a Chinei a reţinut laconismul suspect al adagiului occidental după care democraţiile nu fac război. Şi e tot mai sigură că poate adăuga; dar pot fi cumpărate.

Brutal spus, China cumpără orice: guverne, miniştri, datorii, universităţi, falimente, NBA şi Premier League, studenţi, Vatican, cunoaştere, Hollywood, reţele de comunicaţii şi bazine de resurse. Însumînd: oamenii, eşecurile, inteligenţa, viciile, viitorul şi dezvoltarea oricărei părţi a lumii.

Exemplele cele mai cunoscute vin din Africa, unde China controlează spaţii şi resurse enorme, în schimbul împrumuturilor care salvează, temporar, regimuri tembele şi corupte. Aceleaşi procedee lucrează pentru a închiria tiranii. Finanţarea Venezuelei nu e un secret. În Europa de Vest, China a obţinut contractele de dezvoltare a reţelelor digitale 5G şi, cu asta, controlul secret asupra vieţii pe net. În cazul Marii Britanii, operaţia a început în 2010 şi a adus în orbită chineză vîrfurile business-patriciatului, politicieni şi universităţi britanice. Guvernul pro-american al lui Boris Johnson a respins opoziţia Statelor Unite şi, sub greutatea condiţionărilor chineze, a aprobat contractual cu Huawei - o mega-companie fondată în mediile Armatei şi legată prin lege de Ministerul Chinez al Securităţii. Huawei e unul din enormele aspiratoare de competenţă occidentală, cu 40000 de angajaţi-cercetători străini, în 25 de ţări. Majoritatea statelor occidentale membre UE, începînd cu Germania, au găsit că nu pot refuza Huawei şi i-au încredinţat reţeaua 5G.

Un sistem variat de burse şi grant-uri chineze a pătruns în mai toate marile universităţi şi ghidează sau racolează cercetători. Şefului Catedrei de Chimie a Universităţii Harvard, recrutat şi plătit lunar de 50.000 de dolari? Aproape o banalitate. Acelaşi tratament atrage companii străine pe teritoriu chinez. Cu prevederea măruntă că beneficiarii trebuie să accepte transferul de tehnologie către statul chinez. În paralel, o reţea neobosită de spionaj industrial aduce în China date esenţiale. Refuzul constant al Chinei de a respecta legislaţia copyright face restul.

Proiectul ”Road And Belt Innitiative”, lansat de guvernul chinez în 2013, a făcut din piramidele faraonilor o colecţie de gherete. Iniţiativa chineză presupune construcţia şi reconstrucţia infrastructurii generale în 70 de state ale lumii, cu un buget practic necalculat dar estimat la 8 trilioane de dolari. Controlul politic e strict iar simbolismul neiertător: termenul final al Iniţiativei  a fost fixat în 2049, la aniversarea unui secol de existenţă a statului comunist chinez.

În ultimii 20-30 de ani, China a rafinat politic un model de dezvoltare brută şi l-a remodelat într-un mecanism de dominaţie. Piesa esenţială a jocului e confirmarea multiplă a superiorităţii de sistem în raport cu democraţia.

Aşa cum au fost ele descrise de Xi Jinping, încă din 2012, într-un discurs rostit la Muzeul National sub deviza ”Visul Chinez”, obiectivele proiectului chinez presupun supremaţia ”comunismului cu trăsături chinezeşti” şi  dislocarea sistemului occidental dominant. Demonstraţiile de forţă la limita magiei curg, aduc contra-argumente demoralizante pentru birocraţiile occidentale şi aprind admiraţia societăţilor europene sătule de bîlbîielile epocale ale statului.

Astfel, China s-a angajat să termine în 4 ani reţeaua feroviară de mare viteză pe care guvernul britanic susţine, neplauzibil, că o va termina în 2040. Spitalele cu 1000 de paturi construite în 10 zile în focarele Coronavirus din Wuhan repetă amuţitor acelaşi argument.  

Intern, societatea chineză a fost pacificată prin garanţia ordinii, prosperităţii şi libertăţii de iniţiativă, la schimb cu controlul politic total. Aşa numitul ”Social Credit Score” e un program terifiant de monitorizare digitală a fiecărei clipe de viaţă a fiecărui cetăţean chinez. Astfel ancorat, proiectul lansat de Xi Jinping, liderul pe viaţă al statului, e o reeditare a propunerilor naziste, fasciste şi comuniste învinse, dar nu neapărat uitate, în Europa, între 1921 şi 1990. Statul perfect aduce prosperitatea, face dreptate istorică rasei/civilizaţiei Han şi poate impune orice sacrificiu. Condiţia umană scapă spre o pajişte perfect greblată.

Proiectul chinez înfruntă lumea cu un argument fundamental: ordinea capitalismului controlat de Partidul Unic e superioară democraţiei deliberative şi legaliste. China încearcă şi, în parte, reuşeşte să provoace o dilemă existenţială: descentralizare sau sceptru? schimbare continuă sau cristal colectiv? libertate şi critică permanentă sau drumuri drepte şi unanimitate îndestulată?

Răspunsul Occidentului e scindat şi ezitant. Demnitarii americani prezenţi la recenta Conferinţă pentru Securitate de la Munchen au cerut Uniunii Europene să li se alăture pentru a stăvili expansionismul chinez. UE a răspuns cu stupidităţi. Preşedintele german Steinmeier a ţinut să remarce că: ”Sub actuala adminstraţie, America, aliatul nostru cel mai apropiat, respinge conceptul de comunitate internaţională”.

O parte importantă a comentatorilor occidentali s-a repliat în spatele unui formule care amestecă speranţa şi superficialitatea: Coronavirus va fi Cernobîlul Chinei! E de crezut că susţinătorii acestei lozinci nu erau treji sîmbătă  26 Aprilie 1986. La acea dată, URSS era un stat falit. În februarie 2020, China e la apogeul puterii globale. Cee ce nu înseamnă statul chinez nu mai e comunist ci, doar, că, spre deosebire de URSS, deţine o parte prea însemnată a lumii.   

Evident, ca orice dictatură comunistă, China nu admite existenţa realităţii necontrolate şi o suprimă sistematic. Frica de raportări negative e mai tare decît viaţa, mai ales viaţa altora. Primele cazuri de Coronavirus au apărut, în jur de 20 decembrie, la Wuhan, un oraş cu 11 milioane de locuitori. China a tăcut deşi, pe 31 decembrie, a contactat discret Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Recunoaşterea oficială a venit abia pe 21 ianuarie. Carantina pe 23. Între timp, 1 milion de persoane părăsiseră focarul de epidemie, iar Partidul organizase, la Wuhan, o masa de Anul Nou cu 40.000 de invitaţi.

Sistemul a fost avariat serios de paranoia propriului cult, dar nu va cădea, pentru că, în cădere, ar putea lua cu el lumea. Frica istorică de anarhie a Chinei e prea mare. Temerile occidentale şi mai mari. Globalizarea a cimentat o ordine din care nimeni nu vrea şi nu mai poate să iasă. Dată fiind dependenţa reciprocă, defecţiunile din punctul de origine chinez au lovit în tot circuitul.

Coronavirus a îngheţat livrările ”celui mai mare atelier al lumii”. În consecinţă, stocurile occidentale de piese de schimb, componente farmaceutice şi elemente IT au scăzut dramatic. Exporturile de energie, produse de lux şi automobile către China sînt blocate. La fel armada de conatainere chineze care aprovizionează lumea.  

Raporturile care dau ordinea globală şi pun în defensivă ordinea democratică occidentală sînt la locul lor şi lucrează. Visul chinez e virusul ce va supravieţui virusului Corona şi va continua să ţină în şah modelul occidental. Virus contra virus!

Viitorul imediat va fi consumat de capacitatea sau incapacitatea de răspuns a valorilor occidentale aflate în grija liderilor şi societăţilor libere.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

52 Comentarii

MV R.
24.02.2020, 09:00:44

Mai pe scurt,omenirea a dat de dracul! Ce e de făcut?

+2 (8 voturi)
gigione deladolj
24.02.2020, 09:29:30

toate trec. Lumea se va reechilibra. Oricum sîntem foarte mulţi, iar pierderile sînt infime.

+4 (8 voturi)
Mircea Lupan
24.02.2020, 09:38:52

De data asta, TRU a scos un haloimis desavarsit. Nu stiu cea vrut, sa se bage si el in seama facand legatura intre globalism si COVI 19? Nici nu era nevoie, stiam deja sau banuiam asta. Mai bine era daca se gandea la taramul de bastina, unde alegerile anticipate ar putea sa fie anulate de raspandirea epidemiei globale. E suficient ca PSD-ul si micutii ALDE si PMP sa inoculeze isteria in electorat. De parca n-ar fi destul faptul ca PNL induce absenteismul prin grobianismele si papagalicismele unor neaveniti. Recte grasunicu' de la Alba, respectiv madama cu revere barbatesti.

-1 (21 voturi)
Mircea Lupan
24.02.2020, 09:43:14

corectie: ce-a vrut

0 (4 voturi)
DoaroOpinie!
24.02.2020, 10:39:30

Dle Ungureanu, Dar cine este de vina ca occidentul s-a incrincenat impotriva comunismului, China?! Cine este de vina ca occidentul a imbratisat timpenia debitata de o idioata, There is no society! China?! Cine-i de vina ca un sistem comunist este eficient si un sistem capitalist este falit, China?! A exporta China revolutii singeroase, a incercat sa-si impuna modelul social, cum a incercat America sa impuna lumii simulacrul ei de "democratie" cu sanctiuni si bombe?! Nu!!! China si-a continuat dezvoltarea comunista, a acordat sanse si oportunitati la sute de milioane de oameni, a asigurat o viata decenta la 1,5 miliarde de chinezi, a eradicat saracia din tara, a acordat credite, ajutoare, investitii de sute si sute de miliarde tarilor mai nefavorizate, lumii a treia, fara restrictii politice, in conditii extrem de avantajoase... intr-un cuvint China a oferit un model de politica si societate comunista care cucereste lumea! Si asta fara razboaie calde sau reci, cu prietenie, cu mintea, bratele si inima deschisa! Ca noi o hulim, incercam sa o discreditam, ca occidentul in disperare incearca sa impuna sanctiuni, taxe nu conteaza, dragonul rosu isi urmeaza drumul neabatut, cu calm! Vrem sa ne alaturam dragonului rosu, ne va primi cu prietenie! Nu vrem?! Bine! Doar ne va lasa in urma, la marginea civilizatie, aruncindu-ne doar o privire trista de compasiune!

-14 (22 voturi)

Vezi toate comentariile (52)