Adjunctul ministrului rus al Economiei, demis după ce şi-a cerut scuze pentru polticile stupide ale Guvernului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul rus l-a demis din funcţie pe viceministrul Dezvoltării Economice, Serghei Beliakov, după ce acesta şi-a ere scuze public pentru politicile „stupide” pe care le promovează Executivul de la Moscova. Premierul Dmitri Medvevev a considerat că subalternul său a încălcat legea cu privire la serviciul de stat prin scuzele sale legate de îngheţarea pensiilor.

Serghei Beliakov, adjunctul ministrului Economiei şi-a cerut scuze public pentru politicile „stupide” pe care le promovează Guvernul Federaţiei Ruse. El a scris pe pagina sa de Facebook că politicile Executivului vor afecta economia Rusiei.

„Îmi cer scuze faţă de toată lumea pentru lucrurile stupide pe care le facem şi pentru promisiunile pe care le respectăm”, declară Beliakov.

„Lucrurile stupide” la care se referă sunt decizia de săptămâna aceasta de a transfera fondurile destinate plăţii pensiilor către alte scopuri, prelungind astfel un moratoriu de anul trecut, care permite ca o parte din banii destinaţi pensiilor viitoare, să fie investiţi în economie.

Decizia fost criticată şi calificată drept o încercare de a umple golurile din buget pe cheltuiala viitorilor pensionari.

Deşi preşedintele Vladimir Putin a negat că fondurile ar fi confiscate, ministrul Finanţelor, Anton Siluanov a declarat că banii au fost utilizaţi pentru măsuri de luptă împotriva crizei şi pentru dezvoltarea Crimeei, anexată de Rusia în martie.

Totodată, Serghei Beliakov a mai afirmat că îi este „ruşine” pentru luarea unei asemenea decizii. El mai spune că acest lucru va fi „penalizant pentru economie” şi înşelător, deoarece Guvernul a promis că nu va dura decât un an.

Beliakov a adăugat că este doar „părerea personală” şi se abţine de la alte comentarii. Această afirmaţie este un semn al divergenţelor în Guvernul rus privind maniera în care trebuie susţinută economia Rusiei, afectată de sancţiunile occidentale legate de criza din Ucraina.

Guvernul rus a luat decizia să îngheţe fondurile de pensii până în 2015 inclusiv. Astfel, contribuţiile care în anul următor ar trebui să fie transferate în fondul de pensii vor rămâne în bugetul Federaţiei Ruse.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite