Admiratorii necondiţionaţi ai „genialităţii” lui Putin

FOTO Shutterstock

La limita unei poveşti SF sau dezvăluire, încă una la număr, despre subterane încă nebănuite ale politicii? Alegeţi dumneavoastră. Şi, mai ales, măsuraţi consecinţele atunci când, în emisfera occidentală, cuvântul de ordine pare să fie, cel puţin la suprafaţa jocurilor, chemarea la unitate de monolit împotriva acţiunilor Moscovei.

Prezent ieri în emisiunea lui Buck Sexton, un cunoscut ziarist cu orientări conservatoare, fostul preşedinte Donald Trump a lăudat planului lui Vladimir Putin de a invada Ucraina, numindu-l „genial”, asta doar la câteva ore după ce tocmai declarase că, dacă el ar fi rămas în continuare la Casa Albă, Ucraina nu ar fi fost niciodată sub ameninţarea de a fi invadată.

„M-am uitat ieri la TV şi am spus: «E genial»” - îşi amintea Trump. „Putin a declarat independentă o mare porţiune din Ucraina - din Ucraina! Da, este o chestie minunată... Cât de deşteaptă este chestia asta?... Va merge acolo, va intra cu trupe de menţinere a păcii. Asta este cea mai puternică forţă de menţinere a păcii...  Am putea s-o folosim la graniţa noastră de sud. Este cea mai puternică forţă de menţinere a păcii pe care am văzut-o vreodată. Sunt acolo mai multe tancuri decât am văzut vreodată. Şi clar că vor menţine pacea... (Putin) este un băiat care spune că, ştiţi, «voi declara independentă o mare porţiune din Ucraina», foloseşte cuvântul «independent» şi apoi mergem acolo şi vom ajuta la menţinerea păcii”.

Critica nu se opreşte aici: „Sancţiunile slabe sunt nesemnificative în raport cu o ţară şi un teritoriu poziţionat strategic. Acum că a început, preţul petrolului va creşte din ce în ce mai mult şi Putin nu numai că ia ce şi-a dorit dintotdeauna, dar, din cauza creşterii preţului la petrol şi gaze naturale, va deveni din ce în ce mai bogat”.

FOTO EPA-EFE

Atacul lui Trump se bazează pe fluiditatea extremă a situaţiei de acum, ceea ce generează un apel repetitiv al multor politicieni pentru sancţiuni cu mult, mult mai dure şi precise decât cele anunţate acum, în definitiv oarecum similare cu cele luate în momentul invaziei Crimeii şi pe care istoria ulterioară le-a dovedit ca ineficiente. Teama de acum este că, spre deosebire de momentul invaziei Crimeii, Putin a avut la dispoziţie foarte mult timp pentru a testa diversele vulnerabilităţi ale Occidentului şi a-şi pregăti o alternativă pe care o crede viabilă.

Desigur, aici Trump are perfectă dreptate, chiar asta este esenţa şantajului energetic practicat de Rusia: în momente de criză, mai ales acum când se profilează o încleştare de mari dimensiuni, preţurile la petrol şi gaze explodează, pieţele şi bursele au tendinţa că se isterizeze şi se acutizează dependenţele şi vulnerabilităţile strategice. Numai că, aşa cum aţi văzut, chiar dacă primul capitol de sancţiuni este destul de blând (neaşteptat de blând, cum acuzau ieri parlamentarii britanici), cel de-al doilea, anunţat ce-i drept ca „perspectivă sigură în caz de”, conţine totuşi măsuri care pot afecta foarte tare economia rusă şi pot însemna începutul unei izolări a ţării pe măsură ce se întrerupe progresiv accesul la reţelele financiare şi la pieţe.

Dar lui Putin pare să nu-i pese. Este oare inconştienţă, este desconsiderare faţă de suferinţele viitoare ce vor fi impuse poporului rus, sau este altceva, poate chiar mai periculos decât tot ce s-a întâmplat până acum? Pentru că, din punctul meu de vedere, trebuie să existe un sens profund geopolitic al acestei mişcări a Moscovei, pe de o parte recunoaşterea deplină diplomatică a celor două republici separatiste şi apoi menţiunea că recunoaşterea implică o parte de teritoriu mult mai importantă decât cea pe care o controlează acum separatiştii.

Este posibil ca siguranţa lui Putin şi raţiunea mişcării de trimitere de trupe de menţinerea păcii să fie motivate de mişcări diplomatice şi financiare pregătite de mai mult timp ca alternativă. Şi e posibil ca asta să fi implicat Trump în aprecierile sale.

În caz de eşec final al negocierilor şi de intrare în faza finală a dezvoltării conflictuale, este foarte limpede că se anulează (oare pe cât timp?) o mare parte din ceea ce avem acum ca sistem de schimburi globale în cadrul mondializării. În consecinţă, urmează să fie impuse sisteme de interdicţie de acces la pieţe şi active financiare, la materii prime şi sisteme de comunicaţii, este posibilă o izolare de sisteme internet cu obligaţia de a folosi doar resursa aprobată oficial, etc. Ceea ce, prin deducţie logică, înseamnă că lumea se poate foarte rapid întoarce la relaţii de putere bipolare şi opozabile pe toate nivelurile de joc, pe de o parte sistemele occidentale şi pe de alta lumea asiatică reunită în jurul noului binom de putere Rusia-China. Se poate merge foarte departe pe acest tip de scenariu, până la forţarea dedolarizării pieţelor din Organizaţia de cooperare de la Shanghai susţinută prin instrumentele BRICS, cu pieţe occidentale închise progresiv dar din ce în ce mai ermetic mişcărilor de capital rusesc.

Este posibil ca marile economii ale lumii să fie silite să evolueze în spaţiile închise impuse de ideologii contradictorii? orice este posibil dar, într-un asemenea caz extrem, dereglările vor fi atât de importante încât ne vor afecta pe toţi, în acest climat atât de favorabil unor lovituri fatale pentru un sistem naţional sau altul, aşa cum este situaţia post-pandemică de acum? De aici, în aşteptarea unor mişcări de asemenea amplitudine, pieţele dau deja semne de sufocare şi se amplifică sever tendinţa inflaţionistă, mult peste scenariile cele mai negative prezise de organismele internaţionale şi de Banca Centrală Europeană.

Cine a greşit grav şi poate irevocabil în toată ecuaţia asta geopolitică? Este oare justificată admiraţia lui Trump, sau este doar un alt truc în ţesătura internă a bătăliei fără sfârşit previzibil împotriva administraţiei Biden? Este un raţionament care se bazează pe vechea teză (expusă şi în mesajul lui John McLuaghlin, fost director interimar al CIA) că europenii sunt neputincioşi şi că se vor împiedica dezbătând dacă este sau nu vorba despre o invazie. Acum că lucrurile s-au clarificat, ce tip de scenariu se va juca mai departe deoarece Putin a pus pe toată lumea în situaţia de a muta piesele puternice. Iar el aşteaptă în poziţia jucătorului de şah care a iniţiat o bătălie foarte special, în care lasă centrul liber şi îşi întăreşte forţele de încercuire.

Din acest moment, dacă spre asta ne îndreptăm, singura întrebare cu răspuns care contează este cea care priveşte supravieţuirea: cine deţine atuurile decisive şi cine are deja constituite rezervele necesare în cazul separării între lumi?  

Care ar putea fi consecinţele acestei crize? Iată cum le defineşte Paolo Pasquariello, profesor la University of Michigan's Ross School of Business:

„Printre cele mai vizibile consecinţe potenţiale: probleme serioase în furnizarea gazelor naturale (ceea ce ar putea afecta nu numai consumatorii individuali, ci şi industriile locale, acum că şi-au început recuperarea din criza provocată de pandemie; efectele nu vor afecta doar Rusia, ci şi pe toţi partenerii săi comerciali (în majoritate ţările europene ale căror exporturi şi activităţi economice vor avea de suferit); orice decizie pe care ar putea s-o ia Rusia în cadrul OPEC+ afectează aprovizionarea mondială cu petrol.

Mai puţin evidente par să fie consecinţele pe termen lung... pieţelor financiare nu le place nesiguranţa, mai ales când provine din fragilizarea ordinii mondiale... nesiguranţa îi va face pe investitori nu numai să-şi caute refugiul în aur, dar şi în alte zone de siguranţă cum ar fi acţiunile americane sau germane... Apariţia unor sancţiuni economice serioase pot afecta multe dintre instituţiile financiare care aprovizionează pieţele financiare cu lichidităţi. Orice îngrijorare generalizată în ce priveşte viabilitatea acestor surse de lichidităţi poate avea un efect de domino care să semene cu cel produs în perioada crizei financiare 2008-2009”.

Nouă cine ne spune cât este de pregătită România?