Am onoarea să vă salut, domnule colonel Victor Makovskiy!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gest simbolic între doi generali europeni - Ştefan Dănilă şi Valery Gerasimov. Moment petrecut la Consiliul NATO-RUSIA, din  22 ianuarie. Semn că militarii ştiu să se respecte între ei şi la cel mai înalt nivel.
Gest simbolic între doi generali europeni - Ştefan Dănilă şi Valery Gerasimov. Moment petrecut la Consiliul NATO-RUSIA, din  22 ianuarie. Semn că militarii ştiu să se respecte între ei şi la cel mai înalt nivel.

Cu ocazia Zilei Apărătorului Patriei, ambasadorul Federaţiei Ruse, Excelenţa Sa Oleg Malginov şi ataşatul militar rus, colonelul Victor Makovskiy au organizat, pe 21 februarie, la prânz, o recepţie, la sediul ambasadei. Ziua menţionată este sărbătorită oficial pe 23 februarie. Prilej de a face un necesar tur de orizont, ca între militari ce se evaluează franc, acordând interlocutorilor exact respectul pe care îl primesc de la aceştia.

Ziua Apărătorului Patriei a fost iniţial aniversată în anul 1919 marcând practic crearea Armatei Roşii, legiferată prin decretul din 18 februarie 1918. Cum, în anul 1919, data iniţială a sărbătorii, cea de 17, cădea într-o zi de luni, iar prima duminică era pe 23 februarie s-a decis ca ultima dată să fie pentru festivităţile oficiale. 

De atunci a rămas 23 februarie  Ziua Armatei Roşii, deşi oficial a primit această denumire abia în 1923. În aceeaşi zi fiind aniversată şi Ziua Marinei Militare.  În 1949, a fost redenumită Ziua Armatei Sovietice şi Ziua Marinei Militare. După dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991, sărbătoarea a primit numele actual în 2002, de la preşedintele rus, Vladimir Putin.

Practic, pe 23 februarie, anual, sunt onoraţi bărbaţii şi femeile care îşi servesc patria în cadrul Forţelor Armate Ruse. În mod paradoxal, femeile oferă cadouri rudelor lor, de sex masculin, inclusiv celor care nu au servit în armată.

Autorităţile ruse organizează parade locale, pentru a onora pe veteranii militari, în această zi. În ultimii ani sunt special aniversate femeile care activează în armată. 23 februarie este o sărbătoare publică în întreaga Federaţia Rusă .Cele mai multe şcoli , bănci şi clădiri oficiale sunt închise în această zi. 

Simboluri comune ale Zilei Apărătorilor Patriei sunt un soldat şi drapelul rus . Aceste simboluri apar de multe ori pe cărţile poştale şi pe bannerele de felicitare, din oraşele ruseşti.

La nivelul anului trecut, efectivul armatei ruse era de aproximativ 766.000 de militari, în rândul căror majoritatea o constituie cei încorporaţi anual, serviciul militar fiind de 12 luni. Rezerviştii apţi de luptă sunt în jur de două milioane de combatanţi. 

Bugetul militar oficial declarat depăşea, anul trecut, 90 de miliarde de dolari, reprezentând 4,4% din Produsul Intern Brut. 

Organigrama armatei Federaţiei Ruse include Forţele Terestre, Forţele Aeriene, Forţele Navale, Forţele Rachetelor Strategice, Forţele Spaţiale şi Trupele de Paraşutişti. 

Dincolo de semnificaţiile Zilei Apărătorului Patriei tuturor ruşilor, de forţa militară a Rusiei, acum o putere regională, în raport cu Statele Unite, dar egala SUA, la capitolul superputeri nucleare, rămâne diferenţa specifică. 

Relaţionarea dintre politicieni constituie un aspect, iar aceea dintre militari, cu totul altul. 

De pildă, preşedintele american Barack Obama afirma miercuri 19 februarie:  

"Sper că vor veni momente, în care Rusia va recunoaşte că pe termen lung, ar trebui să fie de acord cu aceste valori şi interese (democratice, de susţinere a libertăţii de opţiune a cetăţenilor din Siria şi Ucraina - n.a.). Chiar acum, există momente în care avem dezacorduri puternice. Şi când vorbesc cu domnul Putin, eu sunt foarte sincer cu privire la aceste neînţelegeri, dar chiar şi aşa vom continua să continuăm cooperarea cu Rusia, în domeniile în care avem preocupări comune."

La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin a discutat, în decurs de câteva ore, cu cancelarul german Angela Merkel, pe 19 februarie, la ora 23.25 - ora Moscovei -, apoi, pe 20 februarie, la ora 18.40, cu preşedintele ucrainean  Viktor Ianukovici, iar la 23.30 a fost în legătură telefonică cu doamna Merkel şi premierul britanic David Cameron. 

Semn că vocea europenilor contează la Moscova. 

Într-un asemenea context, după dialogul telefonic cu omologul ucrainean, Vladimir Putin a felicitat pe veterani şi personalul militar şi civil al Forţelor Armate, cu ocazia aniversării din 23 februarie.

Iată alocuţiunea preşedintelui Rusiei:

Bună seara, tovarăşi, veterani, prieteni şi colegi,

Ne întâlnim în ajunul Zilei Apărătorului Patriei. 

Îi felicit pe toţi cei care au servit în Forţele Armate sau sunt în serviciu acum, în această sărbătoare cu adevărat naţională. 

Felicitările mele le adresez tuturor celor care şi-au dedicat viaţa pentru a apăra ţara şi care servesc drept un simbol de onoare şi dăruire pentru patria lor.

Serviciul militar a fost întotdeauna un pilon al statalităţii ruse. 

Armata şi Marina au apărat întotdeauna, cu fermitate, interesele naţionale, menţinerea păcii şi stabilităţii şi, dacă este necesar, rezistă ferm oricărui atac şi obţin victoria.

Astăzi vom arăta respectul şi vom exprima recunoştinţă militarilor pentru statornicia, demnitatea şi devotamentul lor de neegalat, pentru ţară.

Suntem mândri de toţi cei care timp de secole au apărat dezinteresat libertatea şi independenţa Rusiei: războinici antici, miliţienii din 1612, eroii luptei de la Borodino, ofiţeri şi soldaţi din Primul Război Mondial, toţi cei care au luptat în bătălii mari şi pe înălţimi fără nume, care au salvat patria lor şi au demonstrat, prin faptele lor, ce înseamnă să fii un adevărat patriot.

Primul din dreapta fotografiei difuzată de Kremlin este ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu,care ascultă discursul preşedintelui Vladimir Putin.

Există veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, în această sală. Nu vom uita niciodată că dumneavoastră aţi fost cei care aţi învins nazismul şi aţi adus victoria în lume.

Aţi salvat viaţa pe planetă, de dragul creaţiei şi iubirii, pentru siguranţa viitorului copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor voştri.

Armata de astăzi şi marina păstrează şi dezvoltă cele mai bune tradiţii, cum ar fi moralul, încrederea în victorie şi înţelegerea marii lor misiuni şi a valorii morale a serviciului militar.

Tovarăşi, 

Rusia este un stat democratic paşnic. Suntem convinşi că problemele şi conflictele internaţionale ar trebui să fie rezolvate mai degrabă prin mijloace politice, decât militare . 

Datorită, în principal, acestei abordări, Rusia a reuşit să oprească un număr de evoluţii tragice, cum ar fi evenimentele din jurul Republicii Siria. 

Cu toate acestea, lumea de astăzi rămâne instabilă, zona de potenţial conflict se extinde. 

În aceste condiţii, ar trebui să fim vigilenţi şi să rămânem pregătiţi să apărăm Rusia şi pe cetăţenii săi, indiferent de modul în care poate evolua situaţia. 

Prin urmare, gradul de pregătire de luptă a armatei noastre şi  al marinei rămân cei mai importanţi factori de securitate naţională. 

Acţionăm constant cu privire la noile caracteristici ale Forţelor Armate. 

Calitatea managementului trupelor şi instruirea lor s-au îmbunătăţit. Ne-am ridicat potenţialul sistemului nostru de apărare aerospaţială şi navală. 

Trupele sunt aprovizionate, în mod regulat, cu cele mai recente armamente. 

Vom continua să creştem potenţialul forţelor noastre armate şi a tuturor organizaţiilor responsabile pentru securitatea ţării. 

Noi vom oferi locuinţe şi vom îmbunătăţi sistemul de sănătate, vom crea o infrastructură modernă şi confortabilă, în oraşele militare şi va creşte, în general, statutul social al militarilor noştri.

Trebuie să spun, totuşi, că prestigiul serviciului militar nu se bazează exclusiv pe stat. 

Acesta este format din sistemul în sine, de către militari, şi în primul rând de către ofiţeri, care au fost întotdeauna un pilon al armatei şi marinei, de Rusia însăşi. 

Ofiţerii de astăzi, comandanţii de la toate nivelurile sunt principala forţă, sufletul tuturor reformelor noastre. 

Modernizarea de succes a Forţelor Armate este direct legată de competenţa şi de persistenţa lor, de capacitatea lor de a gândi în mod progresiv şi de a implementa sarcinile lor în mod eficient. 

Generaţia de astăzi, de ofiţeri ruşi se confruntă cu sarcini de la un nou nivel. 

Acestea servesc, fără îndoială, ca un exemplu de atitudine responsabilă şi onestă la soarta întregii naţiuni. 

Aş dori să vă felicit încă o dată pentru această viitoare aniversare. 

Vă multumesc pentru serviciul dumneavoastră. 

Aş dori, de asemenea, să transmit cele mai calde urări familiilor şi prietenilor dumneavoastră, tuturor celor care vă iubesc şi vă sprijină, care sunt mereu acolo pentru voi. 

Vă doresc sănătate, prosperitate şi succes. 

Vă mulţumesc pentru atenţie. 

20 februarie 2014, ora 18:50, Moscova

Ce ar mai fi de adăugat? Jocul vieţii şi al întâmplării.

Colonelul Victor Makovskiy, ataşatul militar al Federaţiei Ruse la Bucureşti este originar din stânga Prutului, la o depărtare nu prea mare de locul unde s-a născut şi mama mea. 

Când am văzut, întâmplător, fotografii din casa părinţilor săi mi-am adus aminte de interioarele casei unde a văzut lumina zilei bunicul meu, pe malul drept al Nistrului, nu departe de cetatea Soroca.

Băiatul său este ofiţer, ai mei flăcăi preferă sportul zilnic, unul culturism şi kickboxing, celălalt aikido.

Avem puncte de vedere net diferite privind NATO, scutul antirachetă, Republica Moldova, conforme cu convingeri acumulate în timp. 

Dar colonelul Victor Makovskiy vorbeşte clar limba română, nu este arogant, are un optimism care îi scoate în evidenţă o toleranţă ce nu ţine doar de diplomaţie, ci şi de înţelepciunea de a nu judeca interlocutorul după aparenţe. 

Soţia sa pare varianta estică a celebrei Mireille Mathieu şi ştie să îşi secondeze soţul, cu tact, acolo unde este necesară prezenţa ei. 

Chiar dacă el este ofiţer activ, iar eu în rezervă, chiar dacă momentan aparţinem de comunităţi zonale evident diferite, cred că avem aceeaşi speranţă, conform căreia libera circulaţie în Europa va dinamita toate barierele unor prejudecăţi trecătoare.

Ca între militari europeni, de ziua în care sunt onoraţi cei care au drept crez apărarea naţiunii lor, este corect să închei aceste gânduri aşa cum se cuvine:

Am onoarea să vă salut, domnule colonel Victor Makovskiy!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite