Americanizarea...armatei ruse

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin a condus, vineri, 5 iulie, o reuniune a Consiliului de Securitate, la Kremlin.
Vladimir Putin a condus, vineri, 5 iulie, o reuniune a Consiliului de Securitate, la Kremlin.

Tipul de discurs al preşedintelui Federaţiei Ruse este, contrar ostilităţii sale vizibile, faţă de viziunile occidentale, în general, şi ale Casei Albe în special, unul care, prin formă şi conţinut, are preluări masive din alocuţiunile omologului american, pe teme ce ţin de securitatea naţională. O dovadă, de ultimă oră, au alcătuit-o ideile exprimate, pe 5 iulie, în faţa Consiliului de Securitate al Rusiei.

Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse s-a întrunit la Kremlin, pentru a discuta despre planurile de îmbunătăţire a organizării militare a Rusiei, în perioada 2013- 2020.

Sintagma "organizaţie militară" se referă la forţele armate şi la alte trupe, forţe, unităţi şi agenţii responsabile pentru îndeplinirea misiunilor de securitate prin metode militare, dar şi centre de cercetare şi producţie, care lucrează pentru sectorul de apărare.

De la bun început, preşedintele Rusiei a atenţionat asistenţa că priorităţile în domeniile apărării şi securităţii sunt dictate atât de complexitatea situaţiei internaţionale, cât şi de luarea în considerare a tendinţelor de dezvoltare militare, pe care puterile militare ale lumii le urmează.

A se citi Statele Unite ale Americii şi principalii aliaţi occidentali ai Washingtonului.

Care au optat deja pentru forţe armate mai mici, compensând reducerea efectivelor, cu mărirea capacităţii lor de luptă, prin promovarea unor sisteme ultramoderne de comandă, informaţii, comunicaţii şi sisteme de asalt asupra potenţialilor inamici.

În plus, se dezvoltă sisteme de luptă robotizate şi de arme de mare precizie, care se apropie de capacitatea armelor strategice şi afectează echilibrul global de putere.

Se continuă şi militarizarea spaţiului cosmic şi a celui cibernetic, armatele moderne recurgând la operaţii speciale şi instrumente de soft power.

Putin a mai declarat că, în Rusia, în domeniul organizaţiei militare s-a ajuns acum la formula de 50/50, banii de la buget fiind cheltuiţi, în mod egal, pe menţinerea şi echiparea forţelor armate şi pe dezvoltarea lor viitoare.

Raportul a fost de 30/70, deci 30 % din fonduri erau pentru dezvoltare, şi 70 % pentru nevoi curente.

În Armata României, ultimele precizări oficiale indicau un raport de aproximativ 10-15/90-85%...

Aproape 100 de unităţi din forţele terestre şi cele navale au primit noi arme şi echipament în ultimii doi ani.

Salariile militarilor şi a celor din structurile de securitate au crescut de 2,5 şi chiar de 3 ori.

Pensiile militare au crescut de 1,6 ori.

Organizaţia militară rusă trebuie să aibă toate capacităţile de care are nevoie, pentru a preveni potenţialul de agresiune împotriva Rusiei.

Enunţ nostim al preşedintelui Putin, în condiţiile când niciunul din statele vecine nu îşi propune aşa ceva, iar NATO consideră Rusia un partener important. 

Structurile militare mai trebuie să răspundă la orice încercări de a exercita presiune prin forţă şi şantaj, garantând suveranitatea Federaţiei Ruse şi protecţia cetăţenilor ruşi.

În schimb, forţa la care recurge Kremlinul s-a văzut în august 2008, în Georgia, iar şantajul devine tot mai vizibil în Transnistria...

Putin a menţionat apoi aspecte ce necesită decizii clare şi principii adecvate.

1. Organizarea planificării militare, respectiv revederea planurilor de dezvoltare a forţelor armate, a altor structuri similare, până în anii 2016-2020, şi noul plan de apărare.

Documente ce trebuie să fie gata, pentru aprobare, până în 2015. Când tot Putin va fi, teoretic, preşedinte. 

2. Optimizarea compoziţiei, structurii şi desfăşurării de trupe şi forţe, care fac parte din organizaţia militară generală, o prioritate devenind devenind dezvoltarea sistemului de apărare aerospaţială.

Mai trebuie evaluate rosturile rezervelor strategice, misiunile ce le revin, efectivele alocate, conexiunea acestora cu forţele armate, economia ţării, şi dezvoltarea unui sistem de apărare teritorială.

Principalele unităţi militare vor trebui încadrate cu militari profesionişti, locurile recruţilor fiind luate de soldaţii ce acţionează pe bază de contract.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă trebuie să aibă posibilităţi mai mari de acţiuni rapide şi eficiente, în orice parte din Rusia şi din întreaga lume.

Acest lucru impune dezvoltarea grupurilor regionale, cu mijloace de transport aerian la dispoziţia lor, cu brigăzi de pompieri şi salvare.

Vladimir Putin mai vrea consolidarea unităţilor pentru situaţii de urgenţă în Siberia şi Extremul Orient, gata să răspundă şi la situaţii de criză în regiunea Asia-Pacific.

Nu în ultimul rând, Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Serviciul Gărzii Federale şi Serviciul Federal de Securitate vor beneficia de modernizări menite a întări securitatea instalaţiiilor strategice.

3. Tehnologia informaţiei joacă un rol tot mai mare în conflictele armate moderne, vizând obiective militare şi politice.

Aceste tipuri de atacuri pot provoca daune mai mari, decât armele convenţionale.

4. Redotarea forţelor armate. Cu cifre şi obiective prevăzute în programul de achiziţii de arme, de către stat, până în anul 2020 şi în Ordinul Prezidenţial din 7 mai 2012.

Ceea ce în România nu există.

5. Consolidarea garanţiilor sociale ale militarilor, inclusiv ridicarea nivelului de îngrijire medicală şi construirea de garnizoane militare moderne - varianta rusă a bazelor militare americane -, cu infrastructura socială necesară şi angajarea acolo a membrilor familiilor de militari.

6. Optimizarea sistemului de cercetare militară, al Ministerului Apărării, inclusiv prin atragerea unor absolvenţi de studii superioare, în centre de cercetare, prin noi stimulente, prioritar financiare.

În România, mediul privat a stimulat financiar pe cei mai buni ingineri militari...

7. Reactivarea premilităriei, doar în epoca sovietică funcţiona un sistem eficient de pregătire a tinerilor, pentru serviciul militar.

Concluzia finală a preşedintelui rus?

Îmbunătăţirea organizaţiei militare a Federaţiei Ruse este o sarcină strategică complexă, ce impune o planificare şi o coordonare adecvată a tuturor structurilor din acest domeniu.

În traducere liberă, Vladimir Putin consideră că şi în anul 2020 va mai fi conducătorul Rusiei.

Unul bine păzit de structuri militare excelent motivate financiar şi dotate competitiv.

Modernizate prin adaptarea orientărilor Pentagonului, la realităţile Rusiei, pe termen mediu şi lung.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite