Angajaţi ai companiei aeriene ruse Aeroflot, suspectaţi de contrabandă în valoare de 50 de milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

O anchetă din SUA arată că foşti şi actuali angajaţi ai companiei aeriene ruse Aeroflot au fost implicaţi în operaţiuni de contrabandă cu dispozitive eletronice în valoare de 50 de milioane de dolari, relatează Business Insider.

Zece persoane au fost arestate în cadrul acestei anchete efectuate de FBI, Serviciul Vamal şi Poliţia din New York.

Totodată, Departamentul de Stat a revocat 113 vize aparţinând unor angajaţi Aeroflot. Ei ar fi implicaţi în contrabandă cu iPhone-uri, iPad-uri şi ceasuri Apple, toate furate.

O inspecţie a bagajelor unor membri de echipaj ai Aeroflot a dus la descoperirea unor dispozitive electronice furate în valoare de câteva milioane de dolari. Pierderile totale sunt estimate la 50 de milioane de dolari.

„Acuzaţii erau membri ai unei reţele internaţionale de contrabandă care a folosit o reţea de operatori aici şi în Rusia pentru a eluda legile şi reglementările de export ale SUA”, au anunţat procurorii americani.

Contactată pentru a comenta acest caz, Aeroflot nu a oferit niciun răspuns.

Aeroflot, una dintre cele mai vechi companii aeriene din lume, a raportat în luna august pierderi de 485 de milioane de dolari.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite