Anunţul făcut de fotomodelul rus Oksana Voevodina după divorţul de fostul rege al Malaysiei, sultanul Muhammad al V-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotomodelul rus Oksana Voevodina şi-a anunţat fanii de pe Instagram că nu este pregătită să dea amănunte despre căsătoria şi divorţul ei de fostul rege malaysian Muhammad al V-lea, pentru că ar fi dureros.

Într-un mesaj publicat în engleză şi malaysiană, Oksana Vovodina, deţinătoarea trofeului Miss Moscova 2015, scrie că nu este pregătită să-şi spună povestea trăită cu sultanul Muhammad al V-lea de Kelantan.

Potrivit ei, orice dezvăluire ar fi dureroasă.

Oksana Voevodina, în vârstă de 27 de ani, s-a convertit la islam în aprilie anul trecut şi s-a căsătorit două luni mai târziu în cea mai mare discreţie, la Moscova, cu sultanul Muhammad al V-lea de Kelantan.

Primele ştiri despre căsătoria lor au apărut în noiembrie 2018, iar Muhammad al V-lea a fost nevoit să abdice de la tronul Malaysiei la începutul acestui an. Este vorba de prima abdicare de când Malaysia şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în 1957. El ar fi trebuit să fie rege până în 2021, potrivit regulilor unice ale monarhiei rotative din această ţară, rolul de monarh fiind transmis între nouă case regale.

Câteva luni mai târziu de la abdicare, la 1 iulie mai exact, Muhammad al V-lea, în vârstă de 49 de ani, a divorţat de Oksana Voevodina în conformitate cu legea sharia. Cei doi au împreună un băieţel, născut la 21 mai 2019.

Motivele divorţului nu sunt clare, însă presa tabloidă speculează că fostul rege ar fi aflat că, acum câţiva ani, soţia lui ar fi făcut sex în piscină, scena fiind difuzată într-un reality show din Rusia.

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite