Armata rusă a simulat o invadare a unei insule în apropierea Finlandei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un exerciţiu militar efectuat recent de armata rusă în Golful Finic a stârnit îngrijorare în Finlanda, observatorii regionali notând o nouă manevră de intimidare şi provocare, relatează defenseone.com.

Armata rusă a simulat recent un exerciţiu de invadare a unei insule. Manevra a avut loc pe Insula Gogland, situată la 180 de kilometri vest de oraşul Sankt Petersburg şi la 35 de kilometri de coasta Finlandei.

Conform Ministerului Apărării de la Moscova, preluat de site-ul defenseone.com, un grup din forţele speciale ruse a fost paraşutat pe insulă dintr-un elicopter Mi-8AMTSH aflat la o altitudine de 2.500 de metri. Odată ajunşi la sol, membrii grupului au pătruns în interiorul insulei şi au distrus o serie de aparate de comunicaţii şi echipamente militare, după care au pregătit un teren pentru aterizarea şi decolarea unui elicopter.

Finlanda urmăreşte cu atenţie activităţile militare ale Rusiei. Acum două luni, armata rusă a organizat, în apropierea Finlandei, un test de rachete de pe un submarin. În decembrie anul trecut, Ministerul Apărării de la Helsinki a acuzat Rusia de încălcarea spaţiului aerian finlandez.

„Este un nou capitol din cronica înrăutăţirii relaţiilor dintre Rusia şi statele baltice, care s-au agravat de la anexarea Crimeei la Rusia, în 2014, şi atacurile sale asupra Ucrainei“, notează defenseone.com.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat Finlanda în privinţa unei eventuale aderări la NATO.

„Depinde de poporul finlandez cum îşi apără independenţa şi îşi asigură securitatea. Bineînţeles, apreciem statutul de neutralitate al Finlandei, dar nu depinde de noi pentru a rezolva această problemă. Parafrazând o remarcă a unuia dintre prietenii mei finlandezi, aş putea spune că NATO ar fi, probabil, bucuroasă să poarte război cu Rusia până la ultimul soldat finlandez“, a spus Putin exact acum doi ani.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite