Avertisment care dă fiori: în caz de conflict major, Rusia ar putea anexa regiunea Donbas!

FOTO Shutterstock

Se apropie marele exerciţiu ZAPAD 2021 organizat de Rusia şi Belarus la limita mereu învolburată a graniţei dintre ţările din NATO şi UE.

Se doreşte o demonstraţie de forţă fără precedent, mai ales prin folosirea tehnicii de luptă de ultimă generaţie în domeniul rachetelor de croazieră şi al asigurării de contra-măsuri specifice pentru războiul electronic, cu insistenţă marcată pe procedurile de interzicere acces şi contra-atac pe spaţii largi sau chiar la nivel continental. În acest moment propaganda activ-ofensivă a Moscovei vine să vorbească, pentru prima oară în mod deschis şi în termeni foarte precişi, despre posibilitatea ca Rusia să preia teritoriul Donbas în cazul în care ucrainienii vor iniţia o acţiune militară împotriva celor două entităţi separatiste din regiune. Totuşi, de ce acum, de ce aşa de războinic tonul şi care este adresantul real?

După părerea mea, adresantul real al avertismentului este NATO, analiştii militari ruşi primind cu mare îngrijorare mesajul lui Jens Stoltenberg, Secretarul General al organizaţiei. El a vorbit de nevoia de a se reanaliza şi să fie amplificat ajutorul financiar alocat de Alianţă Ucrainei după decizia luată în 2016 la Summitul de la Varşovia. Cu acea ocazie, statele participante au declarat că pachetul de asistenţă avea să cuprindă un capitol financiar, dar şi construcţia unei capacităţi adaptate şi unor măsuri menite să dezvolte capacităţi specifice pentru sectorul apărării şi securităţii care să constribuie la rezilienţa generală a Ucrainei faţă de o largă categorie de ameninţări, inclusiv cele hibride. Dar şi ca răspuns la cererea specifică adresată de preşedintele Zelenski care, pe 31 octombrie 2019, solicita o decizie a NATO de a extinde semnificativ acest „Comprehensive Assistance Package for Ukraine“. În raportul anual al Alianţei se fac referinţe speciale la viitorul pachet financiar revăzut pentru Ucraina cât şi la relaţia deosebită a acestei ţări cu Alianţa. Este reafirmat, cu această ocazie, sprijinul total al statelor membre ale Alianţei pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, Stoltenberg reamintind că NATO a conferit deja Ucrainei statutul de „stat cu capacităţi extinse“, recunoscând astfel participarea ţării la acţiunile şi programele Alianţei.

Oare acest noi pachet extins de asistenţă prevăzut de Alianţă în cazul Ucrainei este ultima treaptă înainte de a se lua decizia primirii Ucrainei (şi a Georgiei) în NATO, decizie care ar schimba total raporturile de forţe în regiunea noastră?

Foarte greu de spus în climatul şi condiţiile economice şi de securitate din acest moment remodelat de dimensiunile uriaşe ale crizei economice şi de încredere produse în toată Europa de urmările pandemiei. Chestiunea este deosebit de sensibilă căci nu există vreun dubiu posibil că, într-un asemenea caz, ucrainenii vor declanşa acţiuni militare cât pot ei de extinse pentru recuperarea Crimeei şi a teritoriilor unde se află acum cele două Republici separatiste. Cu urmarea logică că vor urma acţiuni de răspuns ruseşti care să implice forţele cel puţin din Regiunea sud-vest, dar şi ale Flotei ruse din Marea Neagră. Din momentul în care Ucraina va face parte din NATO, în momentul declanşării unui asemenea conflict, Alianţa va primi din partea ucraineană cererea de activare a sistemului apărării colective şi, din acel moment, nimeni nu ştie ce se va mai putea întâmpla.  

Acesta este contextul în care apare avertismentul rusesc, deocamdată, cum este obiceiul în asemenea cazuri, sub forma unui editorial semnat de Vitalii Tretiakov, editorul publicaţiei Politiceskâi clas din Moscova care spune că, deocamdată, Rusia consideră „încă“ Donbasul drept parte componentă a Ucrainei, dar şi-ar putea schimba părerea dacă „se va produce o agresiune reală“ din partea Ucrainei.

Tocmai deoarece există un dezechilibru dramatic între capacităţile (economic şi militare) de care dispun cele două părţi eventual combatante, nu poate exista vreo şansă de partea Ucrainei - dacă vreodată se va pune această problemă - decât în momentul în care s-ar activa scenariul implicării NATO într-un conflict total la linia de contact Ucraina/Rusia, terestru şi maritim. O perspectivă de coşmar. Dar într-adevăr posibilă deoarece, strict tehnic, presiunea la graniţa internă Ucraina/teritoriile separatiste poate să explodeze în orice moment, cu sau fără NATO, datorită unei acţiuni dure a naţionaliştilor ucraineni şi organizaţiilor paramilitare extrem de active în continuare la Kiev şi din ce în ce mai disperate de ceea ce acuză că este politica preşedintelui Zelenski. Acest, într-adevăr, încearcă să navigheze între posibilitatea din ce în ce mai îndepărtată de aplicare a acordurilor de la Minsk privind Ucraina şi momentul unei acţiuni, măcar minimal, de recuperare a teritoriilor pierdute.

Dar şi aici apar câteva probleme specifice în care soluţiile sunt cu mult mai puţine decât drumurile care pot duce la conflict militar deschis de mare amploare.

Pe de o parte există cazul Crimeei, în care poziţia Occidentului, cel puţin sfioasă din primul moment, a permis ruşilor o foarte rapidă instalare complexă de structuri proprii, militare şi civile, astfel încât, în acest moment, Crimeea a devenit unul dintre cele mai puternice puncte fortificate din Rusia, ultra-dotată cu toate formulele imaginabile de instalaţii militare şi unde se află dislocaţi militari din toate tipurile de trupe de asalt ale armatei ruse, cu posibilitatea de deplasare instantanee în arealul Mării Negre şi gata să susţină orice tip de operaţiune în Mediterana. Nu există ieşire publică majoră în care Preşedintele Putin şi ministrul de Externe Lavrov să nu repete mesajul că Rusia nu va tolera nici o discuţie despre statutul Crimeei, de altfel integrată pe majoritatea hărţilor produse de cartografia politică ca parte componentă a Rusiei.

Situaţia aşa-numitelor Republici autoproclamate din estul Ucrainei reprezintă o altă dimensiune deosebit de sensibilă a problemei: sunt oare „non-entităţi“ sau, dimpotrivă, au o existenţă statală recunoscută din moment ce au reprezentanţi la convorbirile de pace şi în „formula Steinmaeir“ ar putea să organizeze alegeri ca unităţi administrative cu auto-determinare în Ucraina? De acest statut depind multe dintre cele care se vor petrece pe viitor deoarece, autonome fiind, pot cere (cum a fost cazul în Crimeea), organizarea de referendum de independenţă cu alipirea ulterioară la Rusia.

Toate aceste scenarii sunt posibil de a fi iniţiate, războiul civil va urma în consecinţă, iar haosul s-ar putea instala la cea mai lungă frontieră a României, s-ar putea reactiva o serie dintre problemele legate de Gurile Dunării, teritoriu mereu dorit de mai mulţi parteneri şi a cărui cartografie viitoare l-ar putea aduce, integral sau iar pe fragmente, în zona de visuri de cucerire al mai multor doritori, mai vechi sau mai noi.