Cazul Navalnîi şi limitele regimului Putin. O incursiune în stilul de conducere al actualului lider de la Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin nu acţionează după o strategie pe termen lung, ci în funcţie de circumstanţe, în stilul fostului serviciu secret KGB. Cazul Navalnîi este un exemplu elocvent în acest sens, scrie un jurnalist rus.

Într-un editorial publicat recent în The Moscow Times, una dintre puţine surse independente de informare din Rusia, jurnalistul Maksim Kaşulinski face o incursiune în stilul de conducere a actualului lider de la Kremlin. În opinia sa, Vladimir Putin nu este un maestru păpuşar - aşa cum cred mulţi -, care îşi aranjează acţiunile în baza unui plan pe termen lung, ci este mai degrabă un preşedinte al răspunsurilor la fel şi fel de situaţii, fie crize, fie oportunităţi. Este un stil de conducere împrumutat de la KGB, iar cazul otrăvirii opozantului Aleksei Navalnîi îl scoate la suprafaţă mai bine decât oricare altele. Titlul este sugestiv: „Navalnîi şi limitele conducerii ad-hoc a lui Putin”.

„În anii 2000, pe când conduceam ediţia rusească a revistei Forbes, eram întrebat mereu care-i planul lui Putin. Nu eram un mare expert în politica rusă, dar înţelegeam bine psihologia foştilor agenţi ai serviciilor secrete ruseşti, printre care şi Vladimir Putin şi oamenii din cercul său de apropiaţi. De aceea răspundeam că Putin nu are un plan, nu are o strategie. El acţionează ad-hoc”, îşi începe editorialul Maksim Kaşulinski.

KGB-ul şi-a îndeplinit întotdeauna obiectivele cu ajutorul operaţiunilor speciale, o tradiţie moştenită de succesorul său rus FSB. Astfel, în competiţia acerbă cu omologii săi din Occident, KGB-ul a dezvoltat o serie de practici până aproape de perfecţiune: recrutarea agenţilor şi furtul secretelor, lichidarea indezirabililor în străinătate şi anihilarea disidenţilor acasă, îndepărtarea ameninţărilor la adresa regimului şi răspunsul rapid la incidente neaşteptate şi urgenţe. Niciuna din toate acestea nu implică o strategie. În Uniunea Sovietică, planificarea strategică revenea conducerii partidului, iar acest stil de conducere a dispărut odată cu destrămarea imperiului. De fapt, un stat cu instituţii democratice bine dezvoltate nu are nevoie de o planificare centrală. Însă Rusia nu are nici instituţii democratice, nici un centru de planificare strategică. În prezent, este condusă de foşti agenţi ai serviciilor secrete care îşi exercită puterea aşa cum sunt obişnuiţi, prin operaţiuni speciale, continuă autorul.

Asta explică de ce Rusia este implicată în operaţiuni speciale peste tot, atât pe plan extern cât şi pe plan intern. Anexarea Crimeei, de exemplu, nu a făcut parte dintr-un plan de înfăptuire a „Rusiei Mari”, după cum susţineau unii. Kremlinul a profitat pur şi simplu de slăbiciunea vecinului său din februarie - martie 2014 şi a desfăşurat o operaţiune specială împotriva sa. Războiul din estul Ucrainei este o altă operaţiune specială, dusă în vederea exercitării unor presiuni constante asupra autorităţilor de la Kiev. Exemplele pot continua: ultimele alegeri prezidenţiale din Statele Unite, desfăşurate în noiembrie 2016, tentativa de lovitură de stat din Muntenegru din octombrie 2016, Siria, Venezuela, Africa etc. pe plan extern, precum şi acapararea companiilor petroliere, arestarea guvernatorilor independenţi sau zdrobirea mişcărilor de contestare pe plan intern.

„Nicio altă agenţie de informaţii din lume nu se poate lăuda cu o gamă atât de largă de operaţiuni în arsenalul său”, notează Maksim Kaşulinski.

În prezent, Moscova duce o nouă operaţiune specială: „Salvarea lui Lukaşenko”. În timp ce presa controlată de statul rus îl prezintă favorabil pe preşedintele contestat al Belarusului, Putin şi agenţii săi lucrează în culise pentru înăbuşirea protestelor de la Minsk. Recrutând informatori, suprimând disidenţa şi opunându-se propunerilor pentru soluţionarea crizei, Putin arată că nu are o strategie pe termen lung în cazul Belarusului, ci răspunde la evenimente folosind vechile tactici ale KGB.

Unele operaţiuni speciale ale KGB se încheie conform aşteptărilor Kremlinului, iar cei responsabili de planificarea şi realizarea lor primesc medalii în secret, la fel ca pe vremea Uniunii Sovietice. Însă altele eşuează, în general din cauza unor obstacole insurmontabile, cum ar fi decenţa oamenilor obişnuiţi - pentru că, evident, nu toată lumea poate fi recrutată - şi presiunea internaţională. Ceva similar s-a întâmplat în cazul liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, care a supravieţuit miraculos unei otrăviri, notează jurnalistul Maksim Kaşulinski.

Navalnîi s-a simţit rău la bordul unui avion care zbura pe 20 august de la Tomsk către Moscova. Pilotul - care nu făcea parte din operaţiunea specială - a procedat aşa cum ar fi procedat orice persoană decentă într-o astfel de situaţie: a pus avionul la sol în cel mai apropiat aeroport, la Omsk, şi a chemat o ambulanţă. Medicii de acolo - care, de asemenea, nu aveau legături cu agenţiile secrete ruse - i-au injectat lui Navalnîi un medicament care, după cum au sugerat ulterior medicii germani, i-au salvat viaţa politicianului. Se pare că operaţiunea specială a fost reluată imediat ce Navalnîi a fost luat din avion şi internat la Spitalul de Urgenţă din Omsk. Dacă liderii germani şi francezi nu ar fi exercitat presiuni asupra Kremlinului, soarta lui Navalnîi ar fi fost decisă de medicii care ar fi cedat intimidărilor agenţilor secreţi care au apărut brusc pe coridoarele spitalului. Dar, după cum se ştie, Navalnîi a fost transferat într-un spital din Berlin la două zile de la intrarea în comă. Acum este conştient, respiră fără ajutorul aparatelor şi se pregăteşte să se întoarcă în Rusia.