Cecenia: o mie de persoane, interogate după ce Ramzan Kadîrov şi-a pierdut mobilul la inaugurarea unui muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov
Preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov

Poliţia şi administraţia regională au interogat peste 1.000 de persoane, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a găsi telefonul mobil pierdut de către liderul cecen Ramzan Kadîrov sâmbătă, la Ghermanciuk, denunţă organizaţia Memorial, relatează postul RFE/RL în pagina electronică de marţi.


"Locuitori afirmă că, sâmbătă noaptea, ofiţeri de poliţie şi angajaţi ai administraţiei regionale au convocat şi interogat peste 1.000 de persoane, inclusiv copii", pentru găsirea telefonului, a anunţat luni într-un comunicat asociaţia rusă pentru apărarea drepturilor omului Memorial, precizând că "majoritatea (celor convocaţi) a putut să se întoarcă acasă abia (duminică) dimineaţa".

Biroul lui Kadîrov a dezminţit că peste 1.000 de persoane au fost căutate ori interogate în încercarea de a recupera telefonul pierdut. Secretarul de presă al liderului cecen a catalogat marţi această informaţie o "minciună", subliniind că acesta are "două telefoane şi ambele sunt pe birou".

Kadîrov şi-a pierdut telefonul mobil la ceremonia de inaugurare a Muzeului "shira-yurt", la periferia satului Ghemanciuk, în partea centrală a Ceceniei, la aproximativ 30 de kilometri sud de Groznîi. Mii de persoane au participat la deschiderea muzeului. Măsurile de securitate au fost foarte dure, maşinile fiind nevoite să parcheze la o distanţă de cel un kilometru depărtare, iar persoanele şi vehiculele au fost perchiziţionate.

Liderul cecen a părut mulţumit. "Este o sărbătorire grandioasă a Ceceniei", a scris el într-un mesaj pe care l-a postat pe contul Instagaram. "Mii de locuitori ai republicii s-au adunat la shira-yurt-ul, construit la periferia Ghermanciukului. Este o copie a unei aşezări cecene medievale. Turişti din Rusia şi din alte ţări vizitează muzeul-sat zilnic", a adăugat el.

În centrul evenimentului s-a aflat oficierea unei căsătorii în stil tradiţional cecen, Kadîrov oferindu-le mirilor cadou suma de un milion de ruble (aproximativ 20.700 de euro) mirilor, potrivit Memorial. De asemenea, fiecare regiune cecenă a fost invitată să trimit cel puţin un cuplu de dansatori la eveniment.

Însă atmosfera s-a tensionat la finalul evenimentului, când s-a anunţat la difuzoare că Ramzan Kadîrov şi-a pierdut telefonul. Poliţia a chestionat persoane la faţa locului, dar nu a reuşit să-l găsească. După ce participanţii s-au întors acasă, oficiali regionali i-au sunat pe organizatori pentru a afla numele tuturor participanţilor şi invitaţilor la eveniment. Aceştia au fost convocaţi imediat pentru a fi interogaţi. "Au întrebat oamenii dacă au fost la eveniment, unde au stat şi dacă au găsit un telefon sau alte obiecte pierdute", precizează Memorial.

Postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/RL) mai scrie că nu este clar dacă telefonul liderului cecen a fost găsit.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite