Chelner, un Gazprom! Mare!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigantul energetic rusesc este, de fapt, o proiecţie a unui Minister al Energiei, singurul care a reuşit să fie performant în anii 1990 în Rusia
Gigantul energetic rusesc este, de fapt, o proiecţie a unui Minister al Energiei, singurul care a reuşit să fie performant în anii 1990 în Rusia

Dacă analizăm maniera de lucru şi de dezbatere în ultimii ani a marilor probleme care contează cu adevărat, observăm o singură direcţie: radicalizare a mesajului sau îngustare a dorinţei de a gândi logic, şi, de aici, dificultate în înţelegere - iar de acceptare, nu prea mai poate fi vorba - a altei poziţii decât cea pe care o susţii.

Iar dintre aceste mari probleme, multe dintre ele sunt de-a dreptul comice în abordare, deoarece este evident că răspunsurile corecte sunt de obicei legate de eficientizarea consumului, reducerea risipei, creşterea calităţii producţiei, dar şi a raportului unităţi produse / resurse consumate, scăderea datoriei publice, sprijinirea tinerilor pentru dezvoltarea proprie şi reducerea avantajelor pensionarilor şi grupelor de vârstă +55 ani. Numai că aceste soluţii sunt logice şi normale, dar incorecte politic sau ideologic, ceea ce nu se poate accepta.

Totuşi, preferăm să fim oneşti şi deci, neagreaţi întotdeauna de toate părţile spectrului politic. De aceea, vom analiza – într-un prim episod – un subiect stringent, presant şi care va fi de multe ori citit cu opinie preconcepută: relaţia dintre România şi Gazprom, gigantul energetic al Rusiei.

Gazprom este considerat astăzi de foarte mulţi specialişti ai relaţiilor internaţionale drept inima Rusiei, fără de care acest stat nu ar rezista competiţiei economice şi politice globale. Este de altfel resimţit şi de către cetăţeanul rus, pentru că într-o vreme exista chiar o expresie: 

Naş dom - Gazprom / Casa noastră - Gazprom

Gigantul energetic rusesc este, de fapt, o proiecţie a unui Minister al Energiei, singurul care a reuşit să fie performant în anii 1990 în Rusia.

Or, este evident că puterea aduce putere şi a fost doar un pas logic acela de a se consolida la nivel naţional, ceea ce s-a soldat prin promovarea la poziţia de prim-ministru a lui Viktor Cernormîrdin şi mai apoi chiar la aceea de preşedinte al Rusiei, în cazul Dmitri Medvedev.

Gazprom a devenit azi o componentă a stereotipiei despre Rusia, alături de urşi, Vladimir Putin, vodka - connecting people, samovare, ceai, fete frumoase care poartă fustă şi nu pantaloni etc. 

Stereotipurile sunt, de fapt, bunuri sau situaţii foarte prezente în viaţa zilnică, ceea ce le conduce către asocieri mentale cu diferite entităţi considerate a fi producătoarele lor. Astfel, Mercedes ori BMW pot să îşi externalizeze toată producţia, ele rămân asociate cu Germania până la distrugerea companiei, chiar dacă pe produs ar putea scrie Made in China, India, Turcia sau orice altă ţară.

Gazprom este un vehicul politic, fără îndoială. Nu trebuie să ne speriem de această afirmaţie, pentru că ar fi un nonsens să credem altceva. Există însă o precizare: Gazprom este un vehicul politic deoarece în sec XXI economia şi politica sunt legate strâns în proporţie de 99%, pe de-o parte, iar pe de altă parte, Gazprom este doar un actor aflat în proprietatea unui stat, ceea ce atrage anumite consecinţe din punct de vedere a regimului juridic de folosire a companiei.

De fapt, aflat în proprietatea publică înseamnă a fi condus de oameni numiţi politic, ceea ce atrage evidenta conformare cu interesele politice la un moment sau altul, deoarece a te opune prea mult conducerii politice a statului este echivalent cu sinuciderea, când lucrezi într-o companie aflată în proprietatea publică. De menţionat şi altceva: au fost câteva cazuri în care s-a încercat să se încalce această lege, iar autorul – Rem Viahirev – a fost în cele din urmă tras pe linie moartă.

De aceea, dacă vom considera că Gazprom răspunde intereselor economice şi politice – în această ordine – ale statului rus vom avea perfectă dreptate. În realitate, nici nu se poate imagina altă situaţie, iar Rusia trebuie să fie recunoscătoare şi acum faptului că oligarhii nu au reuşit să preia şi controlul acestei companii, deşi în anii 1990 nu se poate spune că nu au încercat din toate puterile aceasta. În lipsa acestei companii, Rusia azi nu ar fi reprezentat atât de mult, dar nici ceea ce este. Ce este Rusia astăzi, tot nu este evident.

Astăzi situaţia este clară: Gazprom există, este în proprietatea statului rus şi trebuie să ofere acestuia rezultate cât mai bune în apărarea şi promovarea intereselor Moscovei. Este normal şi logic, şi nimeni nu poate să acuze un astfel de com­portament din partea unei companii de stat, pentru că acelaşi rost îl au companiile aflate în proprietate publică în absolut toate statele din lume.

Gazprom este o companie a unui stat care se singularizează pe plan mondial prin cantitatea uriaşă de resurse pe care o are. Fiind proprietar, statul rus are dreptul perfect normal şi moral să vândă oricui doreşte, la ce preţ doreşte şi în ce cantitate doreşte. Cine nu doreşte să nu cumpere, este liber să o facă, dar îşi asumă toate consecinţele legate de găsirea unui nou furnizor.

În acelaşi timp, şi acest lucru trebuie menţionat, niciun stat nu are voie să se servească din cantităţile de materie primă livrată de altul, în situaţia în care este doar ţară tranzitată de diferite conducte. Este de fapt aplicarea unui principiu juridic al respectării dreptului de proprietate al altuia, deoarece subiectelor de drept le revine obligaţia generală şi impersonală de a respecta dreptul pe care o altă persoană îl are, iar în materia resurselor transportate nu ne vom afla vreodată în situaţia unei posibile uzucapiuni.

România este un stat apropiat geografic de Rusia, acesta fiind – din punct de vedere spaţial – un aspect care nu se poate neglija. Din perspectiva furnizării de energie, lângă noi nu sunt state cu mare potenţial, pentru că nici în Polonia nu s-au început exploatările de gaz de şist, dar nici în largul Ciprului nu s-a ajuns la extracţie. Singura ţară mai apropiată ar fi Azerbaidjan, iar în planul secund apare Libia. Iranul nu este atât de aproape, ţările arabe au aceeaşi problemă a distanţei.

În acelaşi timp, anumite state nu sunt pe lista pozitivă sub aspectul „cu cine e bine să faci afaceri azi, ca să mai poţi exporta în mod consistent mâine”. În acest context, se pare că pentru România ipotezele de lucru rămân cu adevărat doar două: Azerbaidjanul – cu care avem şi un acord numit AGRI – şi Rusia.

În primul caz, situaţia este simplă: se colaborează şi se poate colabora şi mai mult. Compania naţională azeră SOCAR este prezentă la noi, iar acest lucru nu sperie pe nimeni. Faptul că ambele părţi doresc sporirea colaborării – ceea ce înseamnă că benzinăriile pot fi urmate şi de alţi paşi – nu poate decât să confirme o relaţie pozitivă între cele două ţări, şi nu se poate nega că România nu caută cu adevărat relaţii normale şi constructive cu fiecare stat legitim din lume.

De fapt, trebuie să recunoaştem că România nu este cea mai mică ţară din Europa, sub aspectul suprafeţei şi a numărului de locuitori, ceea ce trebuie să o facă atractivă pentru orice investitor preocupat să îşi sporească profiturile. România a demonstrat nu o dată o capacitate substanţială de absorbţie pentru produsele economiei altor ţări, ceea ce se va repeta cu siguranţă şi în acest sector de activitate. În plus, o ofertă mai mare de produse aduce concurenţa, ceea ce se traduce prin preţuri mai bune, servicii mai bune, şi, în final, câştig pentru toate părţile implicate.

De aceea, noi trebuie să fim conştienţi că o atitudine de respingere a accesului pe piaţa internă a diferiţilor actori economici este păguboasă din start, deoarece ne privează de concurenţă, adică, de calitate a serviciilor oferite de aceştia. În lipsa prezenţei mai multor actori pe o piaţă naţională, se instalează fie monopolul, fie cartelurile, ceea ce nu aduce deloc un profit economiei naţionale şi cetăţenilor români.

De aceea, propun să facem o scurtă analiză a unei intrări a Gazprom în România. Ea este necesară, deoarece nu se poate accepta sau respinge apriori această ipoteză. Benzinăria pe care Gazprom o are în România este mult prea puţin în raport de potenţialul de comerţ corect şi pragmatic ce se poate face între România şi Rusia.

Mai întâi, trebuie să relevăm faptul că specificul analizelor româneşti nu este segmentarea, ci, dimpotrivă, viziunea integratoare. Astfel, românii nu vor analiza doar intrarea Gazprom pe piaţa internă, ci şi conexiunea naţionalităţii firmei, şi o vor alătura atât Lukoil, cât şi altor investiţii ruse din ţară.

Faptul acesta se va traduce pe de-o parte într-o anumită neîncredere, deoarece sunt unele investiţii ruse care nu au reuşit să aducă profitul social dorit, şi de aici, creşterea neîncrederii în calitatea investiţiei venită de la Moscova – în general.

În plus, se va analiza situaţia proporţionalităţii, deoarece Gazprom + Lukoil vor însemna înfiinţarea celei mai puternice asocieri informale de pe piaţa românească, din orice sector, iar acest lucru nu va fi văzut cu ochi buni de prea mulţi. Mai mult, duo-ului rusesc i se poate alătură, conform mai multor informaţii din piaţă, OMW, companie suspectată de multe ori de apropiere de interesele Rusiei, ceea ce se poate extinde şi la o a patra companie, Moll (Ungaria).

Este de asemenea recunoscut că standardele de mediu ale companiilor ruse nu sunt la nivelul celor cerute în UE, şi de aici apar alte probleme – a se vedea investiţia Lukoil în Ploieşti.

Toate acestea nu construiesc o ipoteză plăcută pentru noi, ceea ce ar speria pe câte unii. Totuşi, noi ştim că există în această ţară oameni curajoşi, care sunt capabili să săpunească preşedinţi şi prim-miniştri ai statelor UE şi sunt siguri că nu ar avea ezitări să-l certe pe Alexei Miller or Dmitri Medvedev. Totuşi, de Vladimir Vladimirovici nu cred că se vor lua, dar cine ştie?

Şi totuşi! Acum câteva săptămâni, o ştire spunea ca directoarea OMV-Petrom a mers la Guvern pentru a face lobby / protesta împotriva pătrunderii Gazprom pe piaţa românească, care se face venind din Serbia. Apare deci întrebarea: de ce se tem de concurenţa pe care gigantul rus l-ar face, doar sunt cei mai puternici de pe piaţă?
 

<b><i>Aici, vom intra în poarta dedicată avantajelor posibilei prezenţei Gazprom în România</i></b>   

În primul rând, nu vor fi probleme cu aprovizionarea.

În al doilea rând, dacă doreşte cotă de piaţă, va trebui să intre cu un preţ mai scăzut decât al altor companii, ceea ce le va determina şi pe acestea să scadă preţul. 

Gazprom mai înseamnă şi o altă atitudine a Rusiei faţă de statul român şi politica sa. În fapt, prezenţa mai puternică a acestei companii în România ar putea duce la diferite schimbări în traseele de conducte – South Stream, spre exemplu – dar şi posibile alte contacte apropiate, care ar dezvolta mai spre cald relaţia foarte îngheţată dintre cele mai mari ţări ortodoxe. Acest lucru se poate traduce şi într-un alt preţ al petrolului şi gazului importat, şi ar mai putea însemna pentru firmele româneşti că anumite obstacole ce le-ar putea întâmpina azi pe piaţa rusă, mâine nu vor mai fi atât de aspre.

În plus, dacă Gazprom intră pe piaţa românească, va fi un semnal şi faţă de alţi actori energetici de forţă, care îşi vor dori să intre la noi: BP, Chevron, Total, Exxon Mobile etc. Loc este pentru toate aceste 5 companii, şi încă şi pentru altele.

Mai mult, intrarea Gazprom în România va însemna şi o altă privire aruncată concomitent din alte capitale către Bucureşti şi Moscova. Iar printre aceste capitale sau oraşe vom regăsi şi Kievul, şi Budapesta, şi Chişinăul, de-un exemplu.

Gazprom reprezintă mult pentru Rusia şi, cum nu trebuie să ne temem de nimeni, nici măcar de Bau-Bau, nici de Gazprom în sine nu trebuie să ne temem. Mai frică să ne fie de nişte contracte negociate prost, decât de apariţia unui gigant economic, care poate să îşi susţină singur proiectele de dezvoltare, atât pe timp mediu, cât şi lung.

De aceea, la o posibilă masă a politicienilor şi actorilor economici interesaţi şi implicaţi în zona energetică, eu aş ridica două degete şi aş striga: „Chelner! Un Gazprom! Mare!” 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite