Rusia

articolul anterior articolul urmator

Comisia Europeană, despre alegerile parlamentare din Rusia: Scrutinul a avut loc într-o „atmosferă de intimidare”

9
20 Sep 2021 16:38:56
Autor: Ion Gaidau
Alegeri Rusia FOTO EPA-EFE
Alegeri Rusia FOTO EPA-EFE

Alegerile parlamentare din Rusia au avut loc într-o „atmosferă de intimidare”, a apreciat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Ceea ce am văzut în cazul Rusiei în ultimele zile este că aceste alegeri au avut loc într-o atmosferă de intimidare a vocilor critice şi independente”, a declarat luni Peter Stano, purtătorul de cuvânt al Înaltului Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Securitate.

Întrebat dacă UE va recunoaşte rezultatul acestui scrutin, Stano a evitat să se pronunţe în acest sens, precizând că acest lucru ţine de competenţa statelor membre.

Guvernul german s-a declarat la rândul său îngrijorat de informaţiile cu privire la neregularităţi şi fraude formulate de observatori independenţi şi opozanţi ruşi.

„Acuzaţiile trebuie luate în serios şi clarificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, citat de DPA.

Oficialul german a denunţat „presiunea” exercitată de regimul aflat la putere în Rusia „asupra opoziţiei şi societăţii civile”. Potrivit lui Seibert, această presiune, „în creştere” înainte de alegeri, „a condus la o pierdere a diversităţii sociale şi participării democratice”.

În Rusia, opoziţia denunţă un scrutin marcat de fraude şi neregularităţi, constatate inclusiv în cadrul votului electronic.

Organizaţia Golos a descoperit mii de nereguli la nivel naţional, în timp ce echipa opozantului Aleksei Navalnîi, încarcerat înainte de campania electorală, vorbeşte despre „cele mai murdare” alegeri din ultimii ani.

De cealaltă parte, Kremlinul susţine că alegerile au fost „libere şi corecte”.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, s-a declarat mulţumit de rezultatul obţinut de partidul Rusia Unită. „Partidul a avut obiectivul de a-şi apăra poziţia de lider. Acest obiectiv a fost cu siguranţă îndeplinit”, a spus reprezentantul Kremlinului.

După numărarea a 99,7% din voturi, Rusia Unită este dată câştigătoare cu 49,8% din voturi. Partidul Comunist se situează pe locul doi, cu 19% din voturi. Alte trei partide au acces în Duma de Stat, şi anume Partidul Liberal Democrat (LDPR) al ultranaţionalistului Vladimir Jirinovski, cu 7,5%, social-democraţii din Rusia Justă, cu 7,4%, precum şi formaţiunea politică recent înfiinţată „Oameni noi”, cu 5,3%.

Scrutinul parlamentar din Rusia, desfăşurat de vineri până duminică, a avut loc fără o opoziţie reală. Înainte de alegeri, Kremlinul a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a elimina de pe buletinele de vot candidaţii incomozi, mai ales pe cei ai taberei lui Aleksei Navalnîi.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

9 Comentarii

mihai radu
20.09.2021, 17:29:21

Așa va fi și după decesul lui Putin,fiindcă el va pleca numai prin deces,sistemul este rodat și funcționează,nu vă faceți iluzii !

+8 (8 voturi)
Nerod
20.09.2021, 21:30:05

Niciodata nazistii nu veti avea drept la vot in Rusia

-2 (2 voturi)
m wakki
20.09.2021, 17:53:03

ce fel de alegeri sunt alea în care unul dintre candidați hotărăște dinainte care dintre ceilalți candidați are voie să candideze și care nu ? Comisia Europeană se dovedește o marionetă de cârpe, din nou

+8 (8 voturi)
Nerod
20.09.2021, 21:32:06

m wakki "ce fel de alegeri sunt alea în care unul dintre candidați hotărăște dinainte care dintre ceilalți candidați are voie să candideze și care nu ?" Se numesc alegeri libere in care teroristii si trolii nu au acces .

-2 (2 voturi)
Nerod
20.09.2021, 21:28:24

"Scrutinul parlamentar din Rusia, desfăşurat de vineri până duminică, a avut loc fără o opoziţie reală." De ce opozitie la Democratie vorbesti Fritz ? Nazismul este interzis in Rusia

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (9)

Modifică Setările