Compania rusă de stat Rosneft a preluat o parte a imperiului petrolier al familiei Rockefeller

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania Rosneft a fost declarată cea mai mare companie petrolieră din lume
Compania Rosneft a fost declarată cea mai mare companie petrolieră din lume

Compania de stat Rosneft a anunţat preluarea activelor şi contractelor petroliere deţinute de compania financiară Morgan Stanley. Această preluare poate fi considerată un succes extraordinar al statului rus în procesul extinderii influenţei în piaţa globală a petrolului.

Morgan Stanley, compania financiară asociată cu familia Rockefeller după ce clanul Morgan şi-a pierdut influenţa şi activele de odinioară, a confirmat vânzarea întregii structuri care se ocupă de extracţia, transportul şi vânzarea petrolului. În posesia Rosneft au trecut sute de nave petroliere, capacităţi de stocare amplasate în toate porturile-cheie ale globului şi sute de traderi, notează Vocea Rusiei

Cel mai important aspect al tranzacţiei constă în faptul că Rosneft a „moştenit” de la Morgan Stanley sute de contracte de cumpărare a petrolului din diverse ţări. Contractele la care au muncit bancherii şi finanţiştii americani, multe dintre ele fiind „preferenţiale”, acum au ajuns în posesia companiei de stat din Rusia.

Înainte de achiziţie, Rosneft fusese declarată cea mai mare companie petrolieră din lume, surclasând în ratingul „Forbes“ compania americană Exxon Mobile.  „Financial Times“ scrie că Rosneft va avea o prezenţă masivă nu doar în domeniul producţiei, dar şi în domeniul tranzacţionării petrolului, intrând în concurenţă cu companii precum British Petroleum sau Glencore.
 

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite