Continuă nestingherită odiseea regiunilor separatiste care vor alipirea la Rusia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rus

Procesul pare să continue şi să prindă viteză, deschizând noi perspective pentru înţelegerea unei mişcări strategice ruseşti începută mai demult şi căreia, din nefericire, occidentalii nu i-au acordat importanţa necesară, considerând-o marginală şi lipsită de sorţi de izbândă.

Cu toate astea, era vorba despre un proces care se dezvolta constant în logica proprie gândirii post-imperiale propusă de unii programatori politici de la Kremlin, răspunzând în mod direct nostalgiei ofensive afirmate a Preşedintelui Putin, cel pentru care prăbuşirea URSS a reprezentat catastrofa majoră a istoriei moderne a Rusiei.

Prima etapă a mişcării de reconstrucţie a constituit-o deschiderea unor conflicte transformate în „războaiele îngheţate” care, în ani, au dus la stabilizarea unei situaţii dintre cele mai stranii, „scenariul Transnistria”, spre exemplu, cu regiuni întregi practic scoase de sub autoritatea centrală a statului din care teoretic încă făceau parte, devotate integral Moscovei, clădind treptat o nouă ordine de stat în stat, absolut indiferente la reacţiile internaţionale, bine ascunse şi protejate de scutul rusesc. Regiunile respective au căpătat destul de rapid îndestulă forţă încât undele dintre ele să treacă la a doua etapă, cea a auto-proclamării independenţei, aşa cum s-a întâmplat în cazul celor două entităţi din Ucraina, Lugansk şi Doneţk. Etapa respectivă a fost completată prin recunoaşterea diplomatică oferită de Federaţia Rusă, ceea ce le-a permis să deschidă intrarea în etapa a patra, adică organizarea de referendumuri pentru alipirea la Rusia, marele obiectiv strategic urmărit acum de armata rusă în Ucraina prin ocuparea şi securizarea întregii regiuni Donbas.

Exact această perspectivă apare acum şi în altă zonă cu uriaşă importanţă strategică, Osetia de Sud, punct central în regiunea super-nevralgică a Caucazului şi element component în orice raţionament de securitate privind reţelele de transport prezente şi viitoare, implicând interese geostrategice prioritare pentru câteva super-puteri, cheie care poate închide oricând coridoarele existente sau de perspectivă din cadrul proiectelor transasiatice, inclusiv în ce priveşte aderarea viitoare a unor ţări din regiune la NATO şi la UE.

Rus

Poate recunoaşteţi, măcar dumneavoastră dacă la noi nimeni dintre autorităţile competente nu-şi manifestă interesul, faptul că există o paradigmă riguros respectată: Rusia a recunoscut Osetia de Sud ca stat independent după războiului din 2008 împotriva Georgiei şi acolo, ca şi în Abhazia, există staţionaţi în permanenţă soldaţi ruşi. Iar unităţile armatei locale sunt integrate acum în armata Federaţiei Ruse, ca urmare a unui acord încheiat pe 31 mai 2017 între ministerul rus al Apărării şi cel din Osetia de Sud. 

Rus

Noutatea de acum este că Anatolii Bibilov (foto), şeful administraţiei din Osetia de Sud a spus că doreşte, exact precum colegul său de aspiraţii din Lugansk, să organizeze un referendum pentru a supune la vot integrarea deplină în Federaţia Rusă, reunindu-se astfel cu Republica Rusă din Osetia de Nord. Chestiunea organizatorică va fi „destul de uşor de organizat” în condiţiile în care el însuşi declară că „unificarea cu Rusia reprezintă obiectivul nostru strategic, aspiraţia poporului nostru şi în acest sens ne vom îndrepta. Vom lua toate măsurile legale şi cât mai rapid Republica Osetia de Sud va face parte din Patra Mamă, Rusia”.

Este limpede că acest tip de mişcări reprezintă nu doar mici accidente locale, tensiuni locale exploatate cu o veche ştiinţă de lucru de tehnicienii Kremlinului, ci răspund unei încercări de reorganizare treptată a spaţiului post-sovietic în corelare cu noile culoare asiatice devenite posibile prin investiţiile enorme făcute de China în traseele principale şi secundare ale Noului Drum al Mătăsii în condiţiile în care, treptat dar sigur, americanii şi-au retras prezenţa odinioară preponderentă în regiunea Orientului apropiat şi Asiei Centrale. Rusia deschide acum oportunitatea securizării investiţiilor în spaţiile ultra-sensibile ale zonei Caucazului şi Mării Negre, unul dintre punctele finale ale traseului continental al parcursului chinezesc, alături de cel care se lucrează acum intens pe direcţia Iran-Irak înspre Mediterana, imediat după ce va fi semnat Acordul nuclear cu Iranul. Adică exact ce s-a discutat în aceste zile, continuând revalorizarea strategică a Afganistanului, punctul central ales pentru conexiunea nord-sud între Rusia şi mările calde, cât şi Est-Vest, între China şi ţările care-i stabilizează deschiderile înspre Europa şi Africa.

Dar, dincolo de asta, în primul rând, importanţa mesajului care soseşte acum din Osetia de Sud este acela că începe să funcţioneze şi să se răspândească precedentul administrativ creat în Donbas dublat de mesajul dat de invazia rusă în sprijinul republicilor separatiste. Este un modus operandi care, în opinia mea, sancţionează lipsa de atenţie a occidentalilor, mult prea convinşi că nimic nu poate schimba fundamental aranjamentele de securitate existente în regiune şi care garantau o bază largă de aprovizionare ieftină şi sigură tocmai din cauza fărâmiţării extreme a intereselor şi ambiţiilor naţionale, cultivate cu atenţie pentru a prelungi cât se poate de mult haosul lăsat în spate de aranjamentele occidentale de împărţire în Protectorate a Orientului Apropiat, vezi Tratatul Sykes-Picot cu urmările sale dezastruoase resimţite până azi.

Acum, pe această zonă, au ajuns să se confrunte din nou interesele super-puterilor care anunţă că urmăresc fiecare impunerea unei proprii Noi Ordini Mondiale, cu SUA pe de o parte şi, de cealaltă parte, China şi Rusia ca exponente ale ţărilor din BRICS şi Organizaţiei de cooperare de la Shanghai. Nu e vorba acum despre Ucraina, cred că miza este realmente altundeva, e mult mai importantă deoarece vizează stabilirea noii linii de frontieră între cele două lumi şi delimitarea zonelor de influenţă specifice. Context în care mişcările de alipire la Rusia a zonelor strategice de control pentru Crimeea, Lugansk sau Osetia de Sud pot să fie exemplificări ale marii operaţiuni de securizare a ceea ce vor fi zonele unde vor fi instalate instalaţiile de apărare care să asigure securitatea zonelor economice vitale.

Discuţia de fond care a început acum este cea privind dependenţa de supravieţuire pe care o au un număr din ce în ce mai mare de ţări mici şi mijlocii, din acest moment chiar şi undele dintre cele industrializate, de resursele garantate militar ale Noilor Protectori care definesc toate jocurile şi îşi vor impune condiţiile, după ce vor anunţa preţul pentru această protecţie care este şi costisitoare şi deloc uşor de păstrat dacă n-ai ce oferi.

Rus

Întrebarea pentru viitorul imediat este, uitându-ne pe harta „conflictelor îngheţate” din spaţiul post-sovietic, dacă putem intui corect cine urmează pe listă şi cu ce consecinţe.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite