Cum îl convingem pe Putin să (nu?) invadeze Ucraina
0
Dacă vrei să zbori în Crimeea, trebuie să găseşti musai o escală undeva prin Rusia. Şi invers: pentru 2,5 milioane de oameni care stau acolo nu există zbor direct către nici o altă parte a lumii, pentru că peninsula – vezi bine! – este supusă sancţiunilor. De ce este sancţionată? Pentru că a fost ocupată de Rusia…
Bun, dar Rusia a fost sancţionată în felul ăsta? Nici vorbă! De la Moscova poţi să zbori bine-mersi la Londra, Paris, Berlin, New-York, Bucureşti şi cam oriunde există destulă cerere cât să umple un avion. Da, a fost sancţionată şi Rusia dar mai căldicel aşa… nu mai are voie să importe carne de struţ şi brânză Camembert.
Ar fi fost de bun simţ ca după ce în 2014 Rusia a încălcat rosolan ordinea internaţională răspunsul să fie pe măsură: nu război, că nu-i nimeni nebun, dar sancţiuni substanţiale, pe termen nedefinit: de exemplu, dacă nu înţelegeţi să vă comportaţi ca în secolul XXI, nici avioanele care decolează de pe aeroporturile voastre n-au ce căuta să aterizeze pe aeroporturile noastre, până când faceţi lucrurile la fel cum au fost. Cu Crimeea s-a putut, cu Rusia nici nu s-a pus problema.
Poate vă mai iau nemţii gazele sau băncile de toate naţiile banii murdari… aşa, în silă, o vreme cât nu se pot descurca fără ei, dar măcar zborurile – doar cu escală pe unde găsiţi iar dacă mai faceţi d-astea, nici cu aia.
Astea sunt fapte, restul vorbe.
De partea cealaltă – concluzia: Crimeea a fost nesperat de ieftină. Камамбер facem şi noi… ba chiar dacă interziceam importul din proprie iniţiativă luam sancţiuni de la OMC.
Deci e în stare Putin să atace Ucraina?
Răspunsul foarte scurt: da, fără să clipească!
Vrea să o facă?
Răspunsul scurt: probabil că încă nu ştie nici el sigur, mai degrabă nu, dar de ce să excludă complet scenariul?
Ce ar trebui să se întâmple?
Răspunsul puţin mai lung: să ajungă la concluzia că beneficiile sunt substanţiale iar costurile suportabile.
Partea cu beneficiile oscilează într-o plajă destul de mică. Nu sunt tocmai mari dar nici de neglijat. O bună parte din ele le-a obţinut deja cu resurse minime, e de discutat cât a mai rămas de luat.
Când e vorba de costuri, încă nu e clar. Din păcate însă, semnalele pe care le-a căpătat până acum sunt „încurajatoare”. Dincolo de vorbe, faptele:
Un fapt este declaraţia de la cel mai înalt nivel al NATO că nu va interveni cu trupe. Era de la sine înţeles că nu o va face, dar… sunt vorbe care pur şi simplu nu trebuie vreodată rostite. Pentru ucraineni este un semnal de abandon, dărâmător pentru moral. Diplomaţia românească a reuşit să formuleze, de data asta, într-un mod mult mai abil – nici chiar da, nici tocmai nu: „Niciun cetăţean român nu trebuie să se teamă de o implicare a României într-un conflict militar, pentru că acest lucru nu se va întâmpla”. De altfel, cumva surprinzător, România a avut o abordare decentă, inclusiv sau mai ales prin tăceri şi absenţe.
Alt fapt este golirea ambasadelor de la Kiev. În condiţiile în care un potenţial atac, chiar şi cu 100-200 de mii de soldaţi, este calibrat mai degrabă pentru o incursiune în regiunile separatiste, nu pentru o invazie la scară mare (totuşi Ucraina are trupe mai multe de atât) şi chiar şi aşa avansul ar dura totuşi măcar câteva zile, de ce să dai semnalul că ai luat totul ca pe un fapt împlinit? Asta, din nou, nu face decât să şubrezească moralul unei naţiuni şi să-i grăbească colapsul economic.
Anunţul iminentei invazii de pe 16 februarie la ce oră fixă o fi fost e mai greu de comentat, în lipsă de informaţii… E vreo isterie gratuită? E un plan genial de a-l trola pe Putin? Sau „strategie de intelligence”, cum i s-a mai zis? A fost oare singura cale de a evita un atac care altfel chiar s-ar fi întâmplat atunci? Pentru că în ultimul caz, chiar s-ar putea găsi justificări. Pentru cei care au lansat duda, nu şi pentru ziariştii care le-au ţinut acompaniamentul, că treaba lor e alta în mod normal.
Deci intră sau nu? Acum, pare să aştepte un mesaj de genul: Bagă-te Vlade, că nu păţeşti mare lucru… te scoatem din Swift, că ceva trebuie să facem, o să plătească oligarhii tăi comisioane mai mari la spălarea de bani, peste Ocean lumea se strânge în jurul steagului că a ajuns Biden cu approval rate mai rău ca Trump, cu gazele vedem mai încolo cum o scoatem la capăt; toată lumea câştigă… chiar vrei să primeşti totul fără să mişti un deget?
Vlad: Ar fi excelent… Mă mai gândesc!
De a ajuns comicul de preşedinte al Ucrainei să pară cel mai serios personaj din toată comedia asta, oricât încearcă el să-şi şadă în rol.
Problema: De la Londra, Paris sau Berlin, că Rusia se termină la Novorossiisk, la Sevastopol sau la Odesa e tot una. De la Washington, toate sunt la Marea Neagră şi asta e tot ce contează. De la Sulina însă, distanţa s-a înjumătăţit o dată în 2014 şi s-ar înjumătăţi din nou.
Abia pentru vecini – Polonia, Slovacia, Ungaria, România – stabilitatea Ucrainei este o miză reală de securitate iar pentru România mai mult decât pentru oricare: ultimul lucru de care avem nevoie e un vecin cu armată de un milion de oameni. Cu tot respectul şi decenţa faţă de poporul rus şi cu atât cât reuşesc să capete liderii lui, fără isterie, fără ură – dar cu cât mai departe cu atât mai bine!
Fie şi numai vecinătatea directă e pustiitoare, nu trebuie să te invadeze efectiv, cum s-a văzut în Ucraina. Eşti ţară de frontieră, aproape de estul sălbatic, la cheremul unui vecin impredictibil care reuşeşte cumva să facă ce vrea, când vrea – la extrem chiar şi propria brânză cu mucegai.
Şi de ce ar conta toate lucrurile astea, când oricum nu luăm noi deciziile? Ce-i drept, nu prea contează, putem să fluturăm bine-mersi agenda fiecăruia dintre aliaţi sau a tuturor că tot aia se va întâmpla. Sau putem să dăm cărţile pe faţă şi, împreună cu Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia – singurele ţări NATO care nu au motive să joace la ambele capete – să propunem sancţiuni reale în caz de Doamne-fereşte: cum e de exemplu cea cu tăierea culoarelor de zbor. Şi s-or mai găsi două-trei la fel de convingătoare.
N-o să capete „consens”, cel mai probabil, dar măcar se limpezesc apele.
---
Update / ultima oră: Iată că au fost anunţate „sancţiunile”: „În principiu, Rusiei i se va tăia accesul la pieţele financiare internaţionale” plus sistarea exporturilor pentru „toate bunurile pe care le producem şi de care Rusia are nevoie urgentă pentru a-şi moderniza şi diversifica economia”. Dacă nici la aşa chilipir Putin nu invadează, înseamnă că toată lumea a pierdut vremea degeaba.
---
Se încarcă comentariile...
