De ce Kremlinul ignoră „inima“ protestelor generate de condamnarea lui Alexei Navalny?
0
Consecvenţa lui Putin de a nu face concesii opoziţiei - atâta cât mai este aceasta - în general şi sprijinitorilor motivaţi ai lui Alexei Navalny, în mod special, nu a slăbit puterea actuală de la Moscova, ci a întărit capacitatea acesteia de a face demonstraţii de forţă, prin recurgerea la acţiunile detaşamentelor de poliţie cu dotare cvasi-militară, cuvântul de ordine fiind dispersarea manifestanţilor spre intimidarea celor rămaşi în case.
În decembrie 1989, la Bucureşti se vorbea de... huligani şi provocatori. Acum, în februarie 2021, a reluat exact aceleaşi etichetări taman purtătorul de cuvânt al lui Putin... Deşi represiunea Rusiei împotriva protestelor anti-Kremlin a fost criticată pe larg de SUA şi Europa, Peskov a spus că „huliganii şi provocatorii“ au acţionat agresiv faţă de poliţie în timpul protestelor de duminică, a informat Reuters. Cum se întoarce roata istoriei...
De ce rămâne puternic regimul autocratic al lui Vladimir Putin? Pentru că acesta se sprijină pe cele trei componente esenţiale ale menţinerii sale pe fotoliul numărul 1, de la Kremlin: armata, forţele de ordine interioară şi serviciile secrete. Cetăţenii ruşi care sunt încadraţi în cele trei fundamentale instituţii de stat sunt foarte bine remuneraţi, imaginea lor publică este apărată conform necesităţii de a le menţine mentalitatea de învingători, iar cei aflaţi în vârfurile ierarhiilor structurilor mai sus enumerate sunt feriţi de acţiuni de presă menite a le terfeli autoritatea morală, apariţiile lor publice fiind bine gândite, de regulă în preajma sau în prezenţa şefului statului rus, ceea ce le conferă o proiecţie aparte a puterii lor profesionale.
În timp ce Alexei Navalny a mizat pe impresionarea compatrioţilor săi şi a opiniei publice internaţionale, optând conştient pentru o revenire în ţară ce sigur îl ducea la arestarea sa, de către cei mandataţi pentru asta, Vladimir Putin a menţinut recursul său la ceea ce comunitatea de state democratice clamează mai tot timpul: neamestecul în treburile interne, respectarea statului de drept, răspunderea fiecărui cetăţean în faţa instanţei de judecată.
Altfel spus, Alexei Navalny a fost trimis în spatele gratiilor, „ca la carte“, timp în care manifestaţiile au început să semene, pe alocuri, cu cele din Belarus, în sensul interzicerii lor în centrele unor oraşe şi derulării lor în afara localităţilor, prin ample cercuri de tineri ţinându-se simbolic de mână, pe zăpada imaculată, trimiţând cu gândul la o olimpiadă a celor care visează la victorie, dar care sunt condamnaţi încă la gustul amar al înfrângerilor generate de loviturile cu bastoanele poliţiei şi încarcerării temporare în dubele, ulterior, pe timp mai mare, în centrele de detenţie ale forţelor de menţinere a ordinii dictatoriale. Dacă la judecarea lui Navalny, jurnaliştii prezenţi erau necesari pentru informarea opiniei publice asupra modului în care a decurs evaluarea conduitei celui revenit de la tratamentul oferit de Germania, este de netrecut cu vederea naivitatea reprezentanţilor mai multor ambasade străine, care au ţinut să fie la tribunal, ca şi cum prin simpla lor înfăţişare ar fi putut intimida pe cei care i-au ordonat judecătorului sentinţa pentru opozantul care îl sfidează public, din nou, pe Putin.
Sigur că în ultimele weekenduri, susţinătorii pro-Navalny au ieşit pe stradă în toată Rusia, pentru a cere eliberarea sa din închisoare. Dar Federaţia Rusă are o populaţie de circa 147.000.000 de locuitori, din care doar câteva zeci de mii, majoritatea tineri, au ieşit la demonstraţiile organizate contra liderului de la Kremlin.
Nu a apărut primul... mort - şi acela mimat, de un tânăr ofiţer al serviciilor secrete cehe, ca la evenimentele din Cehoslovacia, în 1989 -, nici nu s-a recurs la împuşcarea demonstranţilor, de indivizi cu arme ascunse sub scurtele negre, civile, ca în decembrie '89, în România. Dar, la un moment dat, la Sankt Petersburg, un ofiţer şi-a scos pistolul din tocul de piele - în legitimă apărare -, după ce a fost atacat de manifestanţi. Nu a tras cu acesta, dar a putut să se îndepărteze de demonstranţi, fără alte lovituri din partea celor care vroiau libertate, democraţie reală, un stat de drept autentic, nu mimat, tipic unui regim autoritar.
Forţele de menţinere a ordinii interne în Rusia au experienţa decapitării mişcărilor de opoziţie. Astfel, înainte de protestul de duminică, poliţişti au descins în apartamentele unui număr de aliaţi ai lui Navalny, inclusiv la purtătorul de cuvânt Kira Yarmysh şi la politicianul Lyubov Sobol, ambii fiind acum arestaţi la domiciliu.
Este condamnarea liderului opoziţiei Alexei Navalny, la doi ani şi jumătate de închisoare, o lovitură devastatoare pentru mişcarea pro-democraţie din Rusia? Nu. Condamnarea este doar pretextul iniţial al manifestaţiilor, dar mulţi demonstranţi, îndeobşte tineri, au optat pentru proteste pentru că li s-a umplut paharul cu nemulţumirile generate de starea economiei ruse şi de efectele negative asupra locurilor lor de muncă.
În august anul trecut, Navalny a fost otrăvit cu Novichok, un agent nervos extrem de letal care a fost plasat în interiorul chiloţilor săi, o operaţiune atribuită Kremlinului. Îngrijorată de îngrijirile minore pe care Navalny le primea la spitalul rus unde a fost dus pentru prima dată, echipa lui Navalny l-a trimis la Berlin pentru tratament. El a rămas în Germania timp de cinci luni, folosind acel moment şi pentru a-şi numi agresorii, înainte de a se întoarce în Rusia, în ianuarie.
La sfârşitul anului trecut, Kremlinul l-a plasat pe Navalny pe lista de căutări federale a guvernului, susţinând că ar fi evitat autorităţile federale ruseşti, în timp ce se afla în străinătate. Ca parte a unei sentinţe de probă, pentru un caz de aşa zisă delapidare din 2014, Navalny a trebuit să contacteze inspectorii în mod regulat, dar coma iniţială nu i-a permis acest lucru.
La procesul său, Navalny a fost neiertător cu liderul de la Kremlin: „Nu a participat niciodată la dezbateri şi nu a făcut campanie la alegeri. Crima este singurul mod în care ştie să lupte. Va intra în istorie doar ca un otrăvitor“, a spus Navalny despre Putin. „Cer eliberarea imediată şi eliberarea tuturor prizonierilor politici. Nu vă recunosc competenţa aici - este o înşelăciune şi este complet ilegală“, a conchis Navalny înainte de a sugera, cu degetele, o inimă simbolică privind către soţia sa, Yulia, din cuşca de sticlă în care era.
Este posibil ca Navalny să nu-şi petreacă integral pedeapsa în închisoare, deoarece avocatul său, Olga Mikhailova, a declarat, după proces, că intenţionează să facă apel la decizie. Şi în 2013, Navalny a primit o pedeapsă de cinci ani pentru o acuzaţie separată înainte de a fi eliberat doar o zi mai târziu.
Chiar dacă în unele metropole europene se speculează în presă că protestele la nivel naţional, care au avut loc în ultimele weekenduri, declanşate de arestarea lui Navalny, au devenit cel mai grav coşmar al lui Putin, lucrurile nu stau deloc aşa.
Sigur, în peste 100 de localităţi ruseşti nu puţini manifestanţi şi-au exprimat nemulţumirile generate de actualul regim prezidenţial, dar partidul putinist, Rusia Unită, are majoritatea în legislativul federal, iar până la alegerile din septembrie se pot întâmpla multe.
Răscoala pro-democraţie a Rusiei începe şi se termină cu Navalny? Nu. El a devenit un simbol la nivel naţional şi în cancelariile statelor democrate. Dar numeroasele manifestaţii derulate pe întregul teritoriu federal, din Vladivostok, până la Moscova, arată că deja este vorba de o stare de spirit ce nu poate fi anihilată nici de arestările numerose, nici de decizii judecătoreşti aberante. Încă nu se ştie dacă Navalny va fi eliberat mai devreme sau va fi trimis în străinătate, fără drept de revenire în ţară, dar o serie de diplomaţi occidentali cred că el va avea un rol relevant în politica rusă, în special în era... post-Putin. Sfântă naivitate, în anticiparea, prea devreme, a erei menţionate. Putin nu este Boris Nikolaievici Yeltsin, ci expresia unui regim cu mulţi stâlpi ai puterii actuale, personaje cu interese personale trainice şi determinarea de a stopa, cu orice preţ, schimbarea de regim, clamată de demonstanţii ruşi care scandau „Putin este hoţ“.
A vorbi de o distanţare mai mare a puterilor occidentale de Rusia, după condamnarea lui Navalny ţine de uitarea dictonului că viaţa bate filmul. Chiar dacă Angela Merkel a condamnat parodia de proces intentat lui Alexei Navalny, tot ea este cea care a lăudat gazoductul pornit din Rusia, ce va alimenta direct Germania.
Iar preşedintele Franţei a difuzat ieri, pe Twitter, un mesaj în limba rusă, prin care afirmă că „verdictul dat lui Alexei Navalny este unul inacceptabil. Dezacordul politic nu este în niciun caz o infracţiune. Solicităm eliberarea sa imediată. Respectarea drepturilor omului, precum şi a libertăţilor democratice, nu poate face obiectul unei discuţii“. Umor involuntar, pentru că Putin ascultă demersurile telefonice, în acest sens - cum a fost cel al preşedintelui SUA, Joe Biden -, citeşte mesajele difuzate de alţi şefi de state şi de guverne şi pune o terţă persoană oficială să reamintească celor interesaţi necesitatea neamestecului în treburile interne. Ясно! Не? / Clar! Nu?
Nu Navalny este buturuga mică ce va duce la răsturnarea căruţei lui Putin, vorba vine. Ci frustrarea manifestanţilor faţă de scăderea nivelului de trai şi mărirea decalajului perceput între o elită mică, bogată şi cetăţenii de rând. Au crescut preţurile la alimente, fenomen care a determinat guvernul rus să introducă taxe la export pentru unele produse alimentare pentru a le menţine în ţară cu preţuri scăzute. 18.800.000 de ruşi - echivalentul populaţiei de azi a României, fără europenii aflaţi în Basarabia, pământ românesc - trăiesc sub pragul sărăciei şi aceasta este adevărata bombă cu ceas din Rusia de azi.
De ce Kremlinul ignoră „inima“ exigenţelor protestelor generate de arestarea şi condamnarea lui Alexei Navalny? Pentru că nici declaraţiile făcute şi nici sancţiunile anunţate de democraţiile europene consolidate nu îl impresionează pe liderul regimului autoritar rus. Din păcate, nici opoziţia care are drept lider actual pe Alexei Navalny nu a reuşit să identifice alte modalităţi de devoalare publică a nereuşitelor lui Putin, la conducerea Federaţiei Ruse.
Momentan, crivăţul politic rusesc din februarie 2021 a îngheţat speranţele unor schimbări în bine, pe termen scurt, în Rusia. Dar, optimiştii reamintesc pesimiştilor proverbul rusesc: „Nici Moscova n-a fost clădită într-o singură zi.“
Se încarcă comentariile...
