De la Petru cel Mare la Putin - trei veacuri de ambiţii imperiale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru cel Mare, Petru I sau Pyotr Alekseyevich a fost monarh al ţaratului Rusiei şi apoi al Imperiului Rus, din 7 mai / 27 aprilie 1682, până la moartea sa în 1725.
Petru cel Mare, Petru I sau Pyotr Alekseyevich a fost monarh al ţaratului Rusiei şi apoi al Imperiului Rus, din 7 mai / 27 aprilie 1682, până la moartea sa în 1725.

Ceea ce se întâmplă la nord şi est de România ţine de convingerea preşedintelui Federaţiei Ruse că în arealul ex-sovietic deciziile geopolitice se iau doar la Kremlin, iar aplicarea lor este de competenţa structurii militare ruse, un fel de miliţie trimisă să facă ordine acolo unde Moscova consideră că este vorba doar de un război civil.

Place sau nu celor interesaţi de evoluţia confruntărilor pe Frontul de Est, Rusia a blocat practic nordul Mării Negre, a distrus o bună parte din infrastructura ucraineană şi controlează un teritoriu ucrainean echivalent, aproximativ, cu mai mult de jumătate din suprafaţa României. 

Şi dinamica acestui conflict nu se va opri aici. 

Nu în această vară. 

În estul Ucrainei, ceea ce era denumită Zona pentru Operaţiuni Speciale, unde iniţial activau după unele surse 40.000 de militari ucraineni, după altele 30.000, treptat este ocupată de trupele ruseşti, după bombardamente nemiloase, în condiţiile unui raport de forţe tot mai evident în favoarea forţei expediţionare ruse. 

Chiar dacă au fost blamaţi diplomaţii ruşi că au organizat recepţii la ambasadele lor, din diferite ţări, cu ocazia Zilei Rusiei, cert este că aceasta este „considerată a fi o sărbătoare a libertăţii şi a păcii civice”, iar luni 13.06.2022 este sărbătoare legală în toată Rusia. 

În acest context este notabilă afirmaţia secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, care declara, pe 12.06.2022:

"12 iunie 1990 a marcat un pas important în îndeplinirea aspiraţiilor poporului Rusiei pentru libertate, democraţie şi distrugerea barierelor care îl despart de restul lumii.  În această Zi a Rusiei, recunoaştem dorinţele poporului Rusiei, care încă caută – aşa cum au făcut-o în iunie 1990 – libertate şi demnitate, adesea cu mare risc personal".
image

În mod surprinzător, artiştii antirăzboi din Moscova au plasat un steag în afara sediului Statului Major al Forţelor Armate Ruse, pe care scria „Nu este ziua noastră”. 

Dacă este să acordăm atenţie celor anunţate de Ministerul britanic al Apărării, forţa expediţionară rusă din Ucraina are un deficit de efectiv, care va fi parţial soluţionat prin trimiterea a trei batalioane din Rusia pe Frontul de Est. 

Bună gluma.

Asta de vreme ce, oficial, Ucraina are acum sub arme 700.000 de cetăţeni, bărbaţi şi femei, adică aproape de patru ori mai mulţi decât militarii ruşi aflaţi în tranşeele din estul şi sudul ţării atacate în cadrul operaţiunii militare speciale, un război în toată regula, din care lipseşte declaraţia ca atare a Moscovei, aceea de ostilitate armată, public asumată, contra Kievului. 

Destul de ciudată şi puţin explicată de oficialii de la Moscova este această încetineală cu care sunt aduse noi unităţi militare în Ucraina, în condiţiile în care, după cum se ştie, în luna mai, preşedintele Vladimir Putin a semnat o lege care anulează limitele de vârstă pentru recruţii care doresc să se alăture forţelor armate ale Rusiei, permiţând ruşilor de peste 40 de ani şi străinilor de peste 30 de ani ca să se înroleze pentru prima dată. 

Imediat s-au văzut efectele vizuale - incendierea unor centre de recrutare, semn că nu puţini tineri sunt sătui de demagogia ţarului de la Kremlin, de indiferenţa lui faţă de viaţa celor ce îmbracă uniformele militare şi sunt trimişi ca o carne de tun, pe Frontul de Est. 

Carne de tun? 

Kievul suţine că au murit în Ucraina peste 31.000 de militari ruşi, dar Londra, prin ministerul de resort, cel al forţelor armate britanice, apreciază că Rusia a pierdut 15.000 de militari, ceea ce înseamnă, în acest ultim caz, că mai trebuie adăugaţi în jur de 45.000 de răniţi - oricum scoşi din luptă, per total fiind vorba de echivalentul a şase divizii ruse, care nu mai contează în ecuaţia raportului de forţe implicate în bătăliile din Ucraina. 

image

15.000?

În războiul din Afganistan, care a durat de la 24 decembrie 1979, la 15 februarie 1989, au murit 14.453 de militari ruşi.

Dar 15.000 este un reper minor, dacă ne aducem aminte că iniţial 200.000 de militari ruşi au invadat Ucraina, la finele lunii februarie 2022.

În luptele din Donbas, în avansul încet, dar evident al trupelor ruse spre vest se vede superioritatea numerică, dar şi aceea a dotării cu o tehnică de luptă ofensivă adecvată realităţilor câmpurilor de luptă existente la vest de republicile putiniste Donetsk şi Luhansk. 

Este posibil ca în afară de cele 103 batalioane tactice ruseşti, cu efective minimale fiecare de circa 1.000 de militari, să mai fie pe teritoriul Rusiei o rezervă echivalentă cu patru divizii, ceea ce este totuşi puţin. 

Chiar şi în aceste condiţii dificile pentru Ucraina, când pierderea controlului vestului Donbasului pare o chestiune de timp scurt - probabil câteva săptămâni - este prematur să se afirme că aceste succese în teren ale Moscovei îi vor crea avantajul de a dicta Kievului condiţiile păcii. 

Dacă privim la realitatea din teren, cea fără fardul operaţiunilor psihologice de intoxicare a opiniei publice internaţionale, contraofensive ucrainene pot fi organizate, dar fără efectele de amploare scontate, probă fiind şi precizarea că Ucraina pierde între 100 şi 200 de soldaţi pe zi, ceea ce, pe cale de consecinţă, înseamnă - doar teoretic - că mai poate rezista zece ani, în confruntarea militară cu Rusia. 

Problema, pentru cei care deţin puterea la Kiev, îndeosebi a membrilor parlamentului ucrainean este: când vor decide să pună capăt decimării Ucrainei? 

Asta pentru că nu există vreun for sau mecanism internaţional care să poată opri invazia rusă şi nici vreo forţă multinaţională, care ar putea fi introdusă între cele două părţi combatante, sub flamura ONU, cu misiunea de a impune o încetare a focului. 

Putin nu se va opri. 

Doar săptămâna trecută afirma „rolul nostru este să luăm înapoi şi să consolidăm” pământurile istorice ruseşti, pentru că Moscova a considerat de mult Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă.

Faptul că Rusia îşi concentrează toată artileria pe o singură secţiune a liniei frontului, pentru a-şi croi drumul înainte prin aplatizarea a tot ceea ce întâlneşte în cale, aminteşte de campania sovietică contra Germaniei conduse de Hitler, dar şi confirmă dorinţa implicită de a schimba demografia arealurilor ocupate mane militari. 

Iluzia unor occidentali, că Ucraina a urmat o politică de apărare flexibilă este bună pentru micul ecran şi păcălirea celor interesaţi de dinamica Frontului de Est, dar realitatea dură este că Rusia înaintează, încet, dar sigur. 

Victorii tactice ucrainene sunt mediatizate cu tam-tam, dar certitudinele armatei putiniste sunt minimalizate de o manieră infantilă, fiind trecută mai degrabă sub tăcere superioritatea forţei expediţionare ruse la capitolele obuziere grele, lansatoare de rachete şi muniţie. 

Un ziar de peste Ocean vorbea de apropierea situaţiei din Ucraina de ceea ce vedem acum că persistă în peninsula Coreea, unde nordul comunist este despărţit - de mine şi sârmă ghimpată - de sudul capitalist. 

Cu două republici separatiste inventate şi recunoscute de Moscova în Donbas, cu alte două pe cale de a fi proclamate în sudul Ucrainei, Kremlinul pregăteşte de fapt alipirea teritoriilor ocupate de Federaţia Rusă, exact acelea care asigură căile terestre de acces în Crimeea, cel puţin pentru moment. 

Apărătorii localităţii Mykolaiv încă rezistă pe poziţii, cei din Odesa se simt apăraţi de minele plasate în Marea Neagră şi pe plaja sudică, dar la Moscova nu a fost abandonat planul cuceririi întregului litoral nordic ucrainean, ceea ce ar permite conexiunea rapidă, cu multiple consecinţe regionale, cu separatiştii din Transnistria. 

Povestea cu epuizarea armatei ruse de defensiva ucraineană merge la televiziunea din Kiev, dar nu are nicio legătură cu realitatea de pe câmpul de luptă.  Vă mai reamitiţi?  În 1992, Occidentul a răsuflat uşurat la trimiterea de pacificatori, vorba vine, ruşi în Transnistria, teritoriu rămas cap de pod menit a stopa unificarea celor două maluri ale Prutului.  În 2008, Occidentul mai degrabă a închis ochii la intervenţia militară rusă în Georgia, consecinţa fiind şi azi menţinerea Abhaziei şi Osetiei de Sud sub cizme militare ruseşti.  În 2014, administraţia prezidenţială a SUA a protestat, cu o zi înainte, faţă de invadarea probabilă a peninsulei Crimeea, care a doua zi a devenit o nouă realitate şi lucrurile s-au oprit aici.  În 2022, actuala administraţie americană a avertizat Kievul că va urma invazia militară rusă, statele membre ale NATO şi cele ale UE au condamnat agresiunea militară a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, au trimis tot felul de ajutoare ţării agresate, dar teritoriul controlat de Rusia se extinde de la o zi la alta.

Mai nou, riscul unei confruntări nucleare a crescut, ca urmare a războiului din Ucraina, asta în varianta că pe Frontul de Est s-ar putea ajunge la o confruntare directă între trupele ruseşti şi cele ale NATO.

Numai că noile date ale Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI), se referă la luna ianuarie 2022, cea dinaintea invadării Ucrainei de către Rusia. 

Prima armă nucleară trasă de Moscova va determina un răspuns masiv al Alianţei Nord-Atlantice şi efectul ar fi, pentru Putin şi sicofanţii lui, dispariţia statalităţii ruse.  Vladimir Putin este dornic să fie noul Petru cel Mare, monarhul rus din secolul al XVIII-lea, dar asta nu înseamnă că dincolo de teribilismele sale oratorice menite să îi menţină supuşi pe cetăţenii ruşi, nu ştie limitele puterii sale nucleare, bună doar ca agitaţie pur propagandistică, dar lipsită de efecte pozitive, pe termen lung, pentru dictatura de la Moscova. 

Sigur că Vladimir Vladimirovici se poate îmbăta singur cu enunţuri de genul „Petru cel Mare a condus Războiul Nordului timp de 21 de ani. S-ar părea că a luptat cu Suedia, a capturat pământ... nu l-a capturat, l-a returnat”. 

Întrucât Putin tot vorbeşte despre „recuperarea terenurilor”, să-i reamintim că Sankt Petersburg este construit pe teren suedez/finlandez.

image
Păi de mai bine de 21 de ani, el este liderul suprem în Federaţia Rusă şi mai are forţă să conducă, încă două decenii, propria ţară măcinată de efectele unui război de decimare a armatei ucrainene, dar şi a forţei expediţionare trimisă aiurea în Ucraina? 

Sigur că este uşor, de la Londra, din sediul Ministerului britanic al apărării să lauzi forţele ucrainene, care aruncă în aer poduri în timp ce se retrag, forţând trupele ruse să treacă peste râuri. 

Dar realitatea este că maşinăria de război rusă înaintează contrar armamentului modern trimis de state democratice Ucrainei, semn că acesta este folosit te miri unde, doar parţial pentru a stopa ofensiva rusă. 

Rusia finalizează acţiuni temerare, pentru că nu acordă atenţie pierderilor umane, din rândul forţelor proprii şi se bazează pe superioritatea numerică a pieselor de artilerie, pe loviturile cu rachete şi pe bombardamentele aeriene efectuate de avioane ale Forţelor Aeriene ale Federaţiei Ruse. 

După pierderea Mariupolului şi perpectiva cuceririi Severodoneţkului, tot după lupte dure de stradă şi în clădiri, Statul Major al Forţelor Armate Ucrainene trebuie să aibă curajul de a prezenta preşedintelui Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy varianta cea mai neagră a lunilor care urmează. Planul Moscovei este - evident conform unei noi estimări teoretice - ca operaţiunea militară specială să se oprească în luna octombrie 2022, probabil în prima decadă a acesteia, când Vladimir Vladimirovici Putin va împlini 70 de ani.  Sigur, bun orator, Zelenskyy are dreptate când afirmă „Nu Petru cel Mare, nu Lev Tolstoi, ci copiii răniţi şi ucişi în atacurile ruseşti” vor marca evaluarea Rusiei în viitorul imediat.  Dar tot în aceeaşi perioadă de timp Ucraina, ca statalitate, va deveni tot mai mică.

La Washington D.C. şi la Londra se ştiu cantităţile de arme de care are nevoie Ucraina, lista specifică de arme prevăzute pentru artilerie grea, vehicule blindate de luptă, aviaţie, sisteme antiaeriene, sisteme de rachete antitanc şi cât de rapide pot fi livrate acestea, pentru a influenţa calitatea apărării.

Armamentul şi tehnica de luptă trimise Ucrainei, până acum, de unii aliaţi, nu au schimbat major situaţia din teren. 

Duminică, statul major ucrainean a anunţat că generalul Valeri Zalujni, şeful forţelor armate ale Ucrainei, a vorbit cu generalul Mark Milley, cel care conduce armata americană, şi a reiterat cererea pentru mai multe sisteme de artilerie grea. 

Chiar şi dacă se va întâmpla minunea ca acestea să vină într-un timp util, cel mai probabil doar se va opri, pe alocuri, ofensiva militară rusească, dar este greu de crezut - la nivelul evoluţiilor de până acum - că forţa expediţionară trimisă de Moscova se va retrage din Donbas, cum visează preşedintele ucrainean, sau renunţă la teritoriile pe care le controlează în sudul Ucrainei. 

Remember? 

Armata rusă s-a retras din jurul Kievului la ordinul lui Putin, nu în alte circumstanţe. 

Iar într-un interviu acordat presei ucrainene, Serhiy Haidai, guvernatorul Luhansk, a spus că Ucraina este pur şi simplu depăşită de Rusia, "singura problemă din Ucraina este lipsa de artilerie cu rază lungă de acţiune. Dacă ar fi suficientă artilerie şi muniţie pentru aceasta, am respinge artileria inamicului şi pot garanta că armata noastră ar curăţa complet oraşul în două zile". 

Chestia cu "curăţenia" în două zile ţine de dorinţă, nu de putirinţă, din păcate. 

Preşedintele Volodimir Zelenskyy a spus că nimeni nu ştie cât va dura războiul din ţara sa, dar că forţele ucrainene sfidează aşteptările împiedicând trupele ruse să invadeze estul Ucrainei, unde luptele au fost cele mai aprige de câteva săptămâni. 

Sigur că vestul Donbasului mai rezistă o vreme, după cum trei luni au rezistat apărătorii Mariupolului.

Dar ca preşedinte lucid, Zelenskyy este dator să îşi asume realitatea din teren, nu cea dezirabilă.

Zelenskyy declara că, deşi nu se întrevede încheierea războiului, Ucraina ar trebui să facă tot ce poate pentru ca ruşii „să regrete tot ce au făcut şi să răspundă pentru fiecare ucidere şi fiecare lovitură asupra statului nostru frumos”. 

Mobilizatoare cuvinte, dar mai bine de 20% din teritoriul ucrainean a trecut sub ocupaţie militară rusească şi este timpul ca diplomaţia multor state să iasă din expectativă. 

Vorbind la o conferinţă de apărare din Singapore, duminică, ministrul chinez al apărării, generalul Wei Fenghe, a declarat că Beijingul continuă să susţină discuţiile de pace dintre Rusia şi Ucraina şi speră că SUA şi aliaţii săi din NATO au discuţii cu Rusia „pentru a crea condiţiile pentru o încetare a focului timpurie.” 

Wei Fenghe a uitat să precizeze că dialogul dintre Kiev şi Moscova este mort, iar Federaţia Rusă vrea un singur dialog, cu Statele Unite ale Americii, care, probabil, la ora aceasta continuă mai mult pe linia serviciilor de informaţii secrete. 

Şi pentru cei care mai au speranţe în van merită menţionată convorbirea telefonică iniţiată de preşedintele finlandez Sauli Niinistö cu Vladimir Putin, mai ales că în timpul unui interviu acordat la palatul prezidenţial săptămâna trecută, Niinistö afirma: 

„Dacă un rus este supărat, da, fii atent. Dar dacă este calm, fii şi mai atent.” 

Niinistö i-a transmis lui Putin, de asemenea, un „salut” din partea preşedintelui ucrainean Volodymyr Zelensky. „Vrea să-l privească pe Putin ochi în ochi. „Doar noi doi”, cum a spus Zelensky. Putin a refuzat”, spune Niinistö. 

De asemenea, liderul finlandez „a încercat să-l întrebe despre război şi când ar exista vreo posibilitate de încetare a focului sau ceva. Răspunsul lui a fost o poveste lungă pe care o repetă tuturor. Nu foarte constructiv.” 

Şi uite aşa, vom avea parte de o lungă vară geopolitică, deloc constructivă, în care vor muri militari ruşi în Ucraina, militari ucraineni care îşi apără ţara, civili din statul ucrainean datorită bombardamentelor de artilerie, celor efectuate de avioanele militare ale Rusiei şi rafalelor de arme intenţionate sau nu, ale disperaţilor soldaţi tineri ruşi.  Quo vadis, Putin?  Răspunsul este o altă istorie viitoare...
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite