Declaraţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse - Împotriva vărsărilor de sânge, dar fără condamnarea intervenţiei militare a trupelor lui Putin

Mai devreme sau mai târziu, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse vor fi nevoiţi să-şi asume public pe cine au ales dintre Putin şi Hristos.

În şedinţa din 19 martie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a adoptat o Declaraţie în legătură cu situaţia din Ucraina. Influenţa deosebit de puternică pe care o are Patriarhia Moscovei în viaţa socială şi politică a Federaţiei Ruse, cât şi faptul că în conflictul ruso-ucrainean sunt implicate două naţiuni în majoritate creştin-ortodoxe, conferă acestei declaraţii valoarea unei poziţionări oficiale a ierarhiei bisericeşti ortodoxe ruse în raport cu criza din Ucraina şi Crimeea.

Câteva fragmente din textul Declaraţiei:

”Adunaţi la şedinţa Sfântului Sinod, din nou ne adresăm către scumpa inimii noastre Ucraină şi  mărturisim faptul că Biserica Ortodoxă a Ucrainei în permanenţă a chemat şi cheamă la pace şi rugăciuni, fără a se identifica (spre deosebire de un şir de alte organizaţii religioase) cu una din părţi ale confruntării politice. (...) În aceasta constă caracterul ei unic al slujirii sociale, deoarece în Ucraina locuiesc oameni care aparţin la diverse comunităţi etnice, lingvistice şi culturale, având diverse opinii politice. Unii sunt preocupaţi de integrarea maximă în structurile politice, create de statele occidentale. Alţii, din contra, doresc dezvoltarea relaţiilor cu popoarele Rusiei istorice, păstrarea culturii lor autohtone. (...) Biserica, fiind de asupra acestor divergenţe, nu se poate identifica doar cu un singur punct de vedere.

Din contra, Biserica Ortodoxă canonică, care păstrează unitatea cu întreaga Ortodoxie, este unica putere, care în numele păstrării păcii civile poate împăca şi uni oamenii, ce împărtăşesc concepţii diametral opuse. Misiunea Bisericii, datoria sfântă a tuturor copiilor ei e să tindă spre pace pe pământul popoarelor Sfintei Rusii, să cheme la refuzul limbajului urii şi al vrajbei. Indiferent de cele întâmplate în domeniul relaţiilor interstatale, de dezvoltarea contradicţiilor politice – unitatea credinţei şi frăţia oamenilor, care au ieşit din aceeaşi cristelniţă a botezului, nu poate fi eliminată din trecut. Credem că nu va fi eliminată şi din viitorul nostru comun, în care popoarele frăţeşti belarus, rus, ucrainean şi alte popoare trebuie să vieţuiască în pace, dragoste şi solidaritate.

Biserica Ortodoxă Rusă a chemat de nenumărate ori la inadmisibilitatea violenţei, vărsărilor de sânge şi luptelor fratricide pe pământul Ucrainei. Din păcate, nu s-a putut de evitat evenimentele tragice: au murit oameni, mulţi au avut de suferit. De aceea chemăm azi din nou şi din nou pe toţi, cărora le este drag poporul ucrainean şi pacea în Ucraina: violenţa nu trebuie să se mai repete. (...) Este important să fim fideli fundamentului de valori, făurit de Evanghelia lui Hristos şi să înfăptuim eterna lege a lui Dumnezeu nu doar în viaţa noastră privată, dar şi în viaţa popoarelor noastre, în relaţiile dintre ele, care trebuie să rămână frăţeşti chiar şi în vremurile de încercări grele. Fie ca judecata lui Dumnezeu care se înfăptuieşte în istorie asupra fiecărui om şi şi a fiecărui popor, să ne arate truditori destoinici în via lui Hristos, credincioşi adevărului Său şi făcători ai faptelor dragostei Lui.”

Limbajul elegant, diplomatic şi nu în ultimul rând, duhovnicesc folosit în redactarea Declaraţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse poartă cu sine un mesaj complex care se adresează mai multor destinatari.

Principalul destinatar este comunitatea creştin-ortodoxă din Ucraina, divizată în trei Biserici Ortodoxe locale. Patriarhia Moscovei îşi reafirmă prezenţa în viaţa religioasă a Ucrainei, un fapt cu adânci rădăcini istorice şi care nu poate fi negat ori ignorat. Mulţi dintre cetăţenii ucraineni, atât etnici ruşi, cât şi etnici ucraineni, sunt membri ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei subordonată canonic Patriarhiei Moscovei. Către aceştia, dar şi către restul ortodocşilor ucraineni, Biserica Ortodoxă Rusă lansează un apel la încetarea violenţelor, a luptelor fraticide, dar şi la păstrarea culturii lor autohtone în cadrul marelui areal al ”Sfintei Rusii”, al ”Rusiei istorice” - subtilă trimitere la Rusia Kieveană şi la tot ceea ce a reprezentat de-a lungul istoriei apartenenţa Ucrainei la Rusia.

Un mesaj care va fi eficient doar în măsura în care ierarhii şi preoţii ucraineni subordonaţi canonic Patriarhiei Moscovei vor acţiona ca atare, însă fără a se transforma în ”agenţi de influenţă” şi susţinători ai acţiunilor militare ordonate de Preşedintele Putin.

Un alt destinatar al mesajului Bisericii Ortodoxe Ruse este Europa Occidentală, mai exact acele organizaţii religioase care făţiş şi necondiţionat au acceptat să devină instrumente ale propagandei occidentale şi au susţinut public atât protestele de stradă împotriva regimului corupt al fostului preşedinte Ianukovici, cât şi procesul de migrare a Ucrainei spre sfera de influenţă a Uniunii Europene şi a NATO. Implicarea unor lideri religioşi ucraneni în promovarea intereselor occidentale în luptele politice din Ucraina nu este pe placul Patriarhiei Moscovei, care vede în aceasta o intruziune într-un teritoriu pe care întotdeauna l-a considerat parte a autorităţii sale canonice.

Diplomaţia bisericească a Patriarhiei Moscovei este una de mare succes şi se caracterizează prin discreţie, persuasiune şi folosirea eficientă a resurselor oferite de context. De secole, Patriarhia Moscovei s-a manifestat sau măcar a oferit imaginea de ”A Treia Romă”, de putere ecleziastică şi duhovnicească păstrătoare a unei credinţe ortodoxe curate, gata să înfrunte curajos ”ispitele diavoleşti” venite dinspre Occidentul catolic şi protestant, înlocuit acum de U.E., FMI, NATO etc. Totuşi, de peste două decenii, Patriarhia Moscovei s-a angajat într-un dialog permanent şi susţinut cu Occidentul şi în special, cu Uniunea Europeană. Patriarhul Kiril deţine o mare experienţă în diplomaţie, coordonând încă din 1989 Departamentul pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, iar la Bruxelles funcţionează din 2002 o foarte dinamică şi eficientă Reprezentanţă a Bisericii Ortodoxe Ruse pe lângă Instituţiile Europene. Din această perspectivă trebuie evaluate acţiunile diplomatice şi declaraţiile publice ale Patriarhiei Moscovei care vizează relaţiile cu Europa Occidentală.

În context, e bine să mai reamintim un fapt pe cât de ignorat, pe atât de important pentru înţelegerea acţiunilor diplomatice ale Bisericii Ortodoxe Ruse, anume influenţa crescândă a acestei Biserici asupra comunităţilor ortodoxe din Europa. Mulţi, tot mai mulţi dintre creştinii şi clericii ortodocşi din Estul Europei şi Balcani, privesc de ceva vreme cu un interes sporit spre Patriarhia Moscovei, nemulţumiţi fiind de slăbiciunea manifestată de ierarhia Bisericilor naţionale în relaţiile cu clasa politică locală, de decăderea tot mai vizibilă a vieţii duhovniceşti în comunităţile lor ori de lipsa de reacţie eficientă a Bisericii naţionale în care sunt membri la provocările anticreştine pe care Uniunea Europeană le lansează prin promovarea drepturilor minorităţilor sexuale, a liberalizării avortului etc. Patriarhia Moscovei cunoaşte această stare de spirit şi oriunde are posibilitatea să intervină, o încurajează.

Dornic să nu se compromită prin susţinerea făţişă a intervenţiei militare ruseşti în Ucraina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a adoptat, prin urmare, limbajul diplomatic care permite ca o frază bine meşteşugită să transmită mesajul pe care l-ar conţine zeci de pagini.

Vorbind despre mesajul aflat dincolo de textul Declaraţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, mai spunem că un alt destinatar este însuşi Preşedintele Putin.

Dacă Patriarhia Moscovei nu s-a opus intervenţiei militare în Crimeea, ba într-o anumită măsură chiar a susţinut-o, din perspectiva refacerii ”Rusiei istorice”, escaladarea violenţelor şi posibile alte acţiuni militare ruseşti în zonă pe care le-ar putea ordona Preşedintele Putin nu sunt pe placul ierarhilor ortodocşi ruşi. Anexarea Crimeei, susţinută de populaţia locală şi acceptată de cancelariile occidentale, conştiente de slăbiciunea lor, nu este amintită în Declaraţia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. Totuşi, accentul pus pe condamnarea violenţelor şi apelul repetat la încetarea acestora sunt semne că o ofensivă militară lansată de Preşedintele Putin în alte teritorii din spaţiul ucrainean şi nu numai, poate provoca o reacţie critică a Patriarhiei Moscovei.

Susţinerea necondiţionată a unei ofensive militare şi violente de refacere a Imperiului Rus, poate să reprezinte pentru Biserica Ortodoxă Rusă nu doar un cumplit eşec duhovnicesc, o teribilă cădere în erezia filetismului, ci să provoace mai ales o erodare vertiginoasă a imaginii ei în lumea ortodoxă, o izolare a sa din partea celorlalte Biserici Ortodoxe şi pierderea simpatiei a numeroşi ortodocşi europeni. Mai devreme sau mai târziu, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse vor fi nevoiţi să-şi asume public pe cine au ales dintre Putin şi Hristos. Citind textul Declaraţiei, avem convingerea că ierarhii ortodocşi ruşi au ales să-L urmeze pe Hristos.