Delirul lui Vladislav Surkov, fosta „eminenţă cenuşie“ a lui Putin: Ucraina nu există, iar ucrainenii sunt „haholi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladislav Surkov, fost consilier al lui Vladimir Putin
Vladislav Surkov, fost consilier al lui Vladimir Putin

Vladislav Surkov, fostul consilier al lui Vladimir Putin, a declarat că nu există o ţară, Ucraina, iar a te declara ucrainean este o „dereglare mintală specifică”.

„Ucraina nu există. Există ucrainitate. Adică o dereglare mintală specifică. Aceasta este o predilecţie pentru etnografie dusă la extremă. Este vorba despre o istorie locală sângeroasă. O confuzie în loc de stat. Există borş, Bandera, dar nu şi naţiune. Există şi o broşură „Samostiinaia Ukraina” (un tratat despre Ucraina ca stat independent de Rusia), dar nu există Ucraina. E alta întrebarea care se pune: Ucraina nu mai există sau deocamdată nu există”, a spus Surkov.

Acesta a mai declarat că Ucraina nu există şi că de fapt, haholii, fiind un popor foarte îndărătnic, o vor crea, mai devreme sau mai târziu. „Dar ce fel de Ucraină va fi şi în limitele căror graniţe va exista, posibil să fie câteva Ucraine, aceasta este o întrebare deschidă. La rezolvarea acestor întrebări urmează să participe şi Rusia”, a spus Surkov pentru Actualcomment.

„Relaţiile ruşilor cu Ucraina nu au fost niciodată simple, nici măcar atunci când Ucraina a făcut parte din Rusia“, subliniază Surkov, potrivit căruia „impunerea prin forţă a legăturilor frăţeşti este singura metodă care şi-a dovedit istoric eficacitatea în raport cu Ucraina“.

Fostul consilier prezidenţial, considerat pe vremuri „eminenţa cenuşie“ a Kremlinului, în vârstă de 55 de ani, aflat pe lista cu sancţiuni ale UE şi SUA pentru implicarea sa în criza ucraineană, afirmă că nu are de gând să revină în administraţia publică.

„O să văd ce e pe piaţa muncii, găsesc eu ceva. Cu sancţiunile şi toxicitatea mea politică nu va fi uşor“, a remarcat în final Surkov, întrebat despre planurile sale.

Autor al conceptului de „democraţie suverană“ şi un personaj-cheie al politicii Kremlinului faţă de Ucraina începând cu 2013, Surkov a demisionat, aşa cum susţine el, întrucât din 2018 „a început încetinirea naturală a proiectului ucrainean“ şi „contextul s-a schimbat“.

Considerat de autorităţile ucrainene drept arhitectul anexării Crimeii şi emisar al separatiştilor proruşi din Donbas, Surkov a exclus că această regiune – scena unui conflict armat din 2014 – se va reintegra cu Ucraina.

„Nu am atâta fantezie ca să-mi imaginez aşa ceva. Donbasul nu merită o asemenea umilire şi nici Ucraina o asemenea onoare“, a spus el.

Declaraţiile lu Surkov vind după cele ale liderului de la Kremlin. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că ruşii şi ucrainenii sunt acelaşi popor, dar din cauza polonezilor au apărut diferenţele lingvistice. Despărţirea de Biserica Ortodoxă Rusă s-a produs din cauza vecinătăţii ucrainenilor cu Biserica Catolică, iar Ucraina ca stat este un proiect al structurilor secrete ale Austriei.

Consider că noi suntem acelaşi popor. Nu ştiu dacă le place sau nu (ucrainenilor) dar dacă privim la realităţi, aşa este. Înţelegeţi, până în secolul XI, XII, XIII noi nu am avut nicio diferenţă lingvistică. Şi doar urmare a polonizării, acea parte a ucrainenilor care locuia pe teritoriul ce se afla sub conducerea Uniunii statale polono-lituaniene, către secolul XVI, au apărut primele diferenţe lingvistice. 

De fapt, ucrainenii erau consideraţi oamenii care locuiau la graniţele statului rus. Ucrainenii erau la Pskov, ucrainenii erau numiţi acei care ne apărau de invaziile Hantului Crimeean. În Ural, peste tot erau ucraineni. Deci, nu aveam niciun fel de diferenţe lingvistice. Mai mult, până în secolele XIV-XV, chiar şi acei oameni, slavii de est, care locuiau pe teritoriile Uniunii polono-lituaniene, îi numeau ruşi. Nu erau diferenţe. Mult mai târziu au început diferenţele lingvistice”, a declarat Putin într-un interviu pentru agenţia TASS.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite