Descinderi la o fabrică de ciocolată din Rusia deţinută de Petro Poroşenko

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipaje ale poliţiei ruse au înconjurat o fabrică de ciocolată din Rusia aparţinând companiei Roshen, deţinută de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, relatează Radio Free Europe / Radio Liberty.

Presa rusă a confirmat că agenţi de poliţie cu cagule pe feţe au blocat intrarea în fabrica de ciocolată Roshen din oraşul rus Lipeţk.

Directorul fabricii de ciocolată, Konstantin Vahonin, a refuzat să comenteze informaţiile, la fel ca şi poliţia locală.

Fabrica de ciocolată Roshen a disponibilizat 400 de angajaţi în noiembrie 2014, după ce fusese vizată de percheziţii şi în martie 2014.

Relaţiile dintre Ucraina şi Rusia sunt tensionate din cauza conflictului separatist est-ucrainean şi a orientării prooccidentale a Administraţiei Petro Poroşenko.

La începutul lunii martie, Poroşenko acuza autorităţile ruse că blochează planurile de vânzare a fabricii de ciocolată din Lipeţk.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite