Dezvăluiri din interiorul Wagner, armata de mercenari din solda lui Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mercenarii din Wagner sunt mutaţi pe toate fronturile în funcţie de interesele Kremlinului. Au fost identificaţi în Ucraina, în Siria, în Libia, în Republica Centrafricană sau în Venezuela, în pofida negărilor venite dinspre Moscova. O jurnalistă de la CNN a stat de vorbă, în premieră, cu unul dintre aceşti angajaţi invizibili ai Rusiei lui Putin. Dezvăluirile sale sunt preţioase.

Clarissa Ward, o fostă corespondentă la Moscova pentru ABC News, a reuşit să obţină primele mărturii din interiorul Wagner. Interlocutorul ei este Oleg, un bărbat care a luptat în Siria şi a acceptat să vorbească sub pseudonim, cu faţa ascunsă. Oleg prezintă o lume secretă construită în interesul Rusiei lui Putin.

„Grupul Wagner este instrumentul prin care Putin îşi rezolvă problemele prin forţă, atunci când e nevoie de o intervenţie imediată, urgentă şi în cel mai discret mod posibil. Nu pot spune că este o armată în adevăratul sens al cuvântului. Este doar o unitate de luptă care face orice spune Putin“, îşi începe Oleg dezvăluirile.

„Sunt un mercenar şi 90 la sută dintre angajaţii acestei companii erau ca şi mine, toţi fiind motivaţi de banii oferiţi“, continuă el.

Întrebat despre antrenamente, Oleg confirmă informaţiile legate de poligonul de la Molkino, în sudul Rusiei: „Nu am avut parte de un antrenament anume. Cel puţin nu la început. Am stat timp de şase zile într-o tabără de antrenament, la Molkino. M-am dus la un poligon şi am tras cu o armă automată o dată. Cam asta a fost“.

Imagine indisponibilă

Bărbaţi trimişi pe front de gruparea paramilitară Wagner Captură CNN

CNN precizează că jurnaliştii săi au încercat să ajungă la Molkino, dar nu au fost lăsaţi să pătrundă acolo.

„Singurul mod în care putem intra în locaţia Wagner este să trecem de punctul de frontieră care este vegheat de militari ruşi. Asta pentru că locul aparţine forţelor militare ruse“, explică Clarissa Ward.

„Crezi că o parte a misiunii Wagner a fost creată pentru a ajuta Rusia să îşi reclădească renumele de superputere la nivel mondial?“, îl întreabă jurnalista pe fostul mercenar al acestei grupări paramilitare.

„Da. Sută la sută. Aceasta este prioritatea numărul unu pentru Wagner“, răspunde el.

„Rusia încearcă să subjuge Statele Unite în orice fel cu putinţă, folosind atât metode legale, cât şi ilegale. Încearcă să le distrugă. Care va fi rezultatul? Nu cred că unul bun“, conchide Oleg.

Potrivit CNN, Ministerul rus al Apărării a fost contactat pentru a oferi o reacţie, dar în van.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite