Diplomaţia pe bază de S-400

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul defensiv antirachete S400
Sistemul defensiv antirachete S400

Folosind diverse pretexte sau jocuri secunde aruncate pentru ca mass-media să poată fi realmente sufocată de informaţii periferice, dar spectaculoase, arhitecţii marii negocieri aflate în desfăşurare reuşesc să îndepărteze atenţia de la evenimentele care sunt cu adevărat importante şi a căror succesiune trebuie să fie pusă doar pe masa decidenţilor consideraţi ca relevanţi pentru lumea de mâine.

Unul dintre acestea priveşte reformularea, treaptă cu treaptă, a unui concept esenţial pentru ordinea şi securitatea planetară: Jus ad bellum, dreptul la război şi, mai larg, drepturile şi obligaţiile naţiunilor de a se conforma sau de a ignora prevederile Cartei Naţiunilor Unite şi a celorlalte tratate internaţionale specializate. Iar asta se poate face în două feluri. Fie prin prezentarea unui nou proiect, bazat pe o filosofie cu totul diferită de cea a statelor din momentul imediat după încetarea celui de-al Doilea Război Mondial, fie prin revenirea în forţă la conceptele şi comportamentele caracteristice perioadei Războiului Rece.

Acum avem de-a face cu o combinaţie între cele două, stare de fapt bizară şi periculoasă generată de tentativa superputerilor de a trasa în grabă o nouă hartă a zonelor de influenţă. Situaţia internaţională este însă mult prea fluidă şi plină de zone potenţiale încât să se mai încerce repetarea unor aventuri militare urmate pe iluzorii tentative de pacificare şi reconstrucţie civilă. Costă mult prea mult şi s-a dovedit că, în final, sunt perfect inutile, chiar contraproductive politic şi militar.

Drept care se reconfigurează, pe invers, doctrina esenţială a perioadei Războiului Rece (apărută la începutul anilor '60), cea a „diplomaţiei coercitive“, teoretizarea modului în care urma să fie folosită ameninţarea cu forţa sau folosirea acestora în mod gradual şi limitat pentru a constrânge un adversar să revină la status quo. Sigur că marile puteri continuă să aplice această politică şi, mai ales, se referă constant la argumentul său culminant, „echilibrul terorii“.

Numai că - şi aici apare noutatea momentului - superputerile au înţeles de ceva timp că vasalitatea unor state mici se obţine prin dependenţa de livrările militare, acestea devenind astfel pieţe de desfacere unice pentru armamentul convenţional clasic, livrat până la limita asigurării unor operaţiuni eficiente în susţinerea unui conflict de intensitate medie cu un adversar cu potenţial egal.

Odată cu amplificarea nivelului de conflict şi a tehnologizării din ce în ce mai avansate a arsenalelor, a apărut şi nevoia ca super-puterile să liciteze în ofertele militare, ridicând considerabil nivelul sistemelor de arme livrate. Ajungând acum să pună pe masă ceea ce înseamnă sisteme de cea mai înaltă performanţă din dotarea arsenalelor lor. Şi este suficient să te uiţi pe harta prezentând zonele unde, spre exemplu, Rusia şi SUA livrează sistemele cele mai performante anti-rachete pe care le produc la ora actuală (S-400 sau PATRIOT) pentru a înţelege că, exact în acest moment, are loc o nemiloasă bătălie pentru zonele prezente şi viitoare de influenţă, acesta fiind rolul „diplomaţiei militare“ extrem de active şi jucând cu valori de mii, zeci sau sute de mii de miliarde  atât cât valorează suma contractelor pe termen scurt sau pe termen mediu, urmate de mentenanţă de pe termen lung (adesea decenii). Nu am pus pe lista de livrări cel mai performant sistem din lume, S-500, deoarece încă nu este destinat exportului.

Analistul politic Alexandre Golts scria de curând, în Le Courrier de Russie (26 iulie 2018), că „...în afara situaţiilor de conflict militar, Moscova se află în situaţie de relativă slăbiciune în domeniul politicii externe în raport cu celelalte mari puteri. În aceste condiţii, vânzarea de arme perfecţionate devine pentru Kremlin un instrument politic de mare greutate. Iar sistemul său antiaerian şi antirachetă S-400 este punctul forte al acestei diplomaţii“.

Foarte interesant acest moment în care ruşii au câştigat piaţa în Turcia care deja a comandat asemenea sisteme, primul urmând să ajungă în 2020, dar, conform anunţurilor de ultimă oră, ruşii devansează termenul cu un an.

sistemul antirachete S400

Politic, gest foarte important, dar militar, cu consecinţe dintre cele mai spectaculoase deoarece aceste sisteme vor fi în imediata proximitate a celor americane deplasate de NATO pentru a asigura securitatea Turciei. Dar, la fel de important şi de relevant, ar putea lucra în tandem cu cele aflate deja în Siria, iată proiecţia pentru aria de acoperire în care ar asigura o interzicere totală de acces.

De aici reacţia extrem de nervoasă a americanilor şi contra-reacţia la fel de nervoasă a ministrului rus de externe care a reafirmat dreptul suveran al oricărei ţări de a cumpăra ceea ce-i convine.

Raza sistemului antiracheta S400

Alături de Turcia, o altă ţară se pregăteşte să abandoneze piaţa americană (şi israeliană) de echipamente militare, lucru care ar putea să doară foarte tare deoarece comenzile indienilor sunt de regulă foarte mari, puse însă acum în contextul acordurilor de cooperare intensivă (din ce în ce mai mult şi pe plan militar) cu ţările partenere din BRICS. Drept care este aşteptată finalizarea unei prime etape a unui contract privind achiziţionarea de sisteme S-400. Deja se vorbeşte în unele cercuri despre negocierea unei perspective cu adevărat importante, adică, pe măsură ce sunt finalizate livrările pentru Turcia şi India în termenii actualului contract, se poate ajunge la completarea sa cu etapa următoare în care să fie vorba despre sisteme S-500.

Click pe imagine pentru a o vizualiza la o rezoluţie mai mare

Sistemul antiracheta S400 in India

În acest caz, s-ar putea produce asemenea schimbări fundamentale ale echilibrului de securitate în regiunile unde va fi amplasat, încât este absolut firesc ca nervii să fie foarte întinşi, Vorbim despre un sistem extrem de complex, cu capacitate exponenţial superioară lui S-500. Iată-i caracteristicile prezentate de o sursă rusească oficial specializată în tehnică militară:

Sistemul antiracheta S500

Desigur, mai există consecinţe conexe ale „diplomaţiei coercitive“ de tip nou pe care o joacă cei mari. Pe unele le simţim direct în calitatea noastră de piaţă de cumpărători entuziaşti a cât mai multe echipamente „pe care ni le permitem“, de mâna a doua în cel mai bun caz, în tradiţia începută cu faimoasele fregate, continuată acum cu avioanele din Portugalia, cele pe care aliaţii noştri nu au mai dorit să le mai treacă prin propriul lor program naţional de modernizare. Dar asta e o altă istorie. Să ne uităm cu invidie şi, poate, cu tristeţe, la cei care-şi permit să rişte (cu riscurile de rigoare) să intre în jocurile de nivel înalt ale supravieţuirii pe noua hartă de putere.

Deocamdată, partida de diplomaţie cu S-400 le reuşeşte de minune ruşilor. Cât timp? Vom vedea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite