Două staţii de măsurare a radioactivităţii din apropierea locului exploziei nucleare din Rusia au fost închise după incident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operatorul unei reţele globale de senzori pentru radioactivitate a declarat, luni, că două staţii ale sale din Rusia, aflate în apropierea locului exploziei misterioase care a avut loc pe 8 august, au fost închise la două zile după incident, existând îngrijorări cu privire la o posibilă muşamalizare efectuată de Moscova, informează Reuters.

Ministrul rus al Apărării, care administrează cele două staţii, nu a fost disponibil pentru a răspunde întrebărilor Reuters.

Agenţia atomică a Rusiei, Rosatom, a recunoscut că mai mulţi specialişti din domeniul nuclear au fost ucişi în explozie, care a avut loc în timpul testării unei rachete, în apropiere de Marea Albă, din nordul îndepărtat al Rusiei.

Explozia a cauzat şi o creştere a radioactivităţii într-un oraş învecinat şi i-a determinat pe localnici să epuizeze stocurile de pastile cu iod, care sunt folosite pentru a reduce efectele expunerii la radiaţii.

Autorităţile ruse nu au oferit o explicaţie oficială legată de faptul că explozia a crescut nivelul radiaţiilor din zonă. Experţi americani au spus că suspectează faptul că Rusia testa o rachetă de croazieră cu propulsie nucleară, lăudată anul trecut de preşedintele Vladimir Putin.

Organizaţia Tratatului de Interzicere Completă a Testelor Nucleare (CTBTO) a adus în vedere faptul că cele două staţii pentru măsurarea nivelului radioactivităţii au fost oprite. Sistemul internaţional de monitorizare al organizaţiei include senzori atmosferici care pot detecta particule radioactive în aer.

Cele două staţii de monitorizare, Dubna şi Kirov, au încetat să mai transmită informaţii pe 10 august, doi oficiali ruşi declarând pentru CTBTO că au „probleme de comunicare şi de reţea”.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite