Drum fără întoarcere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi-a exprimat şi Putin nemulţumirea, poate chiar furia, după ce sistemul american de antirachete instalat pe sol românesc a devenit funcţional.

Era de aşteptat, mai cu seamă că inaugurarea, după  ani de zile de ezitări ale executivului american, survine într-un moment în care eternizatul şef al Kremlinului se află în plină campanie de restaurare a unei foste puteri imperiale. Ea nu va fi nici comunistă, nici neocomunistă, ea va fi rusească, sută la sută.

Iar în momentul când linia de forţă dintre fostele blocuri se instalează efectiv atât de aproape de graniţele ţării sale, şi cei de la NATO se aşteptau la reacţii. E numai începutul vociferărilor Moscovei, va urma o escaladă, şi verbală, şi militară. Nu ştim dacă Putin pândea momentul. Dar el nu se va sfii să dea replici, iar aceasta va fi politica dominantă a Moscovei de acum încolo, indiferent de efectele blocadei economice occidentale resimţite deja în Rusia. Nu putem anticipa anvergura iniţiativelor politice şi militare pe care le pregăteşte Putin. Dar să nu-şi imagineze nimeni că ele vor fi minime. Nu că Rusia se teme de bateriile instalate la Deveselu, sau de cele care urmează să fie instalate în Polonia. Dar Putin nu este veselul dansator de cazacioc Boris, să ignore noul front „ideologic“ şi strategic oficializat, astfel, de la Baltica la Marea Neagră. Mai cu seamă că, între timp, Iranul, potenţiala putere destabilizatoare care justifica iniţial instalarea acelui scut, pare să fi devenit un blând negustor de covoare acceptat din nou în caravanseraiul comerţului internaţional.

Atunci cine este posibilul inamic al alianţei NATO? He, he, he, nu se ştie niciodată, persiflează strategii tuturor statelor majore, indiferent în tabăra în care se află! Şi cum să nu le dai drepate? Va ajunge ISIS să pună mâna pe nişte jegoase arme nucleare? Va înnebuni şi mai tare marele cârmaci nord-coreean? Se vor coaliza toţi săracii din sudul planetei să ia cu asalt nordul ei (încă) prosper, ca în debilele scenarii cinemtografice produse pe toate canalele tv? Va dori chiar Rusia să-şi întindă graniţele reale, sau pe cele ale influenţei, până la Bosfor, din nou peste ţările baltice sau mai ştiu eu până unde? Se prea poate.

Lumea în care trăim nu prea e recomandabilă pentru posibili imigranţi extratereştri. A devenit chiar insuportabilă, de parcă dintr-un nor de tâmpenie coagulat în stratosferă ar cădea peste toţi aceeaşi ploaie ce atâţă toate instictele violenţei colective. Mă înşel eu, sau este evident şi pentru dumneavoastră? Toate scenariile unor posibile înfruntări militare redevin actuale, deşi mult mai sofisticate, ca şi cum n-ar mai exista niciun martor al ororilor din abia încheiatul veac trecut. Cine învaţă ceva din trecut, când buncărlele antiaerine de pe coasta atlantică franceză încă se văd din spaţiu ca nişte furuncule vii pe chipul istoriei moarte? Nimeni, psihologia de peşteră râde sarcastic de colocviile savanţilor şi de discursurile umaniste.

Dacă e să vă dau opinia mea, căci şi aici voiam să ajung, cred că noi românii nu aveam de ales. Vine chiar în aceste zile un învăţat occidental să conferenţieze pe tema că suntem prea aproape de Moscova şi prea departe de Occident. De parcă noi nu ştiam. Greu ne-a fost totdeauna să alegem şi deseori nu am ales bine. Şi mai des a fost când  nu am avut de ales chiar deloc, deci am boicotat istoria, cum zicea cu amară inspiraţie Cioran. După ce bunicii noştri au pândit din lanurile de porumb cu ochii arşi de soare venirea americanilor, bine că ei au ajuns aici. Nu ne putem permite neutralitatea, fiindcă nici ea nu depinde de noi (ea este mai degrabă un capriciu al unor conjuncturi geografice şi economice).

Deci am păşit în necunoscut, nu mai e cale de întors, trebuie să ne arătăm responsabili de poziţia pe care ne-o asumăm. Mai cu seamă că încă mai avem până să ne instalăm bine în noua noastră alianţă, până să contăm efectiv. Iar dacă alegerile din SUA îl vor da câştigător pe blondul platinat, cu ideile lui izolaţioniste, cine ne garantează că mai rămâne vreo focoasă la Deveselu? Dar nemulţumirea muscalilor o să rămână, pârjolind pe aici prin preajmă.

Iar eu mă gândesc ce greu este în acest moment pentru orice român onest (vedeţi că nici nu-i iau în calcul pe politicieni) să-şi cântărească propriile convingeri. Aşa va fi fost totdeauna, deşi noi nu am ştiut să înţelegem de ce şi Slavici, şi Arghezi au făcut pârnaie pentru delict de opinie. Erau împotriva curentului, sinceri, deşi istoria nu le-a dat ulterior dreptate. Cam aşa ceva înseamnă să ai curajul să te exprimi, dacă tot ridici mâna să iei cuvântul în public, adică nu te exprimi doar despre curul vedetelor muzicale, despre obositoarea ticăloşie a potentaţilor, despre osânza teologilor doctrinali de pe aici sau despre tot ceea ce face consens, din lene de gândire. Iar anul electoral din România ne plasează dinaintea unei lipse de opţiuni care ar trebui să-i facă să urle de indignare şi neputinţă pe toţi opinenţii numitelor „bloguri“ din această piaţă publică tipărită. Or, e mai degrabă un calm plat, diluat cu substanţele chimiei măsluite la care ne pricepem atât de bine. Ce vreau să spun? A avea propria opinie ţine de sănătatea intelectuală, phisică şi chiar morală a ficărui individ, iar intrarea în dialog onest cu opiniile altuia e ca şi cum înveţi să respiri cu cineva acelaşi aer într-o cameră strâmtă. Trebuie să te adaptezi, să-i laşi şi lui, dar să ştii că nu poţi nici să te prefaci că respiri nici să nu vrei să împarţi respiraţia ta cu a altuia. Trăim într-o lume în care tot mai des avem impresia că ne sufocăm din cauza altora. O lume pe care abia dacă o mai înţelegem, deşi susţinem că suntem cei mai dibaci reprezentanţi ajunşi la fuştelul cel mai de sus pe scara istoriei.

Mi-e greu să revin la subiectul principal fiindcă efectiv mi se face pielea de găină în această primăvară înşelătoare. Mai bine vă îndemn să priviţi în altă parte: cică tăcuţii fizicieni, cărora nimeni nu le crere opinia lor despre viaţă, societate, poluare, comerţ, arme etc. au descoperit o bizarerie care s-ar putea să dea peste cap tot ceea ce ştim noi despre Univers. Le-a apărut pe ecrane pur şi simplu o particulă necunoscută, şi au botezat-o „Particula X“. Încă nu ştiu ce e cu ea. Dar câteva consecinţe, colosale, încep să se profileze: e posibil să existe o a patra dimensiune spaţială; e posibil să existe o nouă forţă fundamentală; e posibil să avem o lume dublă. Să sperăm că de acolo va fi neutralizată şi tâmpenia instinctuală a pământenilor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite