Françoise Thom: „Avem semne clare că regimul lui Putin se apropie de sfârşit”

Vladimir Putin

„Filmul lui Navalnîi cu palatul lui Putin n-ar fi fost posibil fără legături la niveluri foarte înalte”, apreciază Françoise Thom în interviul acordat în exclusivitate DW.

Françoise Thom are 70 de ani şi este de multă vreme una dintre autorităţile mondiale din domeniul studiilor ruse şi sovietice. În interviul dat în exclusivitate pentru DW, cercetătoarea franceză vorbeşte despre „puternicul contrast” care există între criza internă din Rusia şi „neobosita forţă direcţionată spre extinderea ei imperială”.

În România a fost tradus recent ultimul volum semnat de Françoise Thom, Putin şi putinismul (Humanitas, 2020, traducere de Adina Arvatu), în care autoarea explică fenomenul putinist şi felul în care se afirmă din nou civilizaţia rusă, prin întoarcerea spatelui Occidentului. Françoise Thom, fiica matematicianului René Thom, autorul teoriei catastrofelor, a studiat cu Alain Besançon şi a predat la Université de Paris X – Nanterre, înainte de a-şi începe cariera la Sorbona, unde se ocupă de istorie contemporană, cu accent pe istoria relaţiilor internaţionale şi a Războiului Rece.

Putin, artizanul conflictelor din regiune ar putea fi preşedinte pe viaţă. Credeţi că e posibil să apară ceva care să schimbe lucrurile, o lebădă neagră, în sensul conceptului formulat de Nassim Taleb?

Françoise Thom: Când au venit la putere, Putin şi cercul lui de susţinători, aceştia aveau o singură prioritate: să asigure o conducere unitară, fiindcă aşa cum au explicat ei, căderea regimului comunist  şi destrămarea Uniunii Sovietice, au fost efecte ale divizărilor şi neînţelegerilor care au avut loc la vârful partidului comunist. Aşa că, Putin asigură unitatea elitei conducătoare de multă vreme. Primele simptome ale tensiunilor au apărut, totuşi, în cercul de la Kremlin în 2011, când o grupare aflată în ascensiune a încercat să impună un al doilea mandat prezidenţial pentru Medvedev. Aşa cum ştim, Putin a reacţionat dur, prin represiuni şi agresiuni serioase împotriva Ucrainei, pentru a reface un consens forţat faţă de anexarea Crimeei. Numai că acest remediu pe termen scurt a dus la consecinţe pe termen lung: din cauza sancţiunilor occidentale economia s-a oprit şi nivelul de insatisfacţie al populaţiei este în creştere. În plus, divizarea în rândul conducerii statului nu a dispărut, ba dimpotrivă politica lui Putin de „naţionalizare” a elitelor a dus la creşterea tensiunilor la vârf.

Confruntarea cu Occidentul era binevenită, câtă vreme putea fi un instrument de control al maselor. Dar, când această confruntare duce la reacţii ale Vestului, care devin o ameninţare pentru averile demnitarilor ruşi, entuziasmul pentru politicile izolaţioniste şi agresive scad. Astăzi avem semne clare că regimul lui Putin se apropie de sfârşit. Filmul lui Navalnîi cu palatul lui Putin n-ar fi fost posibil fără legături la niveluri foarte înalte. Opoziţia faţă de Putin nu se mai restrânge doar la persoanele urbane educate. Există acum o dezamăgire în masă faţă de regimul lui Putin.

Vladimir Putin i-a cerut Europa lui Bill Clinton, în 1999, când acesta era preşedintele SUA, după cum aţi citat dvs. în volumul „Putin şi putinismul”: „Voi aveţi America de Nord şi de Sud plus Asia. Aţi putea să ne lăsaţi nouă, cel puţin Europa”. Credeţi că Rusia are acest obiectiv istoric să aibă Europa în sfera ei de influenţă? Ce-i drept există dovezi că s-a implicat în propaganda pro-Brexit, iar dvs. aţi vorbit despre dorinţa Moscovei de a dezmembra UE. Dar cum poate influenţa Rusia Europa în mod concret, dar România?

Liderii sovietici au fost convinşi din 1945 încoace că în momentul în care SUA părăsesc Europa, întreg continentul va cădea sub hegemonia rusă. Liderii Rusiei de azi împărtăşesc aceeaşi viziune. Obiectivul lor este să dea afară SUA din Europa, să perturbe cooperarea transatlantică, să slăbească influenţa anglo-saxonă în Europa (deci Brexit) şi în general să arunce în aer construcţia europeană. Moscova este convinsă că atunci când aceste ţinte sunt atinse, Rusia va fi în poziţia să domine Europa prin aranjamente bilaterale, care ar putea însemna controlul Germaniei prin pârghii economice, al Franţei prin tradiţionala ei rusofilie, infiltrând elitele politice, parlamentele, mass-media, organizaţiile neguvernamentale, cooptând şi recrutând lideri prin şantaj şi corupţie etc. Regimul de la Moscova este incapabil să producă belşug. Se poate dezvolta doar prin expansiunea şi deturnarea resurselor din restul lumii. Operaţiunile de propaganda şi influenţă din Rusia sunt mult mai eficiente sub Putin decât erau în perioada sovietică, pentru că cei de la Kremlin îşi pot exercita acţiunile subversive atât asupra aparatului de stat, prin metodele pe care le-am menţionat, cât şi asupra maselor prin social-media: lucrurile funcţionează în acelaşi timp de sus în jos şi de jos în sus.

Cine sunt prietenii Rusiei în Europa?

Prietenii Rusiei sunt majoritatea celor care fac bani în această ţară şi care înţeleg regula pe care Kremlinul o aplică oricărui oligarh, fie el rus sau străin: poţi fi bogat în Rusia doar dacă serveşti Kremlinul. Din punct de vedere ideologic, cei care se opun „globalizării” în numele „suveranităţii” sau al naţionalismulului, precum şi cei care resping elitele tind să fie pro-Putin pentru că ei nu văd în Kremlin un instrument al puterii şi al distrugerii adversarilor.

Potrivit unui sondaj făcut de Pew Research în mai 2017, ortodocşii din Estul şi Centrul Europei sunt în mod hotărât de partea unui rol mai puternic al Rusiei în regiune şi în geopolitică. Deşi România este unul dintre statele cele mai pro NATO şi pro UE, majoritatea populaţiei, 65%, consideră că Rusia are obligaţia să-i protejeze pe ortodocşii din afara graniţelor sale, inclusiv din România. Cum poate fi explicat acest fenomen?

Creştinii din Europa adesea văd Rusia ca pe un bastion al creştinismului, fiindcă nu sunt conştienţi de faptul că propaganda rusă este aceeaşi şi faţă de musulmani: Rusia este apărătorul valorilor tradiţionale împotriva influenţei coruptoare a Occidentului. Rusia le spune europenilor că Moscova va fi campioana civilizaţiei pe continent, în vreme ce africanilor le transmite că Rusia îi va ajuta să scape de influenţa colonială europeană şi să găsească o cale africană.

Credeţi că Rusia şi China lucrează împreună împotriva NATO? E posibil să aibă şi alte obiective comune?

Ambele ţări sunt conduse de ura şi de resentimentele pe care le au faţă de Occident, ceea ce formează un amestec puternic. Ambele ţări au un cult al forţei şi ambele resping libertatea. De fapt, cele două au puţine interese practice în comun, dar un teren ideologic comun şi puternic. După cum ştie orice istoric, pasiunile domină interesele, aşa a ajuns Rusia să fie asociată cu China sau Rusia şi Turcia să formeze un tandem.

În ultima dvs. carte explicaţi cum Moscova foloseşte ortodoxia ca o formă de soft power. De ce ortodoxia e încă atât de atractivă?

În Rusia ortodoxia pierde rapid teren, pentru că Biserica e percepută ca parte a propagandei centrale a regimului lui Putin. Dar, fiindcă ortodocşii din afara Rusiei nu sunt conştienti de acest lucru, pot fi păcăliţi destul de uşor de agitaţia propagandistică a Kremlinului.

Aproape în fiecare zi Rusia violează teritoriul NATO. Ce urmăreşte Moscova prin aceste acţiuni?

Putin consideră că misiunea lui este să reînvie imperiului rus, ca prim pas către hegemonia europeană. Toate metodele menţionate mai sus, corupţia elitelor, propagandă directă, agenţii de influenţă, infiltrarea parlamentelor şi guvernelor, intimidarea, toate acestea sunt folosite inclusiv în statele din vecinătatea Rusiei.

Marile puteri occidentale par să fi abandonat subiectul anexării Crimeei. Credeţi că au acceptat situaţia ca atare? Fiindcă în acest caz Rusia poate ajunge la concluzia că poate face orice în vecinătatea ei apropiată.

Această întrebare va deveni foarte importantă când Rusia va avea un alt lider după Putin. Putem prezice că o „deputinizare” va avea loc, deja a început, atât pentru uz intern, cât şi pentru a convinge vestul să înceapă o resetare şi să abandoneze sancţiunile. Totuşi, criteriile pentru o reală schimbare trebuie să pornească de la voinţa Moscovei de a abandona regiunile pe care Rusia le-a amputat de la statele vinovate că au ales Vestul: Abhazia, Osetia de Sud, Donbas, Transnistria, Crimeea. Occidentul trebuie să fie ferm în această privinţă, pentru că alminteri, succesorii lui Putin vor continua politica imperială, mai puţin grosolan şi cu mai multă şiretenie.

E posibil ca Rusia să se gândească şi la o altă anexare sau cum ar vrea să rezolve problema cu Ucraina?

Rusia vrea întreaga Ucraină şi nu doar acele state separatist-bandite, care sunt folosite ca pârghii de presiune asupra Kievului. Kremlinul speră încă să poată instala la putere în Ucraina o echipă de satrapi ajutaţi de oligarhi care fac bani în Rusia.

Cum sunt influenţate relaţiile internaţionale de criza pandemică şi cum vă aşteptaţi să evolueze Rusia mai departe?

Moscova a încercat să exploateze situaţia în propriul interes, în momentul în care întreaga atenţie a Occidentului era concentrată asupra pandemiei, iar SUA erau paralizate de schimbarea administraţiei. În acest fel, Rusia l-a forţat pe Lukaşenko să se supună pentru a rămâne la putere şi a transformat statul Belarus în ceva lipsit de conţinut; Moscova a folosit războiul din Karabakh pentru a-l pedepsi pe premierul Armeniei, Nikol Paşinian pentru orientarea sa pro-occidentală şi pentru a scăpa de partenerii vestici din formatul Minsk pentru Nagorno-Karabakh (Franţa, SUA) şi să-şi impună în acest fel propria poziţie pentru Armenia şi Azerbaidjan. Rusia integrează acum Abhazia, ocupă teritoriul azer, iar FSB, Serviciul Federal de Securitate (urmaşul KGB) va controla comunicaţiile stategice şi graniţele în Caucaz. De fapt, există un puternic contrast între o evidentă criză internă şi neobosita forţă direcţionată spre exinderea imperială: toate acestea reamintesc de Uniunea Sovietică. În ultimul rând, dar nu în cele din urmă, vaccinul Sputnik este folosit tot ca un instrument pentru proiectarea influenţei. În Ucraina, propaganda rusească a încercat să destabilizeze guvernul, insinuând că refuzul vaccinului rusesc înseamnă sacrificarea populaţiei ucrainene din motive de tip fascist.

Interviu de Sabina Fati pentru Deutsche Welle